Ce alternative există? Se va mai putea practica o agricultură intensivă şi o protecţie a plantelor ca la carte, în condiţiile în care este posibil să avem un număr din ce în ce mai redus de substanţe active pentru combaterea dăunătorilor?
De-a lungul timpului au existat numeroase cercetări pentru combaterea biologică. În rândurile următoare voi prezenta câteva direcţii de studiu privind folosirea ciupercilor entomopatogene, precum şi avantajele şi dezavantajele acestei metode.
Cât de viabile sunt metodele de control biologic?
• Inocularea de ciuperci fitopatogene. În ultimii ani, s-a dezvoltat o metodă nouă şi anume „autoinocularea” insectelor dăunătoare cu o ciupercă fitopatogenă. Cum funcţionează? În câmp sunt amplasate dispozitive care atrag insectele dăunătoare (s-au efectuat cercetări pentru combaterea tripşilor legumelor cu posibilitatea de a extinde metoda către tripşii cerealelor), fără a le captura. Insectele vin în contact cu ciuperca entomopatogenă iar la scurt timp nu se mai hrănesc şi mor în câteva zile. Rezultatele sunt satisfăcătoare în comparaţie cu metoda clasică (tratamentele chimice), dar în caz de atac puternic (sau densitate ridicată a dăunătorilor) ea este ineficientă.
modul de acţiune al ciupercilor fitopatogene
• Imunizarea plantelor. Altă metodă nouă de combatere biologică este inocularea plantelor cu endofite, microorganisme ce activează în plante anumite reacţii de apărare împotriva atacului bacteriilor sau a ciupercilor fitopatogene. Rezultatele practice privind imunizarea plantelor sunt promiţătoare (s-a efectuat un studiu de caz pe legume în spaţii protejate), dar metoda nu oferă protecţie împotriva atacului insectelor dăunătoare.
Pe larg despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 21/203 (ediția 1-14 decembrie)
Un articol semnat de EMIL GEORGESCU, INCDA FUNDULEA
