Din multitudinea problemelor, apreciem a fi deosebit de importante fertilizarea cerealelor de toamnă şi declanşarea semănatului la speciile cu temperatura minimă de germinaţie de 1-5oC.
Fertilizarea corectivă cu azot a cerealelor de toamnă
În ultima vreme, expresia de fertilizare fazială este tot mai mult înlocuită cu expresia de fertilizare corectivă a cerealelor de toamnă, fapt pe deplin explicabil deoarece la cerealele de toamnă fertilizarea cu azot începe din toamnă, când se aplică 1/3-1/2 din doză la pregătirea patului germinativ – cu precădere în zonele cu precipitaţii mai puţine în perioada toamnă-iarnă, iar diferenţa de doză se aplică primăvara devreme, mai ales în zonele cu pericol mare de levigare (zonele cu soluri uşoare şi cu precipitaţii abundente în perioada toamnă-iarnă).
Este cunoscut că în această perioadă, când conţinutul de azot din sol este mai scăzut din cauza condiţiilor nefavorabile nitrificării din timpul iernii, la care se adaugă faptul că în această fază sistemul radicular al cerealelor este mai puţin dezvoltat şi există o putere mai redusă a elementelor nutritive din sol, se impune corectarea dozelor de îngrăşăminte cu azot date anterior, cât mai devreme, pe teren îngheţat. Prioritate vor avea parcelele semănate în toamnă târziu şi care au în prezent densitate mică, la care se impune să stimulăm înfrăţirea, cu fraţi productivi. În caz că se întârzie fertilizarea acestor parcele, fraţii ce se vor forma vor rămâne fraţi de poală, respectiv vor participa la înfrăţirea totală, dar nu şi la înfrăţirea productivă.
În unele ţări cum sunt Germania, Austria, Belgia, mai umede, azotul poate fi aplicat mai târziu, în etapa germinativă, în faza de împăiere şi până la înspicare, evitând levigarea şi contribuind la creşterea recoltelor şi a conţinutului de proteină în boabe.
Aplicarea azotului în condiţiile din ţara noastră este necesar a fi făcută înainte de trecerea plantelor din etapa vegetativă în cea germinativă (stadiul „spic la 1 cm”), pentru a stimula productivitatea. În parcelele în care densitatea plantelor este mare, fertilizarea cu azot trebuie întârziată, pentru a nu mări suprafaţa foliară peste limita optimă şi a nu sensibiliza plantele la cădere, boli şi secetă. Aplicarea mai târzie a dozelor corective este recomandată şi în cultura irigată, cât şi în zonele cu umiditate ridicată.
Pentru a obţine rezultatele dorite în urma efectuării acestei importante lucrări, reamintesc câteva principii care se impun a fi respectate:
– stabilirea dozelor de îngrăşăminte se face în funcţie de starea de vegetaţie a culturii, de soiul cultivat şi de producţia planificată, de dozele de îngrăşăminte aplicate în toamnă, de starea de aprovizionare a solului, de planta premergătoare şi de fertilizarea aplicată acesteia etc;
– suprafeţele nefertilizate cu fosfor şi potasiu în toamnă vor fi aprovizionate cu îngrăşăminte complexe, de tipul 15:15:15, 20:10:10, 22:22:0 s.a., cât mai devreme posibil;
– ureea se poate aplica prin împrăştiere la suprafaţa solului numai dacă temperatura aerului este sub 10oC pe sol îngheţat şi cu zăpadă, deoarece hidroliza decurge încet şi substanţele intră în sol odată cu topirea zăpezii, deci pericolul de volatilizare este scăzut. Pe solurile acide ureea este mai bine valorificată decât azotatul de amoniu;
– pe terenurile în pantă fertilizarea corectivă se amână până după topirea zăpezii, pentru a evita levigarea.
Semănatul speciilor cu temperatura minimă de germinaţie de 1-5oC
Momentul începerii semănatului la culturile de primăvară se determină în funcţie de realizarea în sol, cel puţin timp de 5 zile, a temperaturii minime de germinaţie 2oC, pentru a preveni surprinderea plantelor de eventualele îngheţuri târzii. Pierderea momentului de semănat este foarte păgubitoare, în special pentru soiurile cu perioadă lungă de vegetaţie, care vor fi cele mai afectate de pierderea apei din sol, fenomen care afectează însă toate culturile de primăvară semănate în regim fără irigaţie, cât şi de temperaturile ridicate care pot să surprindă plantele în fazele critice.
