Trebuie urmărit ca puţinele precipitaţii căzute să fie înmagazinate în cantitate cât mai mare în sol, să fie bine conservate şi folosite cât mai economic de către plantele de cultură. În acest scop, vă oferim câteva sfaturi agrotehnologice verificate şi cu rezultate bune în practică.
Diminuaţi efectele secetei – măsuri asupra solului
În sol nu trebuie să se găsească straturi impermeabile care se pot opune infiltraţiei apei. Ele trebuie să fie sfărâmate cu plugul prevăzut cu scormonitori, dacă ele se găsesc în stratul arabil (hardpanul); cu cizelul, dacă se găsesc la adâncimea de 35-40 cm; cu scarificatorul dacă se găsesc la 60-70 cm adâncime. În acest fel solul devine afânat, uşor permeabil, astfel încât să înmagazineze cât mai mult din precipitaţiile căzute. Afânarea nu trebuie însă să depăşească adâncimea de 1,5-2 m, pentru că depăşeşte nivelul de dezvoltare a rădăcinilor şi se pierde apa. Important este ca apoi să fie luate toate măsurile care duc la stoparea pierderilor de apă din sol. Aceasta presupune ca terenul să fie menţinut în permanenţă mărunţit, nivelat, fără crustă şi cu un strat superficial de mulci din resturi vegetale sau mulci natural, alcătuit din stratul superficial al solului, mărunţit şi afânat, cu o anumită distanţă între agregatele structurale ale solului şi cu mai puţine puncte de contact, adică să aibă mai puţine capilare spre suprafaţa solului.
S-a demonstrat că prezenţa stratului de mulci asigură o bună permeabilitate, reduce evaporarea apei de peste trei ori şi menţine o răcoare în timpul arşiţei (faţă de 40oC în stratul fără mulci, sub mulci este o temperatură de 27oC), favorabilă activităţii microorganismelor.
Prin experienţe riguroase a rezultat că solul cu structura stabilă acumulează 85% din precipitaţii, iar cel fără structură, doar 30-40%, iar restul se pierde.
Pentru culturile de primăvară
Solul trebuie să fie mărunţit şi nivelat din toamnă, pentru a evita lucrările de răscolire a solului în primăvară, cu mari pierderi de apă.
• Culturile din urgenţa I, în special cele cu seminţe mici, care se încorporează superficial în sol, se pot însămânţa direct, fără o prealabilă pregătire a patului germinativ, deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde uşor până la adâncimea de 2-3 cm, la cât se însămânţează aceste culturi. Când încep să răsară buruieni, se va trece cu grapa cu colţi reglabili, care distruge plantele nedorite, aflate în curs de răsărire.
• Pentru culturile însămânţate mai adânc şi cele din epoca a II-a, se va pregăti patul germinativ cu combinatorul printr-o singură trecere şi numai până la adâncimea de semănat.
Faţă de lucrarea cu grapa cu colţi reglabili, la prelucrarea cu combinatorul se pierde până la 6% din apă şi în nici un caz nu trebuie folosită grapa cu discuri, care răscoleşte solul şi provoacă pierderi de 12-15%, până la 28% apă din rezerva solului. În acelaşi timp, grapa cu discuri afânează solul pe adâncimea de 8-12-15 cm, cu mult peste adâncimea de semănat, care va determina încorporarea seminţei la diferite adâncimi, fără a mai putea beneficia de aportul capilar al apei.
Pierderile de apă prin evaporare la suprafaţa solului depind de:
– cantitatea de apă din sol – pierderile cresc în solul umed;
– temperatura ridicată ca urmare a radiaţiei solare;
– viteza vântului poate creşte evaporaţia chiar şi de 20 de ori;
– denivelările terenului cresc pierderile de apă cu peste 30-40%;
– evaporarea creşte pe suprafeţele tasate-compactate şi cu crustă.
Dar o mare parte din apă se poate pierde prin consumul de către buruieni, care folosesc de 2-4 ori mai multă apă decât culturile. Buruienile trebuie combătute în faza tânără, înainte de a folosi cantităţi mari de apă din rezerva solului.
O mare parte din cantitatea de apă se consumă prin procesul de transpiraţie a plantelor de cultură (consum productiv), dar şi acesta poate fi raţionalizat.
Un articol semnat de Vasile POPESCU
STRESUL HIDRIC – PROVOCAREA AMELIORATORILOR
În procesul de ameliorare a plantelor s-au creat soiuri (hibrizi) care suportă mai uşor stresul hidric, fără mari diminuări de producţie. Astfel, s-a urmărit obţinerea de plante:
– cu viteză de deshidratare mai mică;
– cu masa aeriană mai redusă, cu frunze mai mici şi puţine stomate;
– cu suc celular cu presiune osmotică crescută, pentru a putea absorbi apa împuţinată din sol;
– plante cu cuticulă groasă sau cu strat de ceară, care pierd puţină apă;
– plante cu sistem radicular dezvoltat;
– plante cu conţinut ridicat de clorofilă, acid ascorbic, zahăr şi apă legată, care oferă rezistenţă la secetă;
Despre măsurile asupra plantelor pentru diminuarea efectelor secetei, citiţi în numărul viitor al revistei.
Articol publicat in revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)
