Potrivit forului internaţional, 55 de milioane de persoane sunt subnutrite, două treimi dintre acestea trăind în zone unde au loc conflicte armate.

Două lumi
Printre ţările unde se află milioane de subnutriţi se numără Irak, Siria, Libia, Sudan şi Yemen. Conflictele armate din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii au avut efecte de lungă durată asupra securităţii alimentare, după cum a declarat un reprezentant regional al organizaţiei. Cea mai afectată ţară este Yemen, unde 24 de milioane de locuitori au nevoie urgentă de asistenţă umanitară.
Războaiele în curs nu sunt singurul factor care poate declanşa o foamete în masă. O altă cauză este creşterea rapidă a populaţiei, fără să existe o creştere proporţională a resurselor alimentare. ONU recomandă promovarea investiţiilor şi inovaţiei în agricultură, concomitent cu o gestionare eficientă a resurselor de apă, tot mai necesară din cauza schimbărilor climatice.
De partea cealaltă, autorităţile europene îşi bat capul cum să reducă risipa alimentară. Comisia Europeană a întocmit un ghid privind donarea de alimente. Potrivit statisticilor comunitare, în Uniunea Europeană, 119,1 milioane de oameni – aproape un sfert din populaţie – au fost expuşi riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2015, iar 42,5 milioane de oameni nu şi-au putut permite o masă de calitate o dată la două zile. În acelaşi timp, s-a estimat că în UE sunt irosite anual aproximativ 88 de milioane de tone de alimente, iar costurile asociate sunt estimate la 143 de miliarde de euro.
Combaterea risipei alimentare în Uniunea Europeană nu înseamnă în mod necesar combaterea foametei în zonele de conflict din Nordul Africii şi Orientul Apropiat, deşi autorităţile europene, dar şi organizaţiile neguvernamentale din spaţiul comunitar pot oricând interveni, dacă nu cumva pe anumite linii de intervenţie umanitară deja o fac. Uniunea Europeană este preocupată în primul rând de realităţile din interiorul spaţiului său de jurisdicţie.

O mână întinsă
”Obiectivul principal al prevenirii risipei de alimente ar trebui să fie acela de a acţiona la sursă prin limitarea producerii de alimente în exces în fiecare etapă din lanţul de aprovizionare cu alimente (şi anume, producţie, prelucrare, distribuţie şi consum). Atunci când apare un surplus de alimente, cea mai bună destinaţie care asigură valorificarea la maximum a resurselor de alimente comestibile este redistribuirea acestora pentru consumul uman”, precizează autorii ghidului. Donarea de alimente nu doar susţine lupta împotriva sărăciei alimentare, ci poate fi un levier eficace în reducerea cantităţii de alimente în exces valorificate industrial sau trimise în vederea tratării ca deşeuri şi, în cele din urmă, la groapa de gunoi. Cu toate acestea, chiar dacă redistribuirea alimentelor în exces este un fenomen care ia amploare, iar producătorii şi distribuitorii cu amănuntul de alimente sunt dispuşi să îşi doneze surplusul unor bănci de alimente şi societăţi caritabile, cantitatea de alimente redistribuite reprezintă totuşi o mică proporţie din totalul alimentelor comestibile în exces disponibile în UE. Spre exemplu, în 2016, unii membri ai Federaţiei Europene a Băncilor de Alimente (FEBA) au distribuit 535.000 tone de alimente unui număr de 6,1 milioane de oameni, ceea ce reprezintă doar o mică parte din volumul estimat al risipei de alimente înregistrate anual în UE.

IMIGRAŢIA CLANDESTINĂ
Spectrul foametei care ameninţă zonele din vecinătatea Europei este neliniştitor pentru toţi europenii, din cauză că o criză alimentară adăugată crizelor politice şi militare va intensifica fenomenul imigraţiei clandestine, deja o temă politică majoră la nivel european, apărând, după cum ştiţi, partide şi politicieni vădit anti-imigraţie. Viktor Orban şi Matteo Salvini nu vor să vadă picior de imigrant în Europa, dar nu cred că se vor opune ca Europa să le ducă imigranţilor la ei acasă sufertaşul cu mâncare, fiindcă oricum producem destulă şi o aruncăm la gunoi.

Articol publicat în revista Ferma nr. 9/236 (ediţia 15-31 mai 2019)