Desigur, multe dintre acestea mai pot fi prevenite, îndiguite, ocolite prin niște măsuri coerente (pe care nu le ia nimeni, evident), pentru că odată produse nenorocirile efectele sunt devastatoare. Și în multe cazuri, nu vorbim doar despre pierderi, ci chiar despre supraviețuire.
Agricultura fărâmițată până ajunge complet nerentabilă, interese de grup sau individuale care deturnează banii pentru acest sector către cu totul alte domenii, asocierea care încă e departe de necesar și, nu în ultimul rând, oficiali baricadați în discursuri sterile, departe de ceea ce se întâmplă la coada vacii sau, dacă vreți, la colțul ierbii… sunt tot atâtea aspecte-problemă cu care, din păcate, am învățat să trăim și față de care am devenit, cu toții, mult prea toleranți!
Dacă ar fi să deschidem un nou volum din seria “apa trece, și cu ea trec toate câte-au mai fost bune”, vedem că după inundațiile din ultima vreme, care vin de parcă tot răul din lume și-a rupt baierele deasupra noastră, rămân atâtea probleme în agricultură că greu le mai ții socoteala: zeci de mii de hectare cultivate compromise sută la sută, pășuni inundate (adică lipsă furaje pentru animale), livezi distruse, oameni care nu mai au nimic.
Și de parcă toate astea nu ar fi de-ajuns, mai adăugăm pe lista neagră goana nebună a unora după bani, cuveniți sau nu, dar pe care legea noastră îi “scapă” printre degete. Și care personaje, la adăpost oarecum mai ales în vremurile astea, când lumea toată e cu ochii pe inundații, își fac de cap și pe plac în comunitățile pe care le administrează. Mă refer, desigur, la acei primari și consilieri locali pentru care banii pentru suprafață sunt o nesperată sursă de fonduri pentru bugetul pe minus al primăriilor.
De exemplu, sumele acordate prin plățile SAPS. Pentru că lucrurile ascunse de ochii lumii nu dau bine la funcție, încălcarea legii se face pe față, cu acordul tacit al unor instituții care evită sau “uită” să-și mai facă treaba.
Ne-a parvenit o altă mostră de genul ăsta din județul Alba. Într-o comună unde fermierii s-au asociat și au solicitat la primărie închirierea suprafețelor de pășunat aferente numărului de animale pe care îl dețin, s-au trezit în fața unui contract impus, ca să nu-i spunem un șantaj ordinar, prin care dreptul de pășunat și închirierea pășunii se dau pe bani grei. Nici mai mult, nici mai puțin, plata pentru închirierea pășunii o reprezintă toată subvenția pe care asociația o primește de la APIA!!!
Și asta în fiecare din cei cinci ani, cât e valabil contractul. Să mai spunem că nici până în ziua de azi asociația nu a reușit să identifice întreaga suprafață atribuită prin contractul cu primăria, iar reprezentanții instituției se fac că nu știu nimic. Dar fermierii știu că până să li se închirieze lor pășunea, o altă asociație, “fidelă” administrației locale, a beneficiat de suprafața respectivă și a încasat banii de la APIA, fără ca aceștia să și ajungă în pășune și fără ca oficialii responsabili cu plățile să-și bată capul să verifice dacă s-a lucrat ceva cu ei.
Una peste alta, se întâmplă aici ca și în multe alte părți și cazuri e care le-am prezentat. Unii iau foloasele, alții trag ponoasele… Păgubiții sunt fără îndoială membrii asociației, puși în fața unor mari dileme: ca să poată pășuna, li s-a impus un contract de închiriere prin care trebuie să “paseze” la primărie întreaga subvenție pe suprafață, ca taxă de pășunat.
De lucrat pășunea, trebuie să o lucreze, conform cererii depuse la APIA, în caz contrar putând fi obligați să returneze banii la agenția de plăți… Și toate astea pentru că, atunci când vine vorba despre partea statului, legea nu are și nu impune limite. Și chiar dacă ar fi, îi pasă cuiva? Probabil că nu, din moment ce de la Minister starea agriculturii se vede tot în nuanțe de roz bombon…
