Deficitul de furaje pentru creşterea animalelor face obiectul unor studii foarte complexe, organizate de specialişti FAO în unele ţări în curs de dezvoltare şi în unele zone din Europa de Est, fiind determinat, printre altele, de precipitaţii limitate şi neregulate, de scăderea terenurilor de păşunat, din cauza concurenţei pentru alte culturi agricole şi de folosirea terenurilor destinate producerii de furaje pentru construcţii industriale, urbanistice.
Alţi factori se referă la gradul scăzut de cunoştinţe al agricultorilor (mai ales din gospodăriile familiale) privind tehnologiile şi nivelul scăzut de suport tehnic care le este oferit, cât şi importanţa scăzută acordată de guvernanţi pentru producerea de furaje, comparativ cu celelalte tehnologii agricole.
Sistemul furajer pentru creşterea animalelor, în România, se bazează pe producţia de furaje obţinută din două surse principale: pajişti permanente sau pajişti seminaturale şi culturi furajere (anuale şi perene) semănate în teren arabil.
În condiţiile ultimelor două decenii, suprafaţa de pajişti a oscilat între 4,6 şi 4,9 milioane hectare, iar suprafaţa de culturi furajere semănate totalizează în jur de un milion hectare. La nivelul ultimilor ani, în baza unor studii proprii (coroborate cu alte observaţii de natură ştiinţifică şi de interes general) am constatat că pajiştile permanente se foloseşte, pentru hrana animalelor, doar în jur de 70% (3,4 mil. ha), ca urmare a unor factori naturali (ruderalizarea covorului vegetal prin creşterea speciilor de buruieni şi a celor invazive de natură semiarbustivă şi arbustivă, panta mare a terenului, declanşarea fenomenului de eroziune etc.) şi din cauza modalităţilor de exploatare (aplicarea limitată şi, în multe situaţii la intervale mari de timp, a măsurilor tehnologice de ameliorare a acestor terenuri sau a unor metode de folosire raţională pentru evitarea suprapăşunatului).
Aceasta explică şi nivelul scăzut al producţiilor de masă verde, ce variază între 5 şi 10 t/ha, în funcţie de altitudinea terenului, cu o producţie totală anuală de circa 25 milioane tone, ce poate asigura numai 40% din necesarul total de masă verde pentru efectivele de taurine, ovine şi caprine.
În general, sistemul furajer aplicat în ţara noastră, care se bazează, în proporţie foarte ridicată, mai mult pe potenţialul natural al pajiştilor permanente şi al unor producţii modeste ale culturilor furajere semănate în arabil, este foarte vulnerabil de la un an agricol la altul, deoarece nu ţine seama de influenţa puternică a condiţiilor de climă (temperaturi scăzute, secetă, arşiţa de vară etc.) asupra culturilor de pajişti şi plante furajere şi nu corelează capacitatea de producţie a acestor culturi cu cantitatea de furaje necesară efectivelor de animale existente.
Despre situaţia actuală a efectivului de animale din România şi deficitul de masă verde de 17 milioane de tone citiţi în revista Ferma, ediţia 1-14 octombrie 2017!
