„De multe ori m-a bătut gândul să las totul baltă, să vând și să plec; și tot de atâtea ori am zis că m-am chinuit prea mult, mi-am dorit prea mult să fac ferma asta și nu pot renunța la ea!”, ne-a declarat fermierul destul de cătrănit. El susține că procesatorul de lapte impune condiții în urma cărora el, ca producător, întotdeauna iese în pierdere: „Cum să nu dai bir cu fugiții când procesatorul scade mereu prețul de bază la achiziția laptelui?! Într-un an de zile, de la 1,4 lei/litru, a ajuns, astăzi, 15 februarie, la 1,2 lei/l! Am pierdut 20 de bani pe fiecare litru de lapte obținut cu multă trudă și sudoare; or, asta înseamnă peste 10.000 lei pierdere!”

Cota de lapte nu s-a desființat!
Și ăsta n-ar fi baiul. „Ne-a anunțat procesatorul că de la 1 aprilie 2015, eu, Nicolae Pascu, nu mai pot să vând laptele, decât dacă mă înființez ca persoană juridică. Am făcut și lucrul ăsta. Dar, colac peste pupăză, nu pot preda tot laptele pe care îl produc animalele! Ni s-a impus o cotă. Paradoxul e că de anul trecut de când UE a ridicat cotele de lapte, procesatorul îmi impune o nouă… cotă!” Fermierul explică „tehnologia”: „Ne-a făcut o medie pe 12 luni; în cazul meu a fost 500 litri zilnic; dacă predau sub acest minim, sunt penalizat cu 20 la sută. Pot livra o cantitate dublă. Procesatorul s-a arătat a fi «generos»: ce trece de 1000 de litri preia, dar îmi dă jumătate din preț!”, ne-a declarat fermierul.
În vara anului trecut, Nicolae Pascu a obținut zilnic aproape 1300 l; ce a fost peste tonă, a fost prețuit la jumătate. Nemulțumirea lui este legată și de faptul că în contract se prevede 1,25 lei/l, iar din 15 iulie 2015 i s-au luat 10 bani din acest preț.
Datoriile se tot adună…
Ferma lui Nicolae Pascu din Ormeniș are 163 de bovine, din mai multe rase. A început cu Bruna de Maramureș, dar având dificultăți cu vânzarea vițeilor, a cumpărat produși din: Brună cu tulpină Swiss-Brown, Băltață românească, Holstein-Friză. În luna aprilie va ajunge la un efectiv în lactație de circa 90 de capete, din care 70 în permanență. Producția pe vacă mulsă, în februarie, era undeva la 17 litri, „mulțumitoare”, potrivit aprecierii lui, iar laptele avea grăsimea 4,3%. Conform evidențelor din fermă, mulge 43 de animale, predă cam 620 litri, vițeii mai consumă circa 80 l, deci are o producție zilnică de 700 litri de lapte.
Problema chinuitoare pentru Nicolae Pascu este că nu a primit subvențiile; anual, așteaptă vreo 40.000 euro. În caz de urgență, scăparea vine de la… „mătușa Tamara!” „Din fericire, eu nu am făcut credite bancare; o rudă mă împrumută cu bani de la o lună la alta. Sunt dator, inputurile pe 2015 mă costă în jur de 1,270 miliarde lei vechi, ar veni cam 28 mii euro”, calculează fermierul.
Nicolae Pascu lucrează 257 hectare de teren. Are nevoie de soluții pentru finanțare. „Mâine mă duc la un furnizor de inputuri din Târgu Mureș. Vreau să înființez 15 ha de lucernă, 50 ha de porumb, din care 30 siloz și 20 pentru consum. Îmi trebuie semințele, îngrășămintele minerale, pesticidele, în total, vreo 25.000 euro. Vreau să închei un contract, să-i dau furnizorului în fiecare lună circa 5000 lei și să ne închidem pe subvenția următoare, cea din iarnă”, susține fermierul.
Acesta ne spune că are nevoie de o infuzie de bani pentru investiții în fermă. De câte ori începe o campanie agricolă, stă cu frica-n sân întrebându-se: „oare mi se strică utilajele?” Le-a cumpărat la mâna a doua, marcă străină, piesele de schimb costă. În caz de vreo defecțiune, nu știe încotro să fugă mai repede pentru a se împrumuta de bani!

Un plan de investiții… beton!
Ca ferma lui să fie rentabilă, mureșeanul și-a făcut un plan de afaceri: „Va trebui să mai țin încă 30 de vaci în plus, din prăsilă proprie. Am investit în însămânțările artificiale cu material seminat sexat, în 2014-2015, cam 1000 euro și am 86 vițele. Vreau să ajung la 1500 litri de lapte pe zi; atunci eu nu mai depind de subvenții; le pot folosi să cumpăr utilaje noi. Apoi, e musai să modernizez, să betonez. Am nevoie de un padoc de 900 mp, pentru că nu încape efectivul în adăpostul pe care l-am făcut cu mâinele mele, îmi intră doar 120 de animale. Mă costă 60 mii lei, iar banii trebuie să-i fac, să-i adun până în toamnă. Pentru mine, singura șansă este acest padoc; în sistem liber, altfel urmărești animalele, lotul de montă, junincile. Apoi, trebuie să betonez ferma. Trebuie să schimb tineretul, până la următoarea stabulație”.
Dar până atunci „supraviețuiesc de pe o zi pe alta. Practic, acum, până când intră subvențiile, nu mai pot să bat un cui în fermă!”, a concluzionat cu amărăciune Nicolae Pascu. Și nu e singurul crescător de animale care nu știe cum de mai rezistă fără bani pe o piață ostilă, neprietenoasă, cum este cea a laptelui!

PĂLIREA LA CAIMAC!
Fermierul ne spune că a fost pălit nu numai la preț, dar și la… „caimac!” „Colac peste pupăză, procesatorul a venit să ne spună că au scăzut grăsimea și proteina din lapte! Nu numai în ferma mea, ci mai ales în cele cu producții mari, de până la 1000 l la zi. Am luat poziție și am dus probe de lapte la DSVSA Mureș; analizele au atestat că procentul de grăsime era de 3,7%, iar la procesator – 3,54%! Lucrurile s-au liniștit, dar ce folos că trei luni de zile am fost penalizat pentru grăsime și proteină. Numai așa am pierdut peste 7.000 lei. Și cum naiba să nu fiu dezamăgit?!”, se întreabă, ușor revoltat, ardeleanul.

Articol publicat in revista Ferma nr.5(166) 15 – 31 martie 2016