IntelliSense™ şi Sistemul Inteligent de Frânare a tractoarelor cu remorcă au fost recompensate cu premiul AE50, distincţie instituită în urmă cu 32 de ani, pentru a recunoaşte şi onora cele mai inovatoare progrese din industria agro-alimentară. Aceasta este cea mai recentă recunoaştere primită de cele două sisteme noi marca New Holland, care au primit premii în întreaga lume pentru beneficiile pe care le aduc fermierilor.
Sistemul pro-activ şi automat IntelliSense™, disponibil pe combina New Holland CR Revelation, duce automatizarea la un nou nivel, fiind gândit pentru obţinerea unui randament maxim, pentru reducerea pierderilor şi pentru eliminarea spargerii seminţelor. Sistemul permite combinei să facă toate ajustările necesare la fiecare 20 de secunde, prin selectarea celei mai bune opţiuni din 280 de milioane de posibilităţi existente.
Sistemul a fost prezentat în avanpremieră la evenimentul Field Academy 2018, care a avut loc în România, la ferma Lux Com administrată de Gheorghe Ţuţuianu. Sistemul IntelliSense™înseamnă mai puţine decizii de luat de către operator, înseamnă confort şi încredere în munca depusă şi o interfaţă de operare simplă şi intuitivă. Acesta permite operatorului să aleagă din 4 moduri de lucru disponibile: Limited Loss/Limitarea pierderilor, Best Grain Quality/Cea mai bună calitate a boabelor, Maximum Capacity/Capacitate Maximă sau Fixed Throughput/Debit Fix.
IntelliSense™ verifică parametrii combinei în timpul recoltatului în funcţie de obiectivele fermierului şi reglează automat şi constant sistemele deja existente: Cruise Control, IntelliCruise, OptiFan, DynamicFlow.
De asemenea, IntelliCruise™ II, sistemul de alimentare uniformă cu material a maşinii, este optimizat ca să crească viteza de răspuns şi stabilitatea utilajului. Acesta reglează automat viteza de înaintare a utilajului şi este acum prevăzut cu noi funcţii, oferind posibilitatea de a opta pentru una din trei „strategii de recoltare”, astfel încât fermierul poate ajunge rapid la rezultatul dorit: modul Maximum Capacity/Capacitate Maximă creşte viteza de lucru a utilajului utilizând puterea maximă a motorului sau până la viteza maximă de înaintare; modul Fixed Throughput/Debit Fix ajustează viteza de înaintare prin stabilirea unei încărcări prestabilite ale combinei, astfel încât productivitatea să rămână constantă chiar şi în sole cu producţie neuniformă; modul Limited Loss/Limitarea pierderilor variază viteza de la sol pentru a menţine un flux constant, dar dacă acest lucru face ca pierderile să crească, atunci debitul este redus automat pentru a le reduce.
Acest sistem a fost premiat datorită beneficiilor importante pe care le aduce operatorilor: mai puţine decizii de luat, confort sporit şi încredere în munca desfăşurată, reducerea nivelului de oboseală şi surmenaj şi o interfaţă de lucru mult mai facilă.
Sistemul Intelligent Trailer Braking System este, de asemenea, o caracteristică inovatoare care controlează sistemul pneumatic de frânare al remorcilor tractate de tractoare. Dezvoltat pentru gama de tractoare cu transmisie AutoCommand, T7 şi T6, sistemul asigură stabilitate la frânarea cu o remorcă, în special pe suprafeţe cu frecare redusă, având ca rezultat o mai mare siguranţă. Mai mult, sistemul se asigură că viteza de decelerare a tractorului şi a remorcii se aliniază atunci când viteza tractorului este redusă prin utilizarea exclusivă a transmisiei cu variaţie continuă. Acest lucru este posibil prin detectarea vitezei de decelerare a tractorului şi apoi prin aplicarea automată a frânelor pneumatice ale remorcii şi prin modularea acţiunii acestora pentru a se asigura că remorca acţionează cu aceeaşi viteză.
Companii din întreaga lume s-au înscris în competiţia anuală ASABE, întrând în cursa pentru AE50 şi peste 50 de produse de top au ajuns printre finalişti. Juriul a selectat produsele inovatoare care aduc cele mai bune avantaje pentru industria alimentară şi agricolă.