Aportul nutritiv al furajelor verzi este următorul: 70-80% apă; 0,18-0,27 UN (unităţi nutritive); 0,28-0,35 UNL (unitate nutritivă lapte)/kg; 20-25 g PD (proteină digestibilă); 24-27 g PDIN (proteină digestibilă intestinală)/kg; 24 g PDIE (proteină digestibilă intestinală în funcţie de nivelul de energie)/kg.
Recomandările de utilizare a furajelor verzi în hrana bovinelor impun următoarele cantităţi, pe categorii de vârstă:
– vaci: 60-80 kg/zi;
– tauri: 25-30 kg/zi;
– tineret taurine peste 12 luni: 20-40 kg/zi;
– tineret taurin 6-12 luni: 10-20 kg/zi.
Mod de administrare şi controlul calităţii
• prin păşunat la pajiştile naturale sau cultivate (graminee; graminee & leguminoase perene);
• cosit şi administrat la iesle în cazul gramineelor anuale şi perene, leguminoaselor perene sau amestecurilor de graminee & leguminoase perene, precum şi la alte culturi utilizate ca furaje verzi.
În cazul administrării furajelor verzi, trebuie avută în vedere efectuarea unui control al calităţii acestora, astfel:
– controlul fizic – la recoltare plantele să nu fie prăfuite sau impurificate cu pământ;
– controlul fito-toxic urmăreşte stabilirea prezenţei plantelor toxice care conţin alcaloizi, glicozizi, fitotoxine;
– controlul chimic – stabilirea conţinutului în nitraţi/nitriţi, în special la plantele cu mare capacitate de acumulare, în cazul administrării unor doze mari de îngrăşăminte cu azot (graminee), precum şi prezenţa pesticidelor;
– controlul micologic urmăreşte prezenţa micetelor parazite (mălura, tăciunele, rugina cerealelor).
Utilizarea raţională a pajiştilor naturale
Cea mai eficientă metodă de utilizare a plantelor verzi, din punct de vedere economic, este păşunatul. În acest caz este indicat a se urmări câteva aspecte importante. Astfel:
– perioada de păşunat oscilează în funcţie de zonă, respectiv 170-220 zile la câmpie, 140-160 zile în regiunea de deal şi 90-120 zile la munte;
– pentru folosirea corectă a păşunii este necesar să se cunoască suprafaţa ei, producţia de masă verde pe cicluri de păşunat şi pe întreaga perioadă (prin metoda coaselor de control sau prin metoda zootehnică), precum şi cantitatea de masă verde consumată de un animal pe zi pentru stabilirea corectă a încărcăturii de animale;
– un ciclu de păşunat cuprinde: perioada efectivă de păşunat, de obicei 4-6 zile în funcţie de producţia păşunii şi de încărcătura de animale, şi perioada de refacere de 25-30 de zile (în funcţie de zonă şi de condiţiile meteo).
Durata ciclului de păşunat, numărul de parcele şi încărcătura cu animale
Cunoscând că producţia unei păşuni este de 15.000 kg de furaj verde la hectar şi că o vacă va consuma zilnic 60 kg, rezultă că păşunea asigură în condiţii de utilizare raţională 15.000 împărţit la 60, rezultă 250 de zile furajate. Considerând perioada păşunatului de 5 zile, rezultă că încărcătura pe hectar este de 250 împărţit la 5, respectiv 50 de vaci.
În mod similar se poate calcula încărcătura la hectar şi pentru alte categorii de taurine, sau folosindu-se coeficientul de echivalare în unităţi vită mare.
Stabilirea numărului de parcele necesare se realizează în funcţie de durata ciclului de păşunat şi a zilelor de păşunat efectiv. Dacă un ciclu de păşunat are o durată de 40 de zile, respectiv de 35 de zile pentru refacere şi 5 zile pentru păşunat efectiv, pentru a se asigura o utilizare raţională a păşunii este necesar să existe un minim de 40 împărţit la 5, adică 8 parcele. Pentru siguranţă se vor asigura în plus 1-2 parcele.
Utilizarea furajului verde devine mai eficientă prin întreţinerea animalelor în perioada de păşunat în tabere de vară. În acest caz, obişnuirea cu furajul verde se face treptat pe parcursul a 10-15 zile, iar păşunatul începe când plantele au o înălţime de 12-15 cm.
Despre pajiştile cultivate, în articolul din ediţia următoare.
PRODUCTIVITATEA DIFERITELOR CATEGORII DE PAJIŞTI
Pajiştile naturale (permanente) sunt fie zonale, cu subcategoriile: pajişti de câmpie şi podişuri joase, pajişti de deal şi podişuri înalte sau pajişti de munte (alpine), fie azonale, clasificate în: pajişti de lunci, văi, depresiuni, pajişti de bălţi şi mlaştini şi pajişti de sărătură.
• Pajiştile de câmpie şi de podişuri joase sunt amplasate la altitudini de 0-200-350 m, pe terenurile cele mai slabe, accidentale, improprii pentru alte culturi. Compoziţia botanică este reprezentată de: 65-80% graminee, 5-11% leguminoase şi 15-24% plante din alte familii botanice. Producţia la hectar este de 5000-8000 kg masă verde.
• Pajiştile de deal şi podişuri înalte (200-600-800 m) au în compoziţia botanică 85-90% graminee, 2-6% leguminoase şi 4-10% plante din alte familii botanice, realizând producţii de masă verde de 6000-10.000 kg/ha.
• Pajiştile de munte (800-1700 m) au în structură 83% graminee, 3% leguminoase şi 10-14% plante din alte familii botanice. Producţiile obţinute sunt în general bune, 9000-15000 kg/ha, dar sunt asociaţii floristice în care predomină Nardus stricta, unde producţiile sunt de doar 2500-4000 kg/ha.
• Pajiştile intrazonale au o producţie bună, dar valoarea nutritivă depinde de prezenţa unor plante cu caracteristici nutritive reduse şi cu digestibilitate scăzută sau care fac parte din categoria plantelor toxice. Pajiştile de sărături realizează producţii mici şi cu valoare nutritivă scăzută.
Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017