În afara pierderilor cauzate de animalele de pradă, peste 20% din pierderile de miei raportate în ultimii ani, de către National Animal Health Monitoring System, care monitorizează efectivele de ovine, au fost cauzate de pneumonie.
CÂND A APĂRUT PRIMUL VACCIN?
Virusul PI-3 a fost izolat pentru prima dată în anul 1966 de către Hore şi colab., din pulmonii şi mucusul nazal al oilor cu pneumopatii, iar Gilmour şi colab., în 1968, experimentează cu success un vaccin inactivat pentru profilaxia bolii.
La noi în ţară, parainfluenţa la ovine a fost diagnosticată de Coţofan şi Micu în 1977, prin examene morfopatologice. Paul şi Coţofan, în 1979, tot prin examen morfopatologic o diferenţiază de boala Maedi-visna şi adenomatoza pulmonară.
Virusul Parainfluenţei de tip 3 (PI3) poate contribui la apariţia pneumoniei la miei, permiţând bacteriei Mannheimia (Pasteurella) haemolytica să invadeze ţesutul pulmonar. Este produsă de virusul parainfluenţei 3 (PI-3), identic cu virusul izolat din parainfluenţa bovină, în asociere cu unele bacterii.
SURSE PRIMARE DE INFECŢIE
Parainfluenţa ovină se înregistrează la ovinele de diferite rase şi vârste, dar cu precădere la tineret, la care exprimarea clinică este mai frecventă.
Sursele primare de infecţie sunt reprezentate, în principal, de secreţiile nazale şi excreţiile vaginale, precum şi de avortonii animalelor bolnave. De asemenea, animalele care au trecut prin boală sunt purtătoare şi eliminatoare de virus. Factorii de stres, de diferite origini (deficienţe de microclimat, transport, alimentaţie, aglomerare etc.) şi bacteriile de asociaţie, în special Mannheimia haemolytica, influenţează apariţia şi evoluţia bolii.
Difuzibilitatea mare a bolii se explică şi prin sistemul de creştere şi exploatare (contact strâns la păşune şi în stabulaţie). Prin anchete serologice s-a înregistrat, ca şi la taurine, prezenţa anticorpilor specifici la 50-100% dintre ovinele examinate în ţara noastră, tineret şi adulte.
3 TIPURI DE EVOLUŢIE A BOLII
Parainfluenţa evoluează acut, subacut sau cronic, în funcţie de vârstă. La oile adulte, deseori evoluează asimptomatic.
1. Forma acută se întâlneşte la mieii sugari, manifestată prin bronhopneumonie acută, cu jetaj seromucos, febră şi simptome pulmonare.
2. Forma subacută, mai frecventă la tineret, evoluează cu jetaj seromucos şi uneori cu febră.
În îngrăşătorii au fost semnalate şi encefalite, iar la oile adulte vulvovaginite şi avort. În unele efective din creştere extensivă, parainfluenţa evoluează la oile adulte ca infecţie mixtă cu salmoneloză, în lunile februarie-martie, cu tulburări respiratorii şi avort.
3. Forma cronică, prezentă la tineret şi ovinele adulte, se traduce prin hipotrepsie, apetit capricios, puseuri febrile, dispnee la efort, cu rare accese de tuse, dar cu jetaj redus sau absent.
IMUNIZAREA CU VACCINURI VII
Profilaxia nespecifică include evitarea factorilor favorizanţi.
Profilaxia specifică constă în imunizarea activă cu vaccinuri vii sau inactivate prin diferite sisteme de vaccinare. Vaccinurile sunt preparate din tulpini atenuate şi pot fi numai anti PI-3 sau vaccinuri mixte, în care se includ şi alte virusuri IBR/IPV, BVD-MD sau diferite bacterii, mai ales Pasteurella multocida şi Pasteurella hemofytica. Au fost utilizate şi vaccinuri tisulare inactivate cu formol având ca masă antigenică ţesut pulmonar recoltat de la viţei cu forme acute de boală. În stabilirea programului de vaccinare trebuie ţinut seama de nivelul anticorpilor maternali.
CE VACCIN FOLOSIM ÎN ROMÂNIA?
În ţara noastră, la oile adulte şi la miei se foloseşte vaccinul viu contra parainfluenţei oilor – Oviparvac. Cu 20-30 de zile înainte de înţărcarea mieilor se face revaccinarea. Restul ovinelor (oi, berbeci) şi tineretul se vaccinează din 6 în 6 luni.
Animalele bolnave se izolează şi se serumizează cu ser contra parainfluenţei ovine sau cu Servipast. Intervenţia complicaţiilor cu microfloră de asociaţie impune şi folosirea antibioticelor (tetraciclinelor) şi chimioterapicelor.
Pulmon ovină. Bronhopneumonie lobară – aspect la suprafaţă
EXAMENUL DE LABORATOR
Leziunile pulmonului sunt asemănătoare cu cele de la taurine. Pulmonul prezintă în jumătatea anterioară focare de compactizare de culoare cenuşie sau roşie-violacee, de consistenţă cărnoasă, dispuse lobular, apoi lobar. În jurul focarelor se observă edem, ce cuprinde uneori pulmonii în totalitate.
Diagnosticul este sugerat de aspectul epidemiologic şi morfoclinic, şi se confirmă prin examen de laborator.
Pulmon ovină. Bronhopneumonie lobară – aspect pe secţiune
Ventilaţia deficitară, supraaglomerarea şi folosirea unui aşternut inadecvat sunt factori care contribuie la agravarea pneumoniei la miei!
un articol de
ADRIