Crescătorii de oi din Ghijasa de Jos se tem că vor dispărea curând. Multe dintre terenurile din zonă au fost cumpărate de Karpaten Meat. Așa că viitorul localnicilor nu mai are aproape nimic în comun cu creșterea animalelor. Dar Nicolae Boariu-Avram e de alt neam omenesc. Într-un anume fel zestrea genetică e de vină. Tatăl lui nu a vrut să intre niciodată în CAP. Autoritățile de atunci nu au reușit să-l convingă. Așa că l-au tot plimbat cu terenul din cel mai prost loc în cel mai neproductiv, cu speranța că-l vor convinge “natural”. Dar el a reușit să-și cultive cucuruzul în toate loturile primite spre exploatare. Cu o anume încăpățânare dacică. Din păcate, a murit destul de tânăr. Dar și-a dus copiii la oraș. Să se facă boieri. Așa se face că fermierul sibian a crescut în Sibiu, iar la Ghijasa de Jos venea doar în vacanțe. Dar dragostea de animale a intrat prin cromozomii săi de generații. A absolvit școala profesională la Colegiul Tehnic Independența din Sibiu prin 1993. A urmat apoi cursurile școlii de șoferi profesioniști timp de șase luni. Dar atunci se cerea garanție casa ca să poți fi angajat șofer la o companie sibiană de transport. Nu a acceptat așa ceva și s-a întors în sat. A început să crească oi împreună cu fratele său mai mare.
Tabla de la intrarea în sat au confecționat-o puținii localnici rămași acolo
Nici măcar o sută de suflete nu mai domiciliază în sat. Au plecat spre țări străine sau la oraș. Cum intri în sat, în dreapta este tabla, iar în stânga se văd rămășițele unei foste ferme de stat. Din păcate, fermierul sibian nu a putut cumpăra teren aici, unde ar fi avut câteva platforme betonate pe care ar fi putut construi mai lesne ceva. În schimb, ferma baciului nostru se distinge imediat. Mai ales că și-a făcut și casa de locuit tot acolo. O casă modernă cu toate facilitățile. Mulți i-au zis că e nebun că-și face casa în fermă. „Dar aici mă culc imediat ce termin la oi, iar dimineața sunt tot aproape de ele”, motivează omul. Imediat în dreapta este o casă veche, precum cele săsești, cu arcadă la intrare. A cumpărat-o de la un vecin, decedat între timp. I-a lăsat-o aproape gratis, numai să n-o vândă străinilor. Iar el nu va vinde niciodată. „Păcat că suntem așa puțini cei care ne mai iubim țara”, spune cu amărăciune fermierul.
Acum crește peste o mie de oi
A avut și o pauză de activitate, undeva în 2007. „Am plecat șofer la firma lui Carabulea și am lucrat vreo șase luni, dar virusul ciobănitului m-a adus înapoi. Atunci aveam cam 250 de oi, care rămăseseră în grija fratelui meu mai mare”, spune oierul. {i din 2007 a tot crescut efectivul de oi, încetul cu încetul.
Anul acesta împlinește 40 de ani și nu este însurat. „E greu să găsești o femeie care să locuiască în fermă. Dar nu mi-am pierdut speranța. Trebuie musai să iubească și animalele”, o spune cu un zâmbet ușor amar tânărul fermier.
Am nimerit exact când doctorul veterinar imuniza oile împotriva anaerobiozei. „Vaccinarea e singurul leac”, spune crescătorul de oi, altfel mor pe capete. Oile gestante sunt vaccinate, iar ele transmit prin colostru anticorpii mieilor. Boala apare la miei în primele 10-14 zile de viață și se manifestă cu febră, abatere, diaree și moarte rapidă.
