Culturi pe verticală, soiuri aduse din toată lumea, experienţe făcute în joacă: marile pasiuni au fost întotdeauna cele care – într-un fel sau altul – au contribuit la schimbarea lumii. În termeni de agricultură, acest lucru se aplică foarte bine atunci când vine vorba de plante exotice şi o grădină familială din vestul României.

O poartă spre paradis

Cunoscut deja în lumea pasionaţilor acestui domeniu, Bogdan Costea, doctor în ştiinţe agricole, vede Timişul şi zona înconjurătoare ca una dintre enclavele viitorilor zece ani, când vom putea vorbi aici despre culturi de smochin, kiwi sau kaki. Iar tehnologia modernă este un partener important în această evoluţie.

Peste o sută de plante, ajunse la marginea Timişoarei din toate colţurile lumii, împart – într-o armonie perfectă – cei aproape 300 de metri pătraţi din jurul casei cochete în care locuieşte, alături de familia sa, Bogdan Costea.

Dacă până acum câţiva ani eram printre puţinii care aveau astfel de culturi, acum au început să apară din ce în ce mai mulţi pasionaţi

BOGDAN COSTEA

Agronom şi horticultor

Măslinul plantat în pământ românesc

Încă de la intrare, în faţa casei, poţi zări ramurile stufoase ale unui măslin plantat în sol. „Are deja cinci sau şase ani şi cred că e singurul din România, pentru că eu nu am mai văzut nicăieri unul plantat în sol”, spune tânărul. ”A avut nevoie şi el de aclimatizare, inclusiv anul acesta, pentru că măslinul, faţă de alte specii, are frunzele persistente, nu îi cad iarna, iar asta înseamnă că trebuie cumva învelit, pentru că e destul de sensibil, rezistă undeva până la zero grade. Sub această valoare este o problemă. Am reuşit totuşi să îl fac să reziste şi la -17 grade Celsius. Cel mai important lucru este durata acelui îngheţ. Practic, cred că asta e diferenţierea principală. Adică dacă ai un îngheţ care îţi durează zece zile e rău. Dacă ai unul, să zicem, chiar de -30, dar să dureze o zi, e în regulă”, explică Bogdan.

 Foto 2: Kaki şi kiwi

Kaki, fructul zeilor

În dreapta măslinului, într-o apropiere intimă, se află kaki, un fruct din genul Diospyros, care în greacă înseamnă „fructul divinităţii”. Proprietarul are cinci soiuri diferite, care se simt foarte bine în clima noastră. Pe timpul iernii sunt însă înfoliaţi în rânduri de paie, coceni de porumb şi folii ortoclimatice, prin care să poată respira.

Între ei se află şi Tipo, una dintre cele mai cunoscute forme de kaki, ce fructifică în ţara noastră undeva prin noiembrie-decembrie şi rodeşte abundent, dar cu alternanţă. „Din păcate, nu am loc suficient şi duc plantele şi la vecini, după cum vedeţi”, spune tânărul bănăţean.

Varietăţi de mini-kiwi

Între diferitele soiuri pe care le cultivă, se află şi anumite varietăţi de mini-kiwi, care se găsesc deja şi în rafturile magazinelor de la noi. Fructele au gustul intens-dulce şi pieliţa diferită de cea a fructelor de kiwi obişnuite. „Pentru ele nu mai aplic măsuri de protecţie iarna, am aplicat doar în primii doi ani. Le cad frunzele şi se dezvoltă foarte bine în primăvară. Acesta este un autofertil, asta este foarte interesant la el. De obicei kiwi este dioecic. Adică sunt plante mascul şi femelă. La trei plante femelă trebuie să ai o plantă mascul. Ei, acesta le are pe amândouă. Într-adevăr, am altoit plante mascule pe ramuri. Asta este o idee extraordinară ca să-ţi abunde în fructe”, remarcă proprietarul. În funcţie de temperatură, fructele sunt bune de cules în perioada noiembrie-decembrie, dar pot fi lăsate chiar şi până în ianuarie şi pot rezista doar unui singur îngheţ.

Căpşunii suspendaţi

Lângă kiwi, se văd înşiruite ghivece cu căpşuni suspendaţi. Bogdan Costea are 12 soiuri diferite, atât în ghivece simple, cât şi în ghivece suprapuse, unul peste altul, şi rezultatele sunt foarte bune iar fructele protejate, spune acesta. „Adică nu mai ai nici o problemă cu câinii, melcii sau orice atacă fructele. Iarna rămân aşa cum le vedeţi, nu le ating, nu le fac absolut nimic”.

