Există situații în care rația este deficitară în anumite minerale. Cu toate acestea, capra este un animal inteligent și, de obicei, reușește ca la pășune să consume ierburi, buruieni și unele părți ale plantelor adânc înrădăcinate, care au un conținut de minerale relativ ridicat. În perioada de stabulație această posibilitate nu există iar elementele minerale trebuie asigurate prin rație.
Macro și microelemente minerale pentru capre
Elementele minerale care sunt utilizate la nivele ridicate sunt denumite macrominerale, în timp ce nivelele scăzute sunt numite oligoelemente.
Calciul (Ca) și fosforul (P) se tratează de obicei împreună, deși efectul este antagonic; de exemplu excesul de calciu este echivalent cu deficitul de fosfor. La capre, balanța calciu-fosfor trebuie menținută la un raport de 1,2-1,5 la 1, datorită predispoziției acestora la formarea calculilor renali.
Aceste elemente minerale interacționează cu vitamina D, dar și cu fierul și cuprul. Aproximativ 99% din rezerve sunt stocate în oase și doar 1% sunt utilizate în procesele enzimatice, în transport celular, la coagularea sângelui etc. Caprele pot depune sau utiliza elementele minerale din oase în funcție de starea lor fiziologică. Astfel, în perioada de gestație, balanța este pozitivă și adaugă calciu iar după fătare pot utiliza până la 30% din calciul depozitat.
În condiții de creștere intensivă, o capră are nevoie de 1,3 g calciu și 1 g fosfor pentru fiecare litru de lapte produs și de 7 g Ca, respectiv 4,9 g fosfor pentru întreținere/zi. Rezultă un raport de 1,4/1.
Deficitul de calciu se manifestă prin rahitism, febra laptelui (în special după fătare). Lipsa de vitamina D va amplifica deficitul de Ca, deoarece aceasta intervine în retenția calciului în oase. Deficitul de fosfor este mai greu de diagnosticat. Practic provoacă scăderea producției de lapte și letargie generală. În general, Ca acționează ca o frână și P ca un accelerator.
Magneziul (Mg) se găsește în proporție de 70% în oase și dinți, iar restul în sânge. Și magneziul poate fi mobilizat până la o treime în perioadele deficitare. Cerința zilnică este de 1,2 g/zi.
Carența în magneziu duce la scăderea producției de lapte, urmată de tetanie și hipomagnezemie. Acest lucru este foarte evident când animalele se hrănesc cu masă verde crudă în perioada de primăvară, când conținutul de Mg este mic. Carențele sunt destul de rare la capre, pentru că dieta lor este variată.
Zincul (Zn) se găsește în păr, în piele și în enzime. Se consideră satisfăcător un nivel de suplimentare cuprins între 10 și 60 părți pe milion. Zincul nu poate fi stocat în organism, motiv pentru care trebuie asigurat prin rație.
Deficiența în zinc se manifestă mai ales la țapi, pentru că este implicat în producția de spermă și în dezvoltarea organelor sexuale. Alte semne ale deficitului sunt salivația excesivă, problemele de vedere, de creștere a părului și rigidizarea articulațiilor. Dietele uscate sunt susceptibile de a provoca parakeratoză, în timp ce dietele umede prin fermentare eliberează zinc.
Manganul (Mn) este un alt mineral esențial și se găsește în special în ficat. Se recomandă suplimentarea prin rație la un nivel de 60-90 părți pe milion, zilnic.
Deficitul în mangan se manifestă prin letargie, deformări ale membrelor, scăderea libidoului la masculi și călduri șterse la femele.
Iodul (I) poate fi eliminat prin lapte în proporție de 94% din ceea ce consumă capra zilnic prin furaje, în timp ce vacile elimină doar 2%. La temperaturi de peste 30oC se elimină de șase ori mai mult iod prin lapte decât la temperatura de 5oC.
