Când am intrat pe poarta livezii, miile de pomi cu crengile gata să se rupă de atâtea mere m-au făcut să cred că am ajuns în rai. În scurt timp aveam să aflu că aici a fost potopul, pe 13 iunie 2005, când apele Siretului au distrus prima livadă a Dragostinei.
Livada de la Lieşti, readusă în producţie
Dragostina Brăilescu a muncit, o lungă perioadă de timp, ca inginer horticol la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă din Focşani, unde a avut şi funcţie de conducere mai mulţi ani, dar a plecat de acolo înainte de pensionare. De ce? Pentru că „nu mă mai răbda inima să văd cum se duce de râpă societatea pentru care am muncit ani la rând. Poţi să te dai peste cap, dar să faci horticultură de calitate când nu ai nici de unele nu se poate”, spune Dragostina.
Aşa că şi-a luat soarta în mâini şi a înfiinţat propria livadă şi propria pepinieră de puieţi. A început cu suprafeţe mai mici, apoi, văzând că pomii produşi în livada ei au căutare, a făcut un împrumut bancar şi a extins suprafaţa la opt hectare pentru livadă şi trei pentru pepinieră. În 2001, avea să planteze primii pomi.
Însă, în 2005, când livada era în primul an de rod, s-a întâmplat ceea ce Dragostina nu s-a gândit că va fi posibil vreodată. „Deşi Siretul e la distanţă destul de mare de livada mea, apele s-au revărsat şi mi-au înecat toţi pomii.
Când am venit dimineaţa şi am văzut merele, care la vremea aceea erau destul de mari, plutind pe apă, m-am sufocat de durere. Munca mea de patru ani de zile, în care pusesem tot sufletul şi tot ce aveam, timp şi bani, fusese distrusă într-o singură noapte. Atunci am spus că nu-mi mai trebuie livadă.
În primăvară, însă m-am răzgândit. Am sădit ceea ce vedeţi astăzi aici”, povesteşte femeia, dintr-o suflare. Cum din pomii sădiţi în 2001 i-au rămas doar trei peri şi un singur măr, în primăvara lui 2006 a replantat toată livada, făcând un nou împrumut de refinanţare la bancă.
Emoţii la primul an pe rod
Acum, livada replantată se află în primul an de rod. Au fost emoţii mari în vară, pentru că Siretul a ameninţat câteva zile la rând cu revărsarea. Dar potopul nu a revenit şi a doua oară, aşa că pomii s-au umplut de mere mari şi aromate. „Anul trecut am avut 60 de tone, iar acum avem o producţie de 150 de tone, care mă mulţumeşte. În doi trei ani, vom ajunge la 800 de tone”, spune Dragostina Brăilescu cu siguranţa inginerului care a calculat mulţi ani la rând producţiile la hectar.
Deşi e interesată să scoată ce e mai bun din pomii ei, nu cere nimic peste puterea lor de producţie, şi de aceea a optat pentru sistemul de cultură semi-intensivă. „Prefer acest gen de cultură, pentru că pomii ajung şi la 40-50 de ani, dacă ai grijă cum trebuie de ei. Nu suport ideea de cultură super-intensivă care vlăguieşte pomul în 10-12 ani şi trebuie să tot replantezi livada”, argumentează interlocutoarea mea.
Ştiinţa lucrului bine făcut sporeşte „sănătatea” pe creangă
Trăind mereu printre pomi, a învăţat să fie generoasă precum merii şi perii. Nu face din ştiinţa ei nici un secret. Oricine vine şi o întreabă, poate afla ce trebuie să facă pentru a avea fructe bune şi sănătoase.
Cunoştinţele ei despre cum să creşti o livadă curg izvor: „Trebuie să ştii cum să tai, astfel încât să reglezi norma de ochişori de rod în funcţie de capacitatea ramurilor. Eu nu vreau să ajung la rărit fructele, pentru că este o operaţie destul de grea, şi nici să folosesc substanţe pentru rărire, pentru că sunt toxice şi distrug celula vie, ceea ce se poate întâmpla şi în organismul consumatorului”, explică Dragostina.
Din motive de economie, în sistemul de susţinere nu foloseşte spalieri. „Sârmele pot fi susţinute de nişte atele, ca să nu afecteze ramura. Este nevoie de un singur rând de sârmă, nu de trei, ca pentru stâlpi. După ce pomii iau forma care trebuie, mut sârma la «etajul» următor”, precizează pomicultorul de la Lieşti.
Tăierea este specială, cu forma de coroană de vas ameliorat pe direcţia rândului. Astfel crengile se unesc, iar pomii pot forma un fel de gard, în circa şase-şapte ani.
Distanţa este de trei metri între pomi şi de patru între rânduri, pentru ca pomii să aibă suprafaţă mare de nutriţie. În ceea ce priveşte fertilizarea şi efectuarea tratamentelor, în livada de la Lieşti nu se folosesc substanţe chimice, ci numai îngrăşământ organic, iar erbicidele şi pesticidele sunt excluse.