Curmalul chinezesc, aclimatizat în Banat

Grădina lui Bogdan Costea este rezultatul unor cercetări laborioase. „Am ales cam tot ce am găsit mai bun de pe unde am fost, din toată lumea. Aici este un Jujuba. Aşa-numitul curmal chinezesc, adus acum mulţi ani din Republica Moldova. E unic ca gust, un fruct foarte bogat în antioxidanţi. Seamănă cu mărul, dar pe măsură ce se usucă, dă spre curmale. Lângă el se află Banana nordului. Face nişte fructe foarte interesante, de vreo 10-12 cm, cu un gust foarte bun, asemănător bananelor, iar florile seamănă cu orhideele”, mi-a explicat Bogdan.

 Foto 7: Jujuba

Căpşuni care cresc în pomi

În grădină am zărit şi nişte smochini, pe care Bogdan spune că i-a adus tocmai din Italia. Sunt trei soiuri diferite, dintre care unul cu fructe mov, ce asigură un contrast deosebit. La fel de spectaculos mi s-a părut şi Arbutus unedo, cunoscut sub denumirea populară de arborele de căpşun. O curiozitate foarte interesantă, întâlnită de obicei în regiunile Mediteraneene. A fost adus din Turcia. Acesta înfloreşte în septembrie şi, cam prin decembrie – februarie, se desfăşoară legarea. Fructele sunt mai întâi verzi, după care se fac galbene, portocalii şi, la maturitate, capătă o culoare roşu-aprins. Iar gustul este senzaţional, m-a asigurat Bogdan. „Are nevoie obligatoriu de îngrijire specială, pentru că este o plantă cu frunze sempervirescente (veşnic verzi – n.r.). De aceea, o îmbrăcăm iarna”, susţine tânărul agronom.

Para asiatică şi migdalul autofertil

O altă curiozitate – Nashi, pe care unii o numesc pară asiatică. Privit de la o oarecare distanţă ai putea jura că e măr, dar în realitate are gust de pară. Doi paşi mai încolo, aflu că se găsesc câţiva arbori de piersici şi nectarini pitici, aduşi acum vreo 10-12 ani din Serbia. De asemenea, mai descopăr un migdal autofertil importat din Austria, un rodiu gigant care va rodi abia anul viitor, câteva varietăţi de afin şi aronia, planta preferată a fetiţei lui Bogdan. În acest peisaj exotic, merii şi prunii par nişte simple banalităţi, chiar dacă sunt de diferite soiuri.

Agricultura high-tech

Pentru Bogdan Costea, trecerea de la hobby la afacere este doar o chestiune de timp. O problemă rezolvată, în cazul lui, parţial, de tehnologie. Spre exemplu, sistemul de fertirigare este controlat prin intermediul telefonului mobil şi cu ajutorul conexiunii Wi-Fi. Practic, atât cantitatea de apă, cât şi doza de îngrăşământ sunt stabilite pe acest dispozitiv inteligent. Evident, plantele primesc exact cât au nevoie, sub formă de picături. Iar experimentul nu se opreşte aici. „De exemplu, am altoit un păr roşu cu unul galben şi un cireş roşu cu unul alb, de timpurietăţi diferite. Dacă aş fi avut mai mult spaţiu, mi-aş fi făcut probabil o seră şi aş fi încercat să cultiv şi banane. Aş fi testat mai multe fructe tropicale”, recunoaşte acesta.

Culturi cu potenţial

Încălzirea globală contribuie foarte mult la posibilitatea de a dezvolta astfel de culturi, chiar şi pe teritoriul ţării noastre. „Pentru vestul României, în următorii zece ani, aş vedea ca potenţial de cultivare foarte bun smochinul, kiwi şi, de ce nu, kaki, pentru că – în pofida a ceea ce se crede – nu sunt nişte plante care necesită o îngrijire deosebită. Plus că la noi nu prea există dăunători. Gândiţi-vă, prin comparaţie, dacă la măr aplicăm şi până la 14 tratamente pe an, la kaki nu avem nici unul. Adică putem discuta de kaki bio. Desigur, în timp vor apărea dăunători şi pentru aceste culturi exotice, însă va mai dura o vreme până când vom ieşi din zona aceasta de hobby spre afacere. Iar acest trend se observă din ce în ce mai mult”, a constatat Bogdan Costea.

un articol de

DELIA SESCU BARBU