În sistemul intensiv de creștere a caprelor pentru lapte sau carne se poate folosi masa verde, dar nu prin pășunat. Aceasta se recoltează de pe pășunile cultivate și se distribuie în adăpost, deoarece mișcarea pe pășune duce la un consum ridicat de energie care are ca efect diminuarea producțiilor obținute.
Sistemele semiintensiv și, mai ales, extensiv presupun valorificarea plantelor prin pășunat și se aplică la caprele cu producție mixtă, la cele mai puțin productive și la tineretul de reproducție. Pășunatul reprezintă metoda de furajare care necesită cele mai mici investiții și stă la baza sistemului de creștere extensiv.
În țara noastră sunt peste 4,5 ha milioane de pășuni și fânețe, din care 75% sunt situate în zonele de deal și de munte. Tendința actuală este de a mări suprafața de pajiști pe seama arabilului mai puțin productiv, prin înțelenire naturală și prin înființarea de pajiști cultivate.
Întreținerea eficientă a caprelor pe pășune
Pentru exploatarea caprelor pe pășuni trebuie să se țină seama de unele principii, și anume:
Masa verde de calitate de pe pășune reprezintă cel mai complet și mai ieftin furaj (raportat la energie și proteină), cu efecte productive favorabile asupra caprinelor, care se reflectă în performanțe economice superioare.
Conversia principiilor nutritivi din masa verde în produse specifice (lapte și carne) se realizează cu un randament foarte ridicat. Masa verde asigură toți nutrienții, în special vitaminele și mineralele deficitare în organism după o perioadă de stabulație prelungită.
Digestibilitatea materiei organice conținută în masa verde, de pe pajiști naturale și cultivate, este maximă (80-85%) la începutul creșterii, apoi scade lent până la apariția spicului la graminee sau a bobocilor la leguminoase, iar la înflorirea deplină ajunge doar la 55%.
Digestibilitatea este mai ridicată pentru frunze decât la tulpină, dar nu este influențată de gradul de fertilizare cu azot al solului. Masa verde de pe miriștile înverzite de orz, ovăz, grâu are o digestibilitate, de asemenea, ridicată (80%).
Durata pășunatului trebuie extinsă la maximum posibil prin exploatarea corectă a pajiștilor și cultivarea unor plante furajere de conveier, care să prelungească pășunatul toamna târziu spre iarnă și primăvara devreme. Această constatare impune respectarea strictă a înălțimii optime a covorului vegetal, care se situează între 8 și 10 cm. Suprafața parcelei trebuie să fie optimizată în funcție de numărul de capre, care sunt foarte active și selective și calcă covorul vegetal dacă au la dispoziție o suprafață de pășune mai mare.
Pajiștile cultivate pentru caprine vor avea o structură diversificată de plante furajere, întrucât caprele au preferințe selective la introducerea pe parcelă, după care consumă aproape toate plantele. Această structură diversificată mărește șansele de asigurare a principiilor nutritivi necesari caprinelor numai din consumul de masă verde.
Proporția de leguminoase din amestecul de ierburi nu trebuie să depășească 40% la adulte și 50% la tineretul caprin pentru a preveni meteorizațiile (timpanismul) și risipa de proteină (peste necesar este transformată în amoniac, evacuat afară prin eructație).
Pajiștile naturale înțelenite sunt mult mai rezistente la călcat pe timp ploios decât cele cultivate. Caprele suferă de frig și umezeală mai mult decât oile, fiind acoperite cu păr. Nu se recomandă scoaterea caprelor la pășune pe timp rece, ploios, însoțit de vânt.
Suprapășunatul determină: scăderea cantității de furaj disponibilă pentru capre, distrugerea covorului vegetal, expunerea solului la eroziune, creșterea riscului pentru ingerarea larvelor unor paraziți, crearea de goluri în vegetație, care vor fi ocupate de buruieni invazive. În efective mai mici, caprele pot fi folosite pentru „a curăța” și a ameliora pășunea pentru ovine și bovine prin consumul unor plante toxice pentru speciile amintite și a puietului arboricol, ceea ce favorizează pătrunderea luminii până la covorul ierbos.
CE PLANTE PREFERĂ CAPRELE?
Caprele preferă plante mai subțiri, cu grosisment mic, suculente și cu conținut mai ridicat de proteină. În consecință, leguminoasele sunt ingerate voluntar în cantități mai mari față de graminee, diferențele de ingestie crescând pe măsură ce plantele se maturizează. La intrarea pe o parcelă, caprelor le place să consume părțile cele mai crude din plante. După ce consumă mugurii, nu refuză nici tulpinile plantelor și chiar vegetația mai uscată, cu conținut ridicat de celuloză. Datorită gurii mici și a buzelor foarte flexibile, caprele selectează părți din plante foarte ușor digerabile și le evită, în primă fază, pe cele al căror conținut în celuloză este mai ridicat. Pe de altă parte, caprele sunt singurele animale de fermă care rezistă și pe pășuni cu valoare nutritivă redusă, însă în acest caz nu vorbim de producții ridicate.
Caprele pot ingera plante care conțin compuși toxici, din curiozitate prea mare sau la întreținere pe o pășune unde vegetația nu este disponibilă în cantități suficiente. Adesea, aceste plante conțin metaboliți secundari (gust, miros etc.) care le protejează împotriva insectelor. Capra are tendința să se miște de la o plantă la alta, chiar dacă acestea fac parte din specii diferite. Din acest motiv, ea este mai puțin expusă la a consuma o cantitate letală de compuși toxici.
Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016