Ca şi de-a lungul vremurilor, momentul semănatului, alături de alegerea potrivită a soiului sub aspect genetic, corelat cu condiţiile zonei în care se înfiinţează cultura, la care se adaugă condiţiile de fertilitate şi buna pregătire a solului au fost şi sunt şi în prezent elementele cărora li se acordă cea mai mare atenţie.
În prezent, în majoritatea fermelor de câmp din ţara noastră dotarea tehnică a fost în bună măsură rezolvată, dispunând de setul de maşini corespunzător pentru pregătirea patului germinativ şi pentru semănatul în timp apropiat de cel optim. Semănătorile actuale asigură o bună uniformitate de distribuire a seminţelor pe suprafaţă, cât şi o riguroasă respectare a adâncimii de aşezare a seminţei în sol, cu condiţia respectării bunei pregătiri a patului germinativ şi a folosirii la semănat a unor seminţe bine condiţionate.
În condiţiile climatice din ţara noastră, sunt zone în care în mulţi ani condiţiile de semănat al plantelor din epoca I, adică a speciilor cu temperatura minimă de germinare sub 5oC, sunt întrunite în această lună (tabel). Pentru culturile care se seamănă în această perioadă, redăm principalele elemente tehnice: Rezistenţa la temperaturile negative în faza de plantulă numai dacă sunt de scurtă durată. Patul germinativ pentru aceste culturi este uşor de realizat atunci când s-au efectuat din toamnă lucrările de bază ale solului şi terenul a intrat în iarnă nivelat. Nu folosiţi la semănat sămânţă netratată pentru protecţie împotriva bolilor şi a dăunătorilor şi nici sămânţă pentru care nu dispuneţi de buletin de analiză. Nu vă aventuraţi a semăna, la nici o specie, soiuri noi necunoscute şi la care dispuneţi doar de recomandări verbale din partea celor care le comercializează. Pe durata semănatului, respectaţi regulile de protecţia muncii şi a mediului.
ELEMENTE TEHNICE PENTRU CULTURILE DIN URGENŢA I
ŞTIAŢI CĂ…
• Principalele boli ale plantelor sunt produse de ciuperci, bacterii, virusuri, microplasmoze?
– La nivelul cunoştinţelor actuale despre ecosisteme, conform unui studiu bazat pe teoria probabilităţii, sunt în lume circa un milion specii de ciuperci, din care însă 100.000 sunt cunoscute, dintre care aproximativ 10.000 de specii sunt patogeni extrem de periculoşi pentru plante;
– Cu ochiul liber sau cu instrumente simple pot fi identificate numeroase boli în câmp, însă mutantele şi formele de rezistenţă se pot determina numai în laboratoare de specialitate, de unde puteţi obţine şi soluţiile utile pentru combatere;
– Plantele luptă cu patogenii iar din miile de patogeni dispuşi să le atace, puţini reuşesc să treacă de mecanismele complexe de respingere a atacului.
• O altă grupă mare de concurenţi ai plantelor pentru factorii de viaţă o reprezintă dăunătorii, prezenţi pe pământ de peste 250 milioane de ani, înainte de apariţia omului şi a agriculturii?
– Există peste un milion de insecte cunoscute, inventariate, dintre care circa 600.000 au fost descrise;
– După felul în care atacă plantele, pot fi grupate în: insecte care atacă rădăcinile plantelor; insecte care atacă părţile aeriene (90% din insecte); insecte care atacă în depozite.
– Controlul bolilor şi al dăunătorilor aparţine domeniului de Protecţie a plantelor, în care în prezent se fac eforturi mari în cercetarea internaţională. Pregătirea specialiştilor în acest domeniu trebuie sprijinită cu aparatură modernă, în cadrul Facultăţilor de Agricultură.
– NU UITAŢI! Insecticidele sunt cele mai periculoase substanţe pentru om şi pentru mediu dintre toate soluţiile folosite în agricultură.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/229 (ediţia 1-14 februarie 2019)
