Drumul spre ferma inginerului Ion Marin trece pe lângă ruinele fostului complex zootehnic al defunctului IAS Nicorești, o fostă glorie a agriculturii gălățene de stat. Din mersul mașinii te privesc resemnate câteva grajduri abia stând să nu cadă, care odată adăposteau și hrăneau peste o mie de animale – vaci de elită.
O imagine dezolantă: construcții devastate, celule de însilozare părăsite, instalații furate, drum de acces impracticabil, consecință a unei politici dezarticulate și distructive. Este, dacă vreți, imaginea emblematică, multiplicată la nivelul întregii țări, a ceea ce s-a întâmplat cu zootehnia românească în tranziția celor două decenii și jumătate de rătăcire scurse inutil de la Revoluție încoace.
„Nu mănânc cu două linguri!”
Inginerul Ion Marin și-a consumat câteva decenii din viață aici, la întreprinderea Agricolă de Stat Nicorești. A urcat pieptiș în profesiune, mai întâi ca muncitor în IAS, apoi, cu timpul, a urmat cursurile Facultății de Zootehnie. Înainte de Revoluție avea în grijă baza furajeră pentru producerea nutrețului și complexul de animale; acum, din fosta lui fermă s-a ales praful și pulberea. O tristețe apăsătoare și o amărăciune îi cuprind sufletul când trece zilnic spre mica lui exploatație de subzistență.
Ion Marin lucrează o suprafață de câteva zeci de hectare, mai mult de plăcere. Ne spune că ar fi putut lua ceva mai mult teren în arendă, avusese destule oportunități în anii tulburi de după ’90, dar nu a vrut să-și complice inutil existența. Fermierul spune că: „Nu mănânc nici cu două linguri și nici nu vreau să mor bogat!”
Semincerii – „perla coroanei”
În microexploatația sa agricolă, loturile semincere reprezintă „perla coroanei”. După opinia fermierului, dar și a unor agronomi cu experiență, producerea de sămânță reprezintă una dintre cele mai rentabile activități agricole; un perimetru unde se muncește mai riguros, mai profesionist, mai responsabil, așa cum, altminteri, Ion Marin a făcut-o toată viața. El este exponentul unei generații crescute în cultul muncii făcute cu temeinicie. Fidel acestui adevăr, cultivă an de an porumbul de sămânță și – după cum ne-a relatat – nu a obținut niciodată mai puțin de trei tone la hectar. O producție medie bună. „De 14 ani fac loturi semincere, am început cu hibridul românesc Fundulea 376, a mers bine un timp, apoi am trecut pe hibrizii Quality Crops Agro, companie cu care am stabilit un parteneriat de peste 10 ani; îmi asigură inputurile, iar prețul de livrare acceptat e cât de cât mai bun față de cel oferit de piața liberă”, ne-a precizat fermierul. Acum are un lot de 20 ha înființat cu un hibrid spaniol, Bonfire, FAO 240, intrat în cultură în această primăvară. Speră să facă recoltă bună la toamnă.
„Cămila deșertului” – cultură de izolare
În anii trecuți a avut genetică de porumb de la compania Syngenta. Întotdeauna, loturile semincere i-au oferit satisfacții profesionale, dar și profit. Cum, de altfel, îi oferă și celelalte culturi de primăvar – porumb pentru consum, floarea-soarelui, sorg, mazăre – care, în mijlocul verii, fenofazic se prezintau destul de bine. Ne spune că sorgul, cumpărat de la Euralis, este utilizat în microferma sa mai mult pentru realizarea spațiului de izolare pentru seminceri, dar și pentru că este o plantă rezistentă la secetă. „Cămila deșertului”, așa cum este supranumit sorgul, conține proteină vegetală în procent mai mare decât porumbul. „Aici, în zonă, noi nu avem tradiție în cultivarea sorgului; este folosit îndeosebi în componența rețetelor de furajare a animalelor, dar și ca furaj verde, având masa vegetativă dezvoltată și spicul bogat. Frunza este cerată; dacă se instalează seceta, sorgul își oprește creșterea și așteaptă prima ploaie, după care pleacă din nou în vegetație, de aceea plantele de sorg, practic, nu se usucă”, explică Ion Marin.
Dintotdeauna, partea Nicoreștilor a fost și rămâne una dintre cele mai secetoase zone din județ. „Într-un an, înainte de Revoluție, când aveam în exploatare și complexul zootehnic, am înregistrat cel mai trist record de producție; am făcut doar 180 kg de grâu la hectar. Porumb – zero! Am fost nevoiți să ne aducem furaje din Insula Mare a Brăilei”, a argumentat fermierul.
