Efectele acestor schimbări climatice ne afecteaza ca indivizi din ce in ce mai mult. Lucruri banale cândva, precum radiaţia solară pe care o toleram acum 15 ani fără mari eforturi, azi ne pune în mare dificultate într-un simplu concediu. Este adevărat faptul că ştiinţa evoluează şi ne pune la dispoziţie instrumentele care să facă aceste schimbări resimţite la nivelul organismului uman mai puţin sau uneori chiar deloc. Cu plantele, însă, este cu totul o altă discuţie.
Responsabilitatea, în acest domeniu, cade asupra producătorului, care este responsabil şi direct interesat să ajute plantele să depăşească an de an aceste provocări şi să obţină profitul pentru care işi desfaşoară activitatea de multe ori asociată cu profesia.
Fermierii, căci ei sunt pârghia prin care soluţiile potrivite ajung să fie aplicate pe culturile din exploataţii, sunt de multe ori deschişi şi receptivi, însă asta nu este suficient. Este mai mult decât clar că trebuie să trecem urgent la fapte, dacă dorim ca munca noastră să devină performanţă, chiar şi în aceste grele încercări prin care trece agricultura.
Unul dintre adepţii acţiunilor şi tehnologiilor care susţin plantele să depăşască momentele critice este fermierul Ilie Bîtea, preşedintele Societăţii Agricole Gloria Resighea, din judeţul Satu Mare. În prezent, în al treilea an în care dl. Ilie Bîtea aplică programele Naturevo adaptate schimbărilor climatice, ne bucurăm de cultura rapiţei şi a grâului de excepţie, chiar şi în condiţiile în care, pâna spre sfârşitul lunii aprilie, câmpurile au beneficiat de 5 l precipitaţii în anul 2019, asta întâmplându-se undeva la începutul lunii martie. Da, este posibil! Cum? Prin „know how”-ul şi acţiunile potrivite la momentul potrivit.
Pe partea practică şi tehnică, deciziile s-au îndreptat în această direcţie din toamnă, când s-a aplicat fertilizantul de sol Novatec Classic pentru ambele culturi, prin împrăştiere, înainte de pregătirea patului germinativ. Astfel, culturile au beneficiat de o nutriţie echilibrată de la început, plantele având la dispoziţie toţi nutrienţii necesari unei dezvoltări corecte. Inhibitorul de nitrificare DMPP din masa azotului a asigurat o nutriţie constantă si suficientă cu azot a culturii, a evitat nitrificareaa rapidă si pierderea azotului existent deja acolo şi a crescut randamentul de utilizare a fosforului de cinci ori, comparativ cu cazurile unde se aplică ingrăşăminte clasice.
Potasiul, indispensabil culturilor a fost sub formă solubilă direct în apă, fapt care l-a făcut disponibil atunci când plantele au avut nevoie în vederea iernării, iar acesta fiind sub formă de sulfat, nu a creat niciun fel de discomfort seminţelor şi sistemului radicular.
De asemenea, culturile au beneficiat de magneziu şi sulf solubile direct în apă, şi de microelementele fier, bor şi zinc, astfel acoperind toate cerinţele nutriţionale ale culturilor. Toate acestea puse la dispoziţie prin aplicarea Novatec Classic în doze de 2-3 ori mai mici decât în cazul îngrăşămintelor clasice.
Seminţele au fost „ajutate” şi ele pentru a reuşi să valorifice eficient toţi aceşti nutrienţi. S-a folosit la tratamentul seminţelor, asociat cu tratamentele specifice, pachetul de biostimulare seminţe ce cuprinde produsele Rootip Basic, Kerafol şi Fighter Phos, asigurându-se următoarele beneficii: sistem radicular superior plus prelungirea perioadei de viaţă a perişorilor absorbanţi, în vederea exploatării unei mase mult mai mare de sol, nutrienţi şi apă, germinaţie rapidă şi uniformă, cât şi conservarea energiei germinative, protecţie suplimentară împotriva bolilor din sol şi, deloc de neglijat, sursă suplimentară de fosfor şi potasiu. Efectul a fost fără doar şi poate cel scontat, răsărirea a fost rapidă şi uniformă, iar plantele nu au prezentat niciun fel de carenţe nutriţionale. Mai mult de atât, aceşti fertilizanţi nu epuizează solul, nu îl degradează, nu crează acidifiere, dimpotrivă, îi îmbunătăţesc considerabil proprietăţile.
La cultura rapiţei s-a intervenit în toamnă cu tratamente specifice pentru boli şi dăunători, pe bază de tebuconazol şi gama cihalotrin, s-a facut erbicidarea specifică pentru buruienile compozite şi crucifere. În primăvară s-a aplicat pentru ambele culturi produsul Amosulf NG ce pune la dispoziţie azot cu eliberare lentă şi controlată, astfel, în lipsa precipitaţiilor, azotul nu s-a pierdut şi plantele l-au gasit acolo exact când au avut nevoie de el. Produsul vine şi cu un aport foarte mare de sulf neutralizat, fiind capabil să satisfacă complet cerinţele plantelor pe acest segment.
Deloc de neglijat, Amosulf NG este acoperit de o peliculă de ulei de neem, care, complementar inhibării nitrificării, este un insecticid repelent eficient împotriva insectelor şi a nematozilor.
Tratamentele fito-sanitare au cuprins produse specifice pe bază de tebuconazol, procloraz, clorotalonil, acetamiprid si gama cihalotrin. Acestea au fost asociate cu un fertilizant foliar performant, Basfoliar 36 Extra şi Algobor, cel din urmă fiind un produs cu Bor sub formă de pentaborat, are în compoziţie polioli şi extracte de Ascophyllum nodosum, fapt care îl face foarte prietenos cu plantele şi uşor de asimilat.
Eficienţa intervenţiilor fito-sanitare a fost asigurată de agentul de tamponare Evo Right 5, iar dispersia lor pe suprafaţa foliară, cât şi translocarea lor în plantă a fost asigurată de adjuvantul Wetcit cu tehnologia TransPhloem. Toate aceste intervenţii gândite să sunţină planta în direcţia dezvoltării armonioase şi a depăşirii rapide a perioadelor de stres, au asigurat succesul pană în prezent al culturilor de grâu şi rapiţă din ferma SA Gloria Resighea.
Intervenţiile viitoare vor fi la fel de bine gândite, actuale şi performante, în vederea reducerii consumului de apă şi a creşterii randamentului foto-sintetic, astfel încât succesul să fie asigurat.
Consider că, date fiind condiţiile climatice ale acestui an până în prezent, cât şi regimul hidric deficitar, aplicarea tehnologiilor adaptate este un necesar pentru asigurarea performanţei, iar acţiunile susţinute de „know how”-ul potrivit ne duc cu un pas mai aproape de agricultura inteligentă.
Dr. Ing. Rafael MARIAN
Coordonator Tehnic Transilvania