Din categoria furajelor grosiere fac parte paiele și pleava de cereale, cocenii și ciocălăii de porumb, vrejii de leguminoase, capitulele și tulpinile de floarea-soarelui. Se poate aprecia că resursele diferitelor sortimente de grosiere sunt mari, știind că la 1 kg de produs principal (grăunțe, boabe, semințe) se poate obține până la 1 kg de produs secundar. În viitorul apropiat utilizarea acestor produse va constitui, să-i spunem, o „sfidare” biotehnologică, deoarece folosite ca atare, acestea sunt valorificate în măsură redusă de către animale.

Caracterizarea nutritivă a grosierelor

Aportul nutritiv al furajelor din această categorie, la un conținut de circa 85% SU, poate fi apreciat ca: moderat energetic (0,3-0,4 UN/kg), sărac în proteină (3 g/kg PD la paie, 18 g/kg PD la coceni și 35 g/kg PD la vreji) și bogat în celuloză brută (37-42%, din care lignină 9-12%). În ceea ce privește partea minerală, conținutul este scăzut în P, moderat în Ca (2-4 g/kg), dar este ridicat în săruri de siliciu.

Digestibilitatea substanței organice din furajele grosiere este sub 50%. Valorificarea digestivă redusă a substanțelor nutritive din furajele grosiere constituie un impediment în folosirea acestora în hrana animalelor. De aceea există o preocupare permanentă a nutriționiștilor de a găsi metode și tehnici de preparare prin care aceste nutrețuri să devină un component obișnuit al rațiilor furajere destinate rumegătoarelor.

Metode și tehnici de preparare a grosierelor

În continuare prezentăm cele mai uzuale metode și tehnici de preparare a grosierelor.

• Prelucrarea mecanică se execută în scopul facilitării travaliului digestiv al animalelor (prehensiunea, masticația, digestia), precum și pentru o preparare și o manipulare ulterioară a furajelor. Prin prelucrare mecanică se pot realiza: 

– mărunțirea (măcinarea) furajelor se face cu mori specifice fibroaselor iar mărimea predominantă a particulelor furajere este sub 10 mm;

– tocarea se efectuează cu combine sau tocători iar mărimea obișnuită a particulelor furajere este de 10-60 mm;

– defibrarea se practică de regulă concomitent cu tocarea și are ca efect sfâșierea în lung a cuticulei silicoase de la tulpinile de coceni de porumb;

– zdrobirea se efectuează în cazul ciocălăilor sau a știuleților de porumb când se intervine cu utilaje specifice (zdrobitoare). 

• Prepararea prin însilozare permite utilizarea grosierelor în hrana animalelor datorită efectului de îmbunătățire a palatabilității și a indicilor de consum, a eficienței în furajare, precum și datorită posibilităților mecanice de preparare a acestora.

Există diverse variante de aplicare ale acestui mod de preparare. Iată câteva exemple: 

– însilozarea cu furaje verzi: pentru suculența lor se poate folosi porumbul verde, coletele și frunzele de sfeclă, lucerna verde etc. Însilozarea se face alternând straturi de 40-60 cm de nutreț verde cu 20-30 cm de paie, care se supun tasării;

– însilozarea în amestec cu borhoturile, îndeosebi cu tăiței de sfeclă proaspeți, în proporție de 2-3/1 (borhot / grosiere – paie, coceni), care apoi se supun tasării;

– însilozarea în amestec cu dejecțiile de păsări – se pot folosi așternuturile permanente provenite din creșterea la sol a diferitelor categorii de păsări; amestecurile de 300 kg dejecții și 1000 kg grosiere tocate se tratează cu 70-80 l soluție de HCl (concentrație 0,5%), se tasează și se lasă pentru maturare 60-120 zile.

• Prepararea prin amestecare este o metodă asociativă a diferitelor componente furajere, prin care se realizează structuri complexe de amestecuri furajere unice (AFU). 

O astfel de structură de AFU destinată tineretului taurin supus îngrășării se poate alcătui din: ciocălăi de porumb (40-50%), fibroase (20%), concentrate (20-25% – pastă de cereale, gozuri), uree (2%) și preparate minerale (3%). Toate componentele se mărunțesc în mori și se supun omogenizării în remorci de tip amestecător.

RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA NUTREȚURILOR GROSIERE ÎN ALIMENTAȚIA ANIMALELOR

Aportul azotat redus, eliberarea în principal a unei energii de tip caloric și rolul de balast al rațiilor limitează mult utilizarea grosierelor în hrana animalelor. De aceea se fac următoarele recomandări:

– la vacile de lapte, în perioada de vară, pentru asigurarea valorilor de încărcare digestivă, se administrează 1-2 kg nutrețuri grosiere; în stabulație, la vacile cu producții anuale de până la 3000-3500 l lapte și numai în faza descendentă a curbei de lactație, se pot da 3-5 kg grosiere, respectiv până la 25% din structura rației;

– la tineretul taurin supus îngrășării, în sistem semiintensiv, dar mai ales extensiv, grosierele (de preferință ciocălăii de porumb) pot să participe în proporție de până la 30-40% în structura AFU;

– la ovinele adulte, se pot valorifica cu precădere vrejii de leguminoase în cantități de 1-1,5 kg, îndeosebi în prima parte a gestației, precum și în lactație;

– la tineretul ovin supus îngrășării în sistem semiintensiv, grosierele, în general, și vrejii, în special, se pot administra în cantități de 0,5-1,0 kg.

Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-15 februarie 2016