Conform acestor norme, orientativ, la o vacă pentru întreţinerea funcţiilor vitale trebuie să se asigure 70 g PD / 100 kg corp şi 65 g PD / 1 litru lapte.

Astfel, pentru o vacă cu masa corporală de 550 kg şi o producţie zilnică de lapte de 15 litri, necesarul de proteină digestibilă este de:

pentru întreţinerea funcţiilor vitale: 70 x 5,5 ° 385 g PD
pentru producţia de lapte: 15 x 65 ° 975 g PD
Rezultă un total de 1360 g PD

În acest caz, prin raţia furajeră administrată trebuie să asigurăm zilnic 1360 g proteină digestibilă (PD).

„Defectele” unor norme învechite

S-a constatat că această exprimare a necesarului proteic este susceptibilă de erori deoarece:

• nu se ţine cont de solubilitatea materiei azotate; aceasta înseamnă că o parte variabilă din amoniacul format în rumen este metabolizat de ficat şi se elimină prin urină, dar el apare ca fiind reţinut de organism.

• nu se are în vedere şi aportul energetic al raţiei furajere, de aici şi interesul echilibrării raportului energie / proteină al hranei administrate.

Cerinţele în proteină după sistemul INRA

Pentru că adevărata valoare azotată a unei raţii este dată de cantitatea de aminoacizi absorbiţi în intestin şi la noi, după un sistem franţuzesc (sistemul INRA) cerinţele în proteină se exprimă în: „proteină digestibilă la nivel intestinal” prescurtat PDI. În acest caz cerinţele în PDI se stabilesc astfel:

pentru întreţinerea funcţiilor vitale: 95 ° 0,5 x greutatea animalului (în kg)
pentru producţia de lapte: 48 x producţia zilnică de lapte (în litri)
Pentru vaca de 550 kg cu producţia de 15 litri lapte necesarul proteic este:
pentru funcţiile vitale: 95 ­ 0,5 x 550 ° 370 g
pentru producţia de lapte: 48 x 15 ° 720 g
Rezultă un total de 1090 g PDI

Formula optimă de calcul

Sistemul este totuşi mai complicat deoarece, în privinţa asigurării, aportul azotat al fiecărui furaj din raţie se defineşte prin două valori cu următoarele semnificaţii:

• PDIE: proteină digestibilă la nivel intestinal care prin intermediul proteinei microsimbionte este determinată de energia fermentescibilă din rumen;

• PDIN: proteina digestibilă la nivel intestinal care prin intermediul proteinei microsimbionte este determinată de materiile azotate fermentescibile din rumen.

S-au completat şi la noi în ţară tabele de valoare nutritivă a furajelor cu rubrici PDIE şi PDIN şi dacă le vom consulta vom constata, de exemplu, că 1 kg fân de lucernă asigură 76 g PDIE, respectiv 92 g PDIN, iar 1 kg siloz de porumb vine cu 16 g PDIE şi cu 13 g PDIN.

Dacă vrem să întocmim o raţie furajeră sau să controlăm nivelul de asigurare proteică a unei vaci cu masa corporală de 550 kg şi o producţie medie zilnică de 15 litri lapte, preluăm de mai sus necesarul de proteină care a fost stabilit la 1090 g PDI.

Având la dispoziţie cele două sortimente caracterizate deja şi un furaj concentrat de corecţie (tărâţele de grâu) vom constata că dacă se administrează 6 kg fân de lucernă, 34 kg siloz de porumb şi 1,3 kg tărâţe de grâu putem să satisfacem cerinţa proteică prin 1096 g PDIE şi respectiv 1113 g PDIN, ceea ce este bine, dar cu alte cuvinte va trebui să ne familiarizăm şi cu acest sistem pentru a stabili mai corect „de câtă proteină are nevoie o vacă”.

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(40)/2006