”Noi suntem cu munca și alții cu profitul”
Parcurgând împreună drumul dintre Sibiu și Ghijasa de Jos, Nicolae Boariu-Avram mi-a povestit despre relațiile de vânzare pe care și le-a creat în timp. În general, vinde bine pentru că are, mă asigură el, „marfă bună și multă”. Dar recunoaște că dacă ar fi uniți totți producătorii, atunci când se face negocierea pentru vânzare ar fi altceva. Deocamdată munca de strângere a berbecuților, marfă pentru un vapor, o fac intermediarii. „E normal ca ei să aibă o marjă de profit mai largă, deoarece își asumă și riscurile transportului la destinație”, e conștient fermierul. Din păcate, crescătorii mici nu au nici o pârghie comercială și vând slab de fiecare dată. Oierul din Ghijasa de Jos câștigă bine și la miei, dar principala sursă de venit este laptele, pe care îl livrează zilnic spre Fabrica de lapte Brașov din Baraolt, care aparține brandului grecesc Olympus. Înainte livra laptele unei fabrici din zonă, dar atunci când a făcut analizele laptelui livrat de el la un laborator autorizat, și-a dat seama că aceștia îl cam „ciupeau”. Când le-a prezentat rezultatele, procesatorul l-a exclus în loc să îndrepte lucrurile. „Dacă e unul mai atent, îl dau la o parte ca să nu-i «infecteze» și pe ceilalți”, spune cu sarcasm fermierul sibian, adăugând: „Nu vă mai spun că ne-au pus să ne certificăm eco și apoi nu ne-au dat nimic suplimentar la prețul de achiziție”. Era monitorizat de EcoInspect Cluj. Între timp a renunțat la certificarea eco, deoarece îi aducea doar costuri suplimentare și nici un câștig evident.
Anual livrează peste 25 tone de lapte de oaie, dar „noi suntem cu munca și alții cu profitul”, încheie fermierul referindu-se la intermediarii care le preiau materia primă.
Comuna Nocrich, din care face parte și Ghijasa de Jos, e una din localitățile din care au plecat mulți sași, și înainte, dar și imediat după Revoluție. În schimb, Ghijasa de Jos este locuită doar de români. Este cunoscut ca fiind cel mai vechi sat românesc (locuit numai de români) de pe Valea Hârtibaciului.
Din punct de vedere al activității agricole, în Ghijasa de Jos, oile s-au împuținat, dar s-au înmulțit vacile de carne. Iar ciobănitului i-a luat locul o activitate economică complexă, care varsă la bugetul de stat mai mult bănet decât ar putea câștiga administrația locală de pe urma câtorva localnici.
TERENUL COMPOSESORATULUI, ÎN LITIGIU
Satul, ca mai toate localitățile din zona de deal, a avut o obște. Spun a avut, deși composesoratul încă mai există sub denumirea Asociația „Uniților” din Ghijasa de Jos. Din păcate, fosta conducere a vândut aproape toată pășunea către Karpaten Meat. Boariu și încă alți opt composesori nu au fost de accord. Mai mult decât atât, se judecă cu firma care a achiziționat pășunea, deoarece, conform statului obștii, partea sa din composesorat nu poate fi înstrăinată, ci trebuie să rămână membrilor din obște. Adică, toți cei care ies din composesorat nu pot vinde decât uzul de folosință asupra cotelor părți deținute. Dar în nici un caz în afara obștii, ne lămurește fermierul.
Am văzut la fața locului pășunea care acum aparține celor de la Karpaten Meat. De fapt acum este doar folosită de această firmă, pentru că în urmă cu doi ani Karpaten Meat a vândut acest teren către SC Vecerd Estate. Apoi a arendat de la aceasta din urmă terenul, inclusiv o zonă cu arbori seculari de stejar care au fost tăiați „chipurile pentru curățarea pășunii, deși locul este plin de crengile arborilor retezați”, spune mânios fermierul din Ghijasa de Jos. „Nici măcar comuniștii nu au făcut așa ceva”. Boariu a făcut plângeri la Ocolul Silvic, dar nu s-a întâmplat nimic, deși autorizația de tăiere nu specifica decât tăieri de arboret crescut pe pășune. El speră că va recupera pășunea composesoratului și luptă în instanță pentru asta. Între timp plătește arendă către Karpaten Meat 110 euro/hectar plus TVA, pentru 84,49 hectare pe care le pășunează cu animalele.
Florina Muntean – responsabil de marketing al Karpaten Meat – ne-a prezentat poziția oficială a companiei vizavi de cele relatate de fermier: „Având în vedere că litigiul este încă pe rolul instanțelor judecătorești, Karpaten Meat SRL își rezervă dreptul de a se abține de la orice comentariu în legătura cu acest subiect”.
Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016
