Cu câţiva dintre ei am stat de vorbă la un târg tradiţional la Avrig, în ”Ţara Oltului”, unde i-am găsit îmbrăcaţi în vechi costume populare, veşminte la care ţin cu sfinţenie, şi pledând cu convingere pentru viaţa la ţară.

Casa tradiţională: cămin şi muzeu
Anca Groza încă mai lucrează la oraş, în Sibiu, pentru că banii câştigaţi acolo o ajută să pună pe picioare un proiect la care ţine mult – refacerea unei case tradiţionale în Săcădate. Iar pentru asta, a renunţat la apartamentul din oraş şi s-a mutat la Săcădate.
”Părinţii mei locuiesc la ţară şi noi veneam destul de des la ei, să petrecem sfârşitul de săptămână. Şi aşa ne-am dat seama că viaţa la ţară poate să-ţi ofere mult mai multe lucruri frumoase, pentru că la oraş trăim într-o lume nebună, fugim după lucruri efemere. Am ajuns la concluzia că liniştea de la ţară nu ţi-o poate oferi nimeni. Noi în continuare muncim la oraş, facem naveta; dar în momentul în care ne întoarcem acasă, la căsuţa la care noi am muncit ani de zile, e altfel. Ne-am îndrăgostit de ea, este muzeul nostru”, povesteşte Anca Groza.
De ce muzeu? Pentru că, mai spune Anca Groza, s-au chinuit şi străduit să strângă cât mai multe obiecte vechi, tradiţionale, care au cam început să dispară din gospodării. ”Am vrut să facem o casă tradiţională, o casă ţărănească, aşa cum erau toate odată. Am adunat lucruri vechi, de la oamenii din sat, cu credenţ, cu blidar, şi atât de mult ne-a plăcut, încât am hotărât să ne mutăm acolo”, explică Anca Groza cum a ajuns ca pentru ea ”acasă” să fie satul de lângă Avrig.

Traiul la ţară nu te-mbogăţeşte, dar te împlineşte 

Mihai Olescu, un alt tânăr care merge împotriva curentului de urbanizare, are vechime în traiul la ţară, unde s-a mutat acum 18 ani, o decizie a părinţilor săi, pe care nu o regretă acum deloc. ”Nu regret absolut nimic, chiar am găsit o fată, o săcădăţeancă, o sâmburăriţă de aicea, din Săcădate, m-am îndrăgostit de ea şi ne-am întemeiat o familie. Deocamdată serviciile noastre sunt la oraş, stăm cu chirie acolo, dar vrem să ne mutăm în Săcădate, să facem naveta”, povesteşte Mihai Olescu, care spune însă că viaţa la ţară nu e uşoară: ”Aş vrea să lucrez undeva în apropierea satului, poate la Avrig. A-mi câştiga existenţa din pământ, asta nu este deocamdată o posibilitate pentru mine”.

Afaceri rurale: muncă multă, câştig subţirel 

Tot în zona Avrigului, în Ţara Oltului, am găsit tineri oameni de afaceri, săteni, de-ai locului. De fapt, unul dintre ei a şi fost plecat o perioadă peste hotare, dar s-a întors pentru că, spune el, nu îşi găsea locul. Se plâng, la fel ca mulţi alţii, că e greu, că ”nu mai este ce a fost”, că nu câştigă destul, dar nu vor să plece din sat.
Acum cei doi – Dumitru Tămăşel şi Alexandru Zahariuc Grancea, se ocupă cu apicultura şi cu produsele tradiţionale. Primul cu care am stat de vorbă este apicultorul Dumitru Tămăşel, care îmi spune că încă nu s-a îmbogăţit pe seama albinelor: ”Ca în orice meserie, tre’ să lucrii mult şi pe bani puţini. Îi greu să-ţi valorifici produsul la un preţ corect, la un preţ acceptabil. Noi am şi avut un an foarte rău, şi atunci, când nu este ceva pe piaţă, se aduce din altă parte şi se încearcă să se falsifice”. În atare situaţie, Dumitru Tămăşel îşi pune speranţa şi în banii Ministerului Agriculturii, un ajutor de minimis. ”Se zice că ne-ar da 15 lei de familie de albine, dar numai se zice. Iniţial, proiectul a fost făcut pe 50 de lei pe familie, ca să ne scoatem cheltuielile, şi, din una-n alta, s-o ajuns la 15 lei, dar nu ştim nici ăştia dacă îi primim”, declară nedumerit tânărul.
La Alexandru Zahariuc Grancea găseşti produse tradiţionale din Ţara Oltului. Tradiţionale clar, pe gustate. Numai că deşi e chiar o modă, asta cu produsele tradiţionale încă nu e o afacere sustenabilă. ”Cum o zis şi colegul meu, e mult de lucru şi bani puţini. Preţurile nu sunt pe măsura muncii, nu-ţi dă nimeni aicea în ţară banii pe care îi meriţi pe produse”, constată tânărul. Ce înseamnă însă multă trudă? ”De dimineaţa, de la şapte, şi poate ajungi seara acasă, pe la zece. Fără concedii plătite, că doar nu plăteşte soacra”, spune Alexandru Zahariuc Grancea.
În minte am totuşi o întrebare. Chiar sunt adevărate produsele tradiţionale vândute în târguri? Am prea multe exemple nefericite de produse de slabă calitate sau de fabrici care produc ”tradiţional”, dar în cantităţi industriale. ”Avem reţetele noastre, destul de vechi; de la bunici păstrate. Problema o reprezintă fabricile, că după ele trebuie să ne luăm şi noi, că dacă vinzi mai scump, omul nu mai cumpără. Trebuie să cobori mult preţul, altfel rămâi cu marfa nevândută”, se plânge Alexandru Zahariuc Grancea.

Cătălin LENŢA
Foto: Cristi POPESCU
Un foto-reportaj realizat de RFI România în cadrul emisiunii “Rural”, cu sprijinul Comisiei Europene, Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Emisiunea ”Rural” este difuzată la RFI România în fiecare luni, de la 19 şi 15 minute, şi în reluare sâmbătă, de la 12 şi 10 minute.

SATUL ARE LOC PENTRU TOŢI
În final, i-am întrebat pe tinerii din Ţara Oltului dacă i-ar îndemna şi pe alţii să facă ceea ce fac ei. Fiecare în domeniul lui, chiar dacă nu e profitul mare. Răspunsul? „Da. Loc este pentru toată lumea, trebuie să începi de jos şi încet, încet vei creşte. Nu poţi să scoţi mult de la început. Încet, încet, cu greu, până mai încolo. După aia trebuie să-şi dea drumul. Dacă tragi şi faci, trebuie să meargă treaba”.

Articol publicat in revista Ferma nr. 5 (188) din 15-31 martie 2017