Așa e de când lumea. Dar toamna se adună și grijile. Dacă va fi vreme bună, dacă vor fi suficienți bani pentru înființarea noilor culturi, dacă va mai crește prețul cerealelor, dacă vom avea unde depozita… Și dacă toate astea nu vor fi de-ajuns, se găsesc cei cu deciziile în agricultură să mai scoată de prin sertare niște legi și ordine. Suficient cât să-i încurce de tot socotelile românului agricultor, a cărui toamnă e și așa destul de tristă…
De pildă, dacă e toamnă… e Legea pajiștilor! Nici nu mai are rost să amintim câte forme a luat în ultimii ani această lege, ca să ajungă, în zilele noastre, tot neaplicabilă, tot fără norme și tot în defavoarea crescătorului de animale! Dar banii vin, se duc, unii în bugetul primăriilor, alții în buzunarele oportuniștilor…
Crescătorii de ovine spun că nici 20 la sută dintre ei nu încasează subvenție pentru pășune. Nu mai vorbim de faptul că închirierea sau concesionarea pe maxim 5 ani este cea mai gravă eroare din ultima variantă a legii. Pe bună dreptate, cine se pune să investească în pajiști, pe termen lung, în condițiile în care legea nu îți oferă nici măcar un minim de protecție în fața abuzurilor autorităților locale? Dar e toamnă, așa că Legea pajiștilor se va modifica din nou.
Se va ține cont de data asta de propunerile realiste ale specialiștilor și ale crescătorilor de animale? UE nu acordă întâmplător această subvenție, ci pe baza unor calcule care au legătură cu realitatea din zootehnie, pentru ca fermierul și familia lui să poată trăi decent și pentru ca tinerii să fie atrași către acest sector. Dar dă-i românului certat cu propria lui țară puțină minte de european atunci când dă cu Legea în mulțime. Ca să mă exprim frumos.
Dar a venit toamna cu tolba plină de bunătăți pentru unii și cu sacul gol pentru alții. În timp ce gurile rele șușotesc pe la colțuri de tarla că guvernanții noștri pregătesc facilități pentru cei ce vor să ne cumpere țara la kilogram, ia ghiciți… câți străini, proprietari (din umbră, desigur) de pământ românesc încasează subvenții, cu toate că au lăsat terenurile pârloagă?!
Cu sacul mult mai gol vine și subvenția pe cap de animal, care scade din acest an, fără să fi apucat măcar să se apropie, ca valoare, de suratele ei europene! Și în ritmul în care se mișcă PNDR-ul românesc, riscăm să pierdem un an de implementare și să rămânem, din nou, de căruța Europei, tot cu lecția ne-nvățată. Ori, dacă nu vin noile măsuri și nu se dă drumul finanțărilor, se blochează aproape cu totul investițiile. Și după ele un întreg lanț comercial care, de bine, de rău, a retehnologizat în ultimii ani agricultura românească.
Cu sacul fără fund (ca să încapă cât mai mult) vin însă pentru agricultorul român impozitarea, taxele de tot felul, pretențiile exagerate ale unor servicii adeseori de foarte proastă calitate.
În agricultura noastră se vorbește din ce în ce mai mult și se decide din ce în ce mai puțin. Minți luminate pare că mai avem doar atunci când vine vorba de propriul interes.
Dar cum vorba lungă banul îl alungă… de câte toamne ar mai fi nevoie ca să ne prindă și pe noi bunăstarea cu picioarele pe pământ?