2015 – un an bunișor
Pentru fermierul gălățean, acest sezon de producție agricolă pare să fie unul bunișor. Un an cu probleme a fost 2007, anul inundațiilor, când a pierdut tot câmpul: culturile de soia, de porumb, de floare, de roșii…ă
În 2015, din cauza secetei, în primăvară, culturile fermierilor nu au ieșit din pământ uniform, nu s-a produs mult așteptata explozie de creștere a plantelor. În plus s-a înregistrat o presiune ridicată a dăunătorilor, în special a rățișoarei porumbului. Ion Marin s-a convins și în acest an, dacă mai era cazul, de o tristă realitate: substanțele de combatere nu mai sunt cele care asigurau odată o bună protecție și pe care le utiliza cu succes pe vremea „iepocii de aur”. „Cred că insectele dăunătoare și-au căpătat rezistență la acestea, dar, în același timp, aș înclina să cred că nici pe piață nu sunt respectate standardele de fabricație, etichetele, de ajung în comerț produse de combatere fitosanitară contrafăcute”, susține producătorul agricol.
Atent la riscurile inerente din agricultură, Ion Marin ne spune că în tehnologia de cultură se întinde atât cât îl ține plapuma: „Nu-mi permit să dau la porumb maximum de îngrășăminte atât cât scrie la carte, cam 250-300 kg/ha s.a., ar veni cam 400 kg brut la hectar; mă opresc la jumătate din doză. Nu-mi permit economic, iar dacă mai am și ghinionul să prind un an secetos și fertilizez la maximum, fac mai puțin decât cei care au fertilizat mai economic”.
Cheltuieli în funcție de nivelul producției
În microferma lui de subzistență, Ion Marin nu dispune de toată gama de mașini și utilaje agricole. Trebuie să plătească arătura și strânsul producției, deoarece nu și-a permis încă să cumpere un tractor de mare putere și nici mașină de recoltat. Se mulțumește cu puținul pe care-l are.
Cheltuielile le face în funcție de producțiile pe care și le-a propus să le obțină. „Anul trecut nu am irigat, că a fost ploios, am realizat 8.300 kg boabe de porumb la hectar cu hibrizii NK Cobalt și NK Lucius din portofoliul Syngenta. Produșii sunt semitimpurii, recomandați pentru însămânțarea timpurie (6-7oC), pretabili pentru tehnologii intensive; oferind stabilitate în producție, chiar și în condiții de stres termo-hidric. Recolta de porumb am dat-o la prețul pieței, cu 0,50 lei kilogramul”, ne-a declarat cultivatorul.
Agrotehnica începe cu arătura
În general, face arătura din toamnă, la adâncimea de 30 cm. „Este prima lucrare și cea de bază. Așa am învățat noi! Vine în succesiune distrugerea resturilor vegetale cu tocătorul, atunci când cultura premergătoare a fost porumbul, iar după floarea-soarelui sau mazăre, intru cu discul. Primăvara timpuriu grăpez terenul pentru a întrerupe capilaritatea și a păstra apa în sol. Cu o zi – două înainte de semănat, intru la discuit, apoi însămânțez. De regulă, erbicidez «pe negru», folosind Dual Gold 960 EC – un erbicid preemergent de la Syngenta, deosebit de eficace, iar dacă mai am și un pic de umiditate în sol, sigur nu o fie probleme. Fertilizez cu îngrășăminte complexe în administrare echilibrată pentru cultura de floarea-soarelui – NPK 15:15:15, și fără potasiu, pentru porumb – NPK 20:20:0. Apoi, intervin în câmp cu utilajele la pășitul mecanic și cu aport de îngrășământ, am cultivator cu fertilizator; aplic un foliar, după care asigur cu aspersoarele apa de irigat”, a detaliat câteva lucrări din tehnologiile de cultivare a plantelor agricole inginerul Ion Marin.
Mărturia vie a unei generații de sacrificiu
La câteva zile de la data vizitei în fermă, porumbul de sămânță urma să fie castrat cu mașina specializată Castrix; din urmă au intrat în lan oamenii pentru corecția manuală a lucrării. Știu că Ion Marin a coordonat lucrarea cu mare atenție, așa cum o face an de an; el știe că un spic scăpat de sub control înseamnă pierderi din puritatea genetică.
Am plecat din ferma de subzistență de la Nicorești. Drumul șerpuia cu dificultate pe lângă ruinele fostei zootehnii a IAS Nicorești, cândva o unitate de elită a agriculturii gălățene. Imaginea dezolantă a complexului zootehnic mi-a trezit unele amintiri din zilele de început ale gazetăriei mele. În toamna anului 1985 publicam primul articol despre oamenii de aici, despre munca lor din câmp, din zootehnie… Acum, au rămas doar ruinele… și inginerul Ion Marin, mărturie vie a unei generații de sacrificiu, statornicit aici în urmă cu jumătate de veac pentru a face să rodească un pământ binecuvântat de mirabila sămânță.
IRIGAȚIILE COSTĂ, DAR SUNT NECESARE
Inginerul Ion Marin a reușit să se capitalizeze cât de cât în ultimii ani. O suprafață de aproape 30 de hectare o irigă de la stația de pompare din apropiere. Factura de plată achitată pentru udarea culturilor s-a ridicat până acum la circa 40.000 de lei. O mie de mc de apă costă în jur de 700 lei. Totuși, cheltuielile pe hectarul de porumb pentru sămânță se duc undeva la 3.000 de lei. La cultura de porumb pentru consum a irigat numai două treimi din suprafață. Chibzuit, fermierul ține în frâu cheltuielile.