Iodul se concentrează în glanda tiroidă și este utilizat în producția de tiroxină, care stabilește ritmul metabolismului caprei. Este necesar un aport de 0,15 mg/zi, dar acest nivel este esențial. Procentul de iod disponibil este proporțional cu concentrația sa în sol. Iodul se găsește în același procent atât în iarbă, cât și în buruienile înrădăcinate adânc.
Cuprul (Cu) este necesar în cantități mici pentru a ajuta digestia. Mai intervine și în utilizarea fierului.a
Deficitul de cupru este vizibil prin modificarea culorii părului din jurul ochilor, în special la caprele cu părul pigmentat. Se manifestă prin apariția dificultăților de mișcare. În exces, cuprul este toxic. Molibdenul și cadmiul în exces împiedică absorbția cuprului.
Seleniul (Se) este foarte toxic în cantități mari, dar este totuși esențial. Se recomandă un nivel de 0,2 mg pe zi. Între Se și vitamina E este o legătură foarte puternică și ambele elemente acționează în calitate de co-parteneri în metabolismul celular. Simptomele în caz de deficit includ boala mușchilor albi, iezi fătați morți și scăderea rezistenței la paraziți. Deficitul apare la consumul furajelor recoltate de pe solurile sărace în seleniu.
Fierul (Fe) este un component de bază al sângelui. Hemoglobina conține 75% din totalul fierului din organism. Se mai găsește în compoziția enzimelor și este fundamental pentru țesuturile vii.
Deficitul se manifestă în special la iezi ca urmare a rezervelor corporale scăzute și a conținutului redus în fier al laptelui de capră, care constituie dieta de bază. Carența de fier poate fi prevenită prin accesul la pășune sau prin suplimente minerale care conțin fier. În cazuri severe, precum și la iezii întreținuți în adăposturi închise se administrează fier dextran la intervalul de 2-3 săptămâni (150 mg IM).
Caprelor aflate în lactație trebuie să li se asigure 75 mg Fe pe zi, carența manifestându-se prin anemie. Toxicitatea fierului la nivele foarte ridicate este foarte rară.
Cobaltul (Co) este implicat în formarea vitaminei B12. Oile au nevoie de mai mult cobalt decât vacile, iar caprele de patru ori mai mult decât oile. Trebuie să se asigure un nivel de 0,5 mg pe zi. Deficitul de cobalt are ca efect modificarea gustului laptelui, pierderea apetitului, slăbire, anemie, scăderea producției etc.
Sodiul (Na) trebuie asigurat în cantitate de 1,5 g/zi, doză care se găsește în 3,5 g de sare. Consumul în exces este eliminat prin urină, dar afectează absorbția vitaminei A. De obicei, caprelor li se asigură sodiul prin bulgări de sare pentru lins iar ele consumă cât au nevoie. Blocurile de sare cu vitamine nu sunt recomandate, deoarece vitaminele se vor degrada rapid în acest mediu agresiv.
Potasiul (K) este necesar în cantități foarte mici pentru capre și, de obicei, este suficient cel ingerat prin furaje. Nu este toxic iar preventiv poate fi suplimentat. Deficiențele, care apar foarte rar, se manifestă prin întârzieri în creștere, scăderea apetitului și a producției de lapte.
În condițiile creșterii caprelor la pășune, majoritatea elementelor minerale sunt asigurate prin plantele consumate. Deficiențele și necesitatea corectării lor apar în perioada de stabulație și în creșterea intensivă când pe lângă dieta zilnică nu există altă sursă de hrană.
Sorin VOIA
Stelian DĂRĂBAN
MINERALELE ȘI PRODUCTIVITATEA CAPRELOR
O capră de 40-45 kg greutate corporală care produce aproximativ 4,5 kg de lapte pe zi reușește să dea propria greutate corporală în lapte la fiecare zece zile sau mai puțin. Această producție este susținută prin utilizarea unor cantități mari de vitamine și minerale. Pe lângă producție, o capră are nevoie de minerale și de vitamine pentru întreținerea funcțiilor vitale.
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016
