Se cunoaşte că principalii factori restrictivi în ceea ce priveşte cultura viţei de vie sunt factorii climatici. Aceştia, prin acţiunea lor unilaterală sau în complex, au o importanţă hotărâtoare asupra reuşitei culturii viţei de vie. În funcţie de variaţia acestor factori, în special a temperaturii şi a umidităţii, se desfăşoară şi ciclul biologic anual al viţei de vie.

Ciclul biologic

Ciclul biologic este alcătuit din totalitatea schimburilor morfologice şi biologice cu caracter periodic prin care trece viţa de vie pe parcursul unui an calendaristic. Aceste schimbări se numesc faze fenologice (fenofaze) şi au un caracter ereditar, viţa de vie  parcurgându-le atât în climatul temperat, cât şi în cel tropical sau ecuatorial. Derularea acestor fenofaze este însă mult influenţată de condiţiile climatice ale anului şi ale zonei de cultură.

În condiţii climatice obişnuite, la sfârşitul toamnei, după căderea frunzelor, viţa de vie intră într-o perioadă de repaus fiziologic relativ, ca o reacţie de apărare la condiţiile climatice mai puţin favorabile din timpul iernii. În anii climatici normali viţa de vie îşi încheie repausul în cursul lunii martie, când temperatura se stabilizează la minim 10ºC, considerată “zero biologic” pentru această plantă. Viţa de vie se pregăteşte de repaus încă din timpul verii, când începe să scadă conţinutul de substanţe stimulatoare de creştere şi să crească cel de substanţe inhibitoare (acidul abscinic şi cumarina).

Înainte de intrarea în repaus, o mare parte din substanţele asimilate migrează din frunze în coarde şi lemnul multianual, asigurându-le acestora o rezistenţă sporită la ger. În condiţiile climatului temperat repausul fiziologic la viţa de vie se împarte în două perioade: perioada repausului fiziologic obligatoriu şi perioada repausului facultativ.

Repausul fiziologic obligatoriu (profund)

Această perioadă este ereditară pentru viţa de vie şi se instalează imediat după căderea frunzelor. Durata lui este de 30-70 zile, în funcţie de soi şi de temperatură. În această etapă mugurii nu pornesc în vegetaţie, chiar dacă condiţiile climatice sunt favorabile. Principalele schimbări metabolice şi biochimice din această perioadă sunt: diminuarea la maxim a proceselor de respiraţie, creştere şi transpiraţie, creşterea conţinutului de azot proteic şi zaharuri în elementele lemnoase şi scăderea conţinutului în apă a acestora. Toate aceste schimbări au ca rezultat sporirea rezistenţei viţelor la gerurile din timpul iernii.

Rezistenţa viţei la ger este diferită în funcţie de soi, gradul de maturare a lemnului, faza repausului în care survine, modul de instalare a gerului (lent sau brusc) etc. Rezistenţa diferitelor organe ale viţei la ger în perioada de repaus, diferă după cum urmează:

• rădăcinile rezistă până la -5, -7ºC la viţele europene şi până la -10, -11ºC la cele americane;
• mugurii rezistă până la -18, ±3ºC, în funcţie de soi (-15ºC la soiul Cardinal şi -22ºC la Pinot gris).
• coardele anuale rezistă până la -21, ±3ºC, iar lemnul multianual până la -22, -24ºC.

Menţionăm că limitele de rezistenţă precizate sunt valabile în cazul practicării unei tehnologii de cultură corespunzătoare, care ţine cont atât de însuşirile biologice şi de cerinţele agrotehnice ale fiecărui soi, cât şi de resursele ecologice ale zonei de cultură.

Orice deficienţă din tehnologia de cultură (încărcături de rod prea mari sau prea mici, fertilizarea neechilibrată, operaţii în verde necorespunzătoare, efectuarea deficitară a tratamentelor fitosanitare, întârzierea recoltării etc. ) duce atât la scăderea cantitativă şi calitativă a producţiei, cât şi la o insuficientă maturare a lemnului şi la scăderea rezistenţei la iernare.

Repausul fiziologic facultativ (forţat)

Această perioadă începe de la sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie şi se continuă până la sfârşitul lunii martie. Încheierea repausului facultativ este marcată de reluarea circulaţiei sevei în coarde (plânsul).

În perioada repausului facultativ viţa de vie este pregătită să-şi reia ciclul de vegetaţie, dar rămâne în stare de repaus doar datorită condiţiilor nefavorabile. În această perioadă alternanţele de temperatură pot să provoace pierderi însemnate de muguri, deoarece viţa de vie are o rezistenţă mai scăzută la ger comparativ cu perioada de repaus profund.

