Tot ceea ce a făcut până acum Marian Rotaru stă sub semnul cifrei 8! În opt ani a ajuns să cultive opt hectare de pământ. A optat, în primul rând, pentru pomicultură. Azi deţine o cultură superintensivă de meri (circa o mie de pomi), investiţie care s-a dovedit foarte eficientă. Cultivă însă şi alte specii pomicole (puţin peste 500 de pomi), respectiv cireşi, vişini, caişi, piersici şi pruni.

O muncă migăloasă
Pe Marian Rotaru l-am surprins chiar în perioada în care executa tăierile de rodire şi de fructificare, precum şi fertilizările cu gunoi de grajd. Deocamdată nu are angajaţi, bazându-se doar pe membrii familiei, dar speră ca după ce se va mai extinde, pe două sau trei hectare, să găsească forţa de muncă pe care să se poată bizui. „Toaletarea este cea mai grea şi migăloasă muncă. Trebuie începută chiar din ianuarie”, susţine arădeanul, arătându-ne mândru cât de bine întreţinuţi şi aspectuoşi, aliniaţi aproape milităreşte, sunt pomii din livada sa. Şi în acest an, mugurii numeroşi ai pomilor, la mijloc de februarie, prevestesc faptul că o să fie un an rodnic. Anul trecut, un măr a dat aproximativ 30 de kilograme de fructe. Anul acesta speră poate la şi mai mult.
Primul lucru pe care l-a făcut atunci când s-a decis să înfinţeze o livadă a fost să împrejmuiască suprafaţa împotriva rozătoarelor, acestea fiind o reală ameninţare. În rest, nu a avut mari obstacole care să îi pună probleme până acum. Materialul biologic l-a achiziţionat de la pepiniera Kiss din Dorobanţi. În livada sa superintensivă, distanţa dintre rânduri este de 3,5 metri, iar între pomi, de un metru. „Soiul predominant este Golden. Are un randament foarte bun şi pulpa foarte zemoasă”, ne asigură acesta.

Procesarea a crescut marja de profit
Marian Rotaru este un adevărat optimist pe care nici micile neajunsuri din trecut nu au reuşit să îl sperie. Deşi a trecut printr-un sezon când o parte dintre pomi a fost afectată, nu se teme de repetarea unor asemenea „accidente” climaterice. „A fost o iarnă blândă şi sperăm să nu vină temperaturi foarte reduse. În urmă cu doi ani am avut îngheţ în primăvară. Atunci am pierdut toată producţia de caise şi o parte din producţia de mere”, afirmă acesta, fără să se lamenteze, privind pierderea ca pe un lucru firesc, un dat al naturii. Împotriva dăunătorilor foloseşte doar zeamă bordeleză, care se dovedeşte eficientă.
Deşi agricultor amator, Marian Rotaru afirmă că pomicultura este o nişă care nu necesită multă manoperă şi este foarte rentabilă. Procesarea merelor este una dintre ocupaţiile care i-au adus cel mai mare profit. „De ce să vând mărul cu un leu kilogramul, când cu el procesat pot să câştig 3 lei şi 50 de bani?”, se întreabă livădarul. Din 100 kg de mere obţine în jur de 60 litri de suc. Sucul natural de mere, fără zahăr adăugat sau aditivi, este un produs consumat cu mare plăcere. Se mândreşte cu gustul şi proprietăţile acestei licori, cu adevărat benefică pentru sănătate. Recent a achiziţionat şi un cuptor pentru deshidratat fructe, în care poate procesa caise, mere şi piersici.

Certificare ecologică
Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care a reuşit să le implementeze, de altfel care a presupus, probabil, şi cele mai mari costuri, este sistemul de irigare prin picurare. Acesta îi acoperă întreaga livadă şi este esenţial pentru minimizarea pierderilor impuse de factorii climatici. Producţia obţinută are certificare bio! În trei ani şi-a obţinut atestarea ecologică, fapt pe care el l-a considerat foarte important, deşi, deocamdată, nu i se dă valoarea cuvenită în spaţiul autohton. Totuşi, Marian este optimist că există o evoluţie favorabilă în acest domeniu, pentru că încet, dar sigur şi românii devin tot mai interesaţi de condiţiile în care sunt cultivate fructele pe care le consumă.
„În pomicultură trebuie să ai răbdare. După ce ai înfiinţat livada, e nevoie să aştepţi trei sau patru ani pentru a intra pe rod. Producţia maximă se obţine abia după şase ani”, ne spune Marian, cu scopul să ne facă să înţelegem că această atât de roditoare livadă nu a apărut peste noapte. Răbdarea este însă răsplătită în acest domeniu. Iar interlocutorul nostru nu se poate plânge că nu a găsit satisfacţie în evoluţia acestui spaţiu atât de atractiv. „Eu radiez de plăcere când înfloresc pomii, să stai la umbra lor este o adevărată binecuvântare. Zilnic, după program, vin în livadă şi tot timpul ni-l petrecem aici cu famila”, ne mărturisea el. Are o fiică studentă la Timişoara, la Ştiinţele Comunicării, despre care speră că va simţi nevoia de continuitate şi apropiere de acest spaţiu special.

Invitaţie la pensiunea agro-turistică
Anult trecut, cel mai bine a câştigat din comercializarea cireşelor. „Ca să înfiinţezi o livadă de cireşi, îţi trebuie însă mână de lucru”, constată fermierul arădean, ştiind limitele în care se poate aventura. Visul său este să înfiinţeze o pensiune agro-turistică în proximitatea livezii. Băile geo-termale din Ungaria vecină atrag turiştii, iar aici ar putea să găsească o oază de linişte. Are o imagine idealistă în minte, în care oaspetele străin să stea pe o terasă străjuită de pomii din livadă. La un pahar de ţuică naturală autohtonă şi un suc de mere ecologic, parcă viaţa pare mai colorată… Doreşte să ofere asemenea momente de bucurie şi este convins că priveliştea şi solul de foarte bună calitate din zonă au un potenţial extraordinar, care este încă insuficient exploatat.

Marian Rotaru: „Am combinat plăcutul cu utilul. Este o adevărată încântare să vii aici când sunt pomii înfloriţi, dar şi când rodesc. Miresmele pomilor şi liniştea pe care ţi-o dă acest spaţiu sunt extraordinare”

A TRECUT LA PRODUCŢIA DE CEAPĂ ŞI TOMATE
Mintea lui Marian este în permanenţă în căutarea unor zone pe care îşi poate găsi noi moduri de a exploata pământul. Ne arată mândru culturile de ceapă care, la rândul lor, s-au dovedit profitabile. „Având toată suprafaţa irigată, am obţinut o producţie destul de bună, undeva la 25 de tone la hectar. Cultiv doar soiul Stuttgart. Este foarte căutat pe piaţa românească. Gospodinele apreciază această ceapă pentru că este uşor aplatizată şi are un gust dulceag. Este un soi de timpurietate medie, rezistent la boli şi se stochează foarte bine”, ne-a explicat fermierul de 45 de ani. O parte din producţie a vândut-o direct din câmp, dar a livrat şi la aprozarele din zonă. De anul acesta vrea să se orienteze şi spre producţia de tomate în câmp deschis pentru procesare. A achiziţionat deja sămânţa de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. A ales soiul Florina şi, ca de obicei, şi-a pus mari speranţe că acest nou demers îi va aduce anumite beneficii. „Nici un an nu este ca altul. Trebuie mereu să fii pregătit pentru imprevizibil”, spune glasul experienţei acumulate în aproape un deceniu de agricultură.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 5/232 (ediţia 15-31 martie 2019)