Au fost vândute ferme mari, valoroase, dar şi ferme mici, care abia supravieţuiau. La Brăneşti, în judeţul Ilfov, o fermă legumicolă e scoasă la vânzare. Am fost curios să aflu mai mult decât anunţul sec, ”De vânzare” , inscripţionat pe bannerul agăţat de gardul de la şosea.

Destin şi agricultură
Ocolesc primul sens giratoriu, de la intrarea în comuna Brăneşti, şi mă înscriu pe drumul care duce spre mănăstirea Pasărea. E o zi senină de sâmbătă de la mijlocul lunii februarie. Natura parcă nu se lasă totuşi ademenită de lumină şi căldură, ezită încă să pornescă motoarele vegetale, ştiind că oricând, chiar şi la noapte, ar putea veni un val de frig vătămător. După câteva sute de metri, pe partea dreaptă, zăresc câteva solarii imense, dar şi un anunţ de vânzare. Opresc maşina şi sun. Îmi răspunde un bărbat despre care bănuiesc că este în vârstă şi că nu face parte din tagma aceea a agricultorilor trăiţi tot timpul în sat. Aceia răspund cu un ”da” uneori flegmatic, alteori hotărât, apăsat, aproape cazon. Sunt invitat să urc cu maşina panta care trece prin faţa micului domeniu legumicol şi un bărbat în vârstă îmi face semn să intru pe poarta deja deschisă. Îmi întinde mâna şi se prezintă: ”Sunt Nicolai Dorobanţu, haideţi în biroul meu”. Mobilier vechi, distins, elegant. O bibliotecă plină cu cărţi în limba germană. ”Eu am fugit din ţară în 1971 şi m-am întors după treizeci de ani, după Revoluţie. În Germania am avut un restaurant, unde ofeream şi meniuri româneşti. După ce m-am întors, dintr-o întâmplare într-alta, am ajuns să cumpăr teren, aici, la Brăneşti, vreo câteva mii de metri pătraţi şi casa asta pe care am mai modificat-o. Apoi m-am apucat de agricultură”, îmi descrie gazda mea viaţa sau, de ce nu, destinul său. Mai întâi a construit un solar, de 350 mp, dichisit, din lemn ignifugat. Apoi, trei solarii de peste 1000 mp fiecare. ”Să vezi, paznicul unei firme deţinute de un prieten de-al meu e din Dobreni, un sat din judeţul Giurgiu, unde sunt legumicultori pricepuţi. El a venit cu consăteni de-ai lui şi m-au ajutat. I-am plătit bine. Cu ei am făcut treabă”, îmi explică interlocutorul meu de unde a avut mâna de lucru.

Ciupercăria din spatele casei
La început, proprietarul a vrut să construiască pe terenul din Brăneşti vreo 8 vile mari. Un mic cartier rezidenţial. Peste drum e pădurea, aerul e curat, linişte din plin. Numai că planul iniţial nu a mai fost urmat. În cele din urmă, în locul vilelor, au fost construite solariile. Fostul patron de restaurant din Germania a intrat în tagma legumicultorilor. Cu un sfat de aici, cu o informaţie de dincolo, a reuşit să pună afacerea pe picioare. S-a numărat printre legumicultorii din Ilfov care au beneficiat de cei 3000 de euro acordaţi în cadrul Programului ”Tomate româneşti”. Minim 2 tone din producţia de roşii obţinută de Nicolai Dorobanţu au ajuns pe piaţa bucureşteană, dar şi în statisticile ministerului, folosite pentru a dovedi succesul programului guvernamental. ”Am folosit numai bălegar. Apa le-am asigurat-o din puţuri, câte un puţ pentru fiecare solar. După ce e scoasă din pământ, apa e încălzită într-un bazin expus la soare, apoi e condusă prin sistemul de irigaţii la plantele din solar. Am şi sursă de aer cald”, îmi explică dl. Dorobanţu.
Legumicultura nu a fost singura activitate agricolă desfăşurată aici. În spatele casei, după ce traversezi o mică grădină cu meri, peri şi pruni, se află o mare hală pentru obţinerea ciupercilor de cultură. Gazda mea deschide uşa şi intrăm în hală. Pe rafturi metalice se mai află încă sacii din celofan plini cu compost. Ici-colo, câte un buchet de ciuperci uscate, din specia Pleurotus. Compostul a fost achiziţionat de la o firmă din Vrancea. Acum, nu se mai întâmplă nimic în ciupercăria din ograda lui Nicolai Dorobanţu.