Dacă în acest interval temperaturile medii depăşesc pragul biologic, pentru un interval mai mare de timp există pericolul decălirii viţei de vie, slăbirii rezistenţei acesteia faţă de ger şi chiar al pornirii acesteia în vegetaţie. Dacă după aceasta intervine o perioadă  geroasă, viţa decălită poate fi afectată chiar şi la temperaturi de numai -15, -16ºC.

Temperaturile ridicate, cu mult peste media multianuală, din luna ianuarie a acestui an, dacă vor continua în acelaşi ritm, pot deregla ciclul biologic al viţei de vie, scurtându-l foarte mult şi determinând intrarea prematură a viţei în perioada de vegetaţie.
În perioada de vegetaţie, organele viţei de vie sunt mult mai sensibile la temperaturile negative.

Vârfurile lăstarilor şi inflorescenţele rezistă până la -0,2, -0,5ºC; baza lăstarilor şi frunzele sunt afectate la -0,5, -0,7ºC, iar boabele tinere se brunifică la -2oC. Posibilele temperaturi scăzute din a doua parte a lunii februarie – prima parte a lunii martie ar fi nocive pentru viţa de vie în cazul în care aceasta ar fi decălită sau, şi mai grav, pornită în vegetaţie.

Deocamdată, via e la adăpost

Până la data scrierii acestui articol (sfârşitul lunii ianuarie), temperaturile mult prea ridicate ale acestei ierni au afectat doar într-o mică masură rezistenţa la iernare a viţei de vie, fără a determina intrarea în vegetaţie a acesteia, viţa nedând nici un semn că „ar începe măcar să plângă”. Aceasta înseamnă că încă nu este nimic grav şi în cazul unei evoluţii cât de cât normale a condiţiilor climatice în următoarea perioadă, plantaţiile viticole vor fi afectate nesemnificativ.

Dacă însă temperaturile vor înregistra medii zilnice mai mari de 10ºC în următoarea perioadă şi vor fi urmate de o răcire semnificativă şi bruscă a vremii, pagubele înregistrate pot fi foarte mari.

Deocamdată, deficitul de precipitaţii înregistrat în această iarnă nu reprezintă un neajuns pentru plantaţiile viticole, decât dacă s-ar corela cu o primăvară şi o vară foarte secetoasă. Trebuie ţinut însă cont de faptul că cerinţele viţei de vie faţă de apă sunt mari, datorită consumului ridicat de apă (300-330 litri de apă sunt necesari sintezei unui kilogram de substanţă uscată). Cu toate acestea, viţa este considerată o plantă rezistentă la secetă, datorită sistemului radicular profund şi bine dezvoltat.

Efectul factorilor climatici poate fi diminuat

În ultimii ani, în întreaga ţară au fost înregistrate anumite variaţii ale factorilor climatici în cadrul arealelor viticole. Cu toate ca temperaturile medii ale lunilor de iarnă, cu excepţia acestei ierni, s-au încadrat în limita mediilor multianuale, au fost înregistrate sporadic minime absolute de -25 şi -26ºC, necaracteristice pentru aceste zone, care au afectat semnificativ plantaţiile viticole.

La polul opus se află această iarnă, care în lunile decembrie şi ianuarie a înregistrat temperaturi mult mai ridicate decât cele obişnuite. Şi regimul pluviometric a înregistrat anumite variaţii, întâlnindu-se atât ani deficitari în precipitaţii (2000, 2003) cât şi ani excedentari în precipitaţii (2006).

Desigur, nu putem controla evoluţia factorilor climatici şi nici nu putem înlătura total efectul acestora asupra plantaţiilor viticole, dar, printr-o serie de măsuri, putem reduce din efectul dăunător al acestora.

În acest sens trebuie să acordăm o atenţie deosebită următoarelor aspecte:

• alegerea, pentru înfiinţarea plantaţiilor, a terenurilor cu expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică, cu pante moderate şi cu o frecvenţă redusă a accidentelor climatice;
• orientarea rândurilor de viţă de vie pe direcţia nord-sud, astfel încât peretele foliar să intercepteze cât mai multă lumină, favorizând în acest fel maturarea lemnului şi creşterea rezistenţei la iernare;
• alegerea unor soiuri cu o rezistenţă mai mare la gerurile din timpul iernii;
• aplicarea unei fertilizări echilibrate, în special cu fosfor şi potasiu;
• lăsarea, cu ocazia tăierii, a unor încărcături de rod moderate;
• efectuarea la timp a lucrărilor şi operaţiilor în verde;
• efectuarea corespunzătoare a tratamentelor fitosanitare;
• recoltarea la timp a strugurilor.

Toate aceste măsuri au o influenţă indirectă asupra rezistenţei viţei de vie la fluctuaţiile factorilor climatici, prin asigurarea unei bune maturări a lemnului şi a unei activităţi metabolice normale a butucului.

Articol publicat în revista Ferma nr. 1(45)/2007