„Lucrând atâţia ani în domeniu, ştiu că dacă planta se tratează cu astfel de produse, se modifică inclusiv structura fructului şi a seminţelor, schimbări care pot afecta şi consumatorul. Vreau mere sănătoase şi oricât de mult îmi doresc o afacere profitabilă, nu mă voi abate de la acest principiu.
Oamenii ştiu şi vor şti şi de acum încolo că aici vor găsi mere de calitate. Împotriva bolilor şi dăunătorilor am folosit substanţe cuprice, gen zeamă bordeleză. Iar dintre insecticide, le aleg pe cele mai puţin agresive”, spune Dragostina.
Un alt proces tehnologic este irigatul. Nu se poate să ai fructe mari dacă nu dai pomilor suficientă apă. De aceea, a şi investit mult în instalaţiile de irigat, sistemul ales fiind cel „cu picătura”, cum îi spune Dragostina.
Agricultură de calitate, făcută cu palma
Un tractor, cu plug şi disc, o maşină de stropit şi o remorcă. Aceasta este toată „zestrea” de la ferma Dragostinei Brăilescu, ceea ce demonstrează că roade bogate se pot obţine cu ştiinţă, cu experienţă, dar mai ales muncind cu mâna, fără prea multe utilaje.
„După culesul fructelor, ar pământul, iar toată vara nu stau. O săptămână dau cu discul, în alta stropesc şi tot aşa. E de muncă, dar când vezi cum cresc merele în pom, îţi spui că merită tot efortul”, ne mai dezvăluie aceasta.
Culesul roadelor se face numai cu mâna, iar culegătorii au fost obişnuiţi să umble cu merele ca şi cu ouăle, pentru că orice lovitură, cât de mică, înseamnă un punct slab de unde fructul începe să se strice mai devreme.
La cules pare să fie multă voie bună, oamenii se cunosc între ei, iar Dragostina ne explică de ce atmosfera e ca în familie: „Nu ne permitem să plătim mână de lucru. Aşa că aplicăm sistemul troc. Eu le ar pământul, îi ajut cu substanţe, cu sfaturi şi cu alte lucruri, iar ei vin la tăiat şi la cules. Chiar suntem o familie”, spune femeia, arătând spre cei zece-cincisprezece culegători îngenunchiaţi în faţa pomilor.
În pomicultură, e loc şi de… dragoste
Pomii sunt pentru Dragostina ca nişte copii, pe care îi „naşte” în pepiniera proprie, îi fereşte de boli, îi creşte, plânge la căpătâiul lor, aşa cum numai mamele o fac. Şi asta nu e o figură de stil, ci doar adevărul.
„Astă vară, când am văzut că s-a umflat iar Siretul, veneam în fiecare seară aici. Plângeam şi pupam merele. Nu ştiam dacă le mai văd a doua zi”, ne spune cu sinceritatea şi simplitatea omului obişnuit să trăiască cu această teamă.
Pentru Dragostina, livada înseamnă acasă. Aici vine zilnic, odată cu răsăritul soarelui (uneori chiar mai devreme) şi pleacă după apusul lui. „Duminica mă duc la biserică şi apoi stau ca pe ghimpi, aştept să vină ziua de luni ca să pot veni iar în livadă. De aici îmi iau puterea, aici îmi găsesc liniştea şi rostul”, spune femeia, iar noi îi simţim, dincolo de piept, inima mustindu-i de bunătate, ca un măr.
IDARED, ÎN TOPUL PRODUCTIVITĂŢII
Cam 80 la sută dintre merii din livada de la Lieşti aparţin aceluiaşi soi – Idared. De ce anume, ne explică gazda noastră. „Sunt merele ideale pentru productivitate. Sunt dulci-acrişoare, sunt grele, cresc mari, au coaja destul de rezistentă şi, dacă ştii să le depozitezi cum trebuie, rezistă chiar şi până în luna mai, când teoretic e greu să mai găseşti mere pe piaţă, fără ca acestea să fie «ajutate» să supravieţuiască cu diverse prafuri.
E un soi ameliorat la noi în ţară cu Ionatan şi Wagner, adaptat excelent la condiţiile noastre climatice”, spune interlocutoarea noastră.
Însă în livada ei găseşti şi mere Golden Spoor cu miez zaharos şi dulce, Ionatan, cu aroma lui inconfundabilă, Florina, de culoare vişinie-brumată, dar şi soiul Generos, o combinaţie între Golden şi Ionatan.
„Este un soi minunat, produs de un coleg de-al meu de la o altă societate de cercetare pomicolă. Are dulceaţa Goldenului şi aroma şi rezistenţa Ionatanului”, explică Dragostina.