Seminţe de pepene galben
Pe una dintre cele două maşini colantate e un peisaj alpin, cu vreo câteva capre din rasa Saanen. ”Am avut vreo 20 de capre, i le-am dat unui crescător din comună. Cine avea grijă de ele îmi spunea că nu fac lapte, că nu prea iese brânză, dar mă fura”, relatează micul investitor. Reunite sub brandul ”La conacul din Brăneşti”, toate aceste produse, tomate, legume, ciuperci, lapte şi brânză de capră erau vândute la magazinul de la poarta fermei, dar şi pe un blog. Pe blog sunt o sumedenie de fotografii făcute mai cu seamă în interiorul solariilor, în diferite etape ale sezonului agricol: răsaduri, plante tinere, roşii coapte.
Unul singur dintre solarii avea pământul pregătit, cel de 350 de mp. Cele situate la baza dealului, cele mari, nu erau încă pregătite. Mai mult, din păcate, vântul puternic a rupt folia şi a zdrenţuit-o în câteva locuri. Între solarul din pantă şi primul de la baza dealului, e un teren arat. ”Vreau să pun aici căpşuni. Am comandat deja stolonii din Germania. Am vrut să pun şi câteva rânduri cu pepeni, astă-vară. Am avut seminţe de pepene galben din Argentina. Muncitorul mi-a zis că le seamănă, dar le-a băgat în buzunar. Am tot aşteptat să răsară. Apoi, am auzit că muncitorul ăla are acasă pepeni galbeni”, îmi spune investitorul din Brăneşti.
În biroul lui se află monitorul cu imaginile captate de câteva camere plasate în diferite puncte ale proprietăţii, mai ales în solarii. Acum e pustiu, nu lucrează nimeni acolo. Lângă un gard, sunt aruncate morman lădiţele din plastic unde erau puse roşiile sortate, bune de trimis la piaţă. }evile din plastic zac, de asemenea, întinse pe pământ. Nu-mi dau seama dacă asist la o afacere abandonată sau la o stare de lucruri dinainte de începerea sezonului agricol. Pe afară şi prin adăposturi, stau nefolosite numeroase utilaje care uşurează munca unui fermier. Chiar şi un tocător de crengi şi coarde de viţă-de-vie. Lângă solarul din deal, se înşiră stupi fără viaţă, cutii goale. Pământ mult şi fertil, solarii, puţuri, instalaţii, utilaje, scule, maşini frigorifice, magazin la poartă. În proprietatea lui Nicolai Dorobanţu se află de toate. Numai că la poarta acestei proprietăţi e un anunţ de vânzare…

Alternative
”Dacă ar veni un tânăr hotărât să se implice în ferma dvs., un colaborator priceput, care să repornească afacerea, aţi mai vinde?”, întreb. ”Nu aş mai vinde, dar colaboratorul acela să vină cu bani, nu cu mâna goală”, răspunde interlocutorul meu. Îmi iau la revedere şi urc în maşină. Bătrânul îmi face semn să opresc. Îmi spune: ”Eu aş fi dispus să ofer terenul şi solariile pentru elevii de la liceul agricol din Brăneşti, să facă practica aici. Am fost vizitat şi de copiii diplomaţilor americani”. Ies în şosea şi accelerez. Mă gândesc la povestea lui Nicolai Dorobanţu. Un transfug în timpul comunismului, un repatriat după Revoluţie, un investitor în agricultură după 2000 încoace, iar acum un ofertant care caută cumpărătorul pe piaţa imobiliară. Terenul unde au crescut în toţi aceşti ani tomate gustoase ar putea fi acoperit de ziduri şi alei. Nu ştiu ce motive are Nicolai Dorobanţu să vândă. Poate nevoia de bani, poate nu mai are forţa să controleze activitatea agricolă de aici, la cei 78 de ani ai săi. Să fiu sincer, nu un dezvoltator imobiliar mi-aş dori să bată la poarta domniei sale, ci un tânăr hotărât să repornească motoarele afacerii agricole care au funcţionat până de curând.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 4/231 (ediţia 1-14 martie 2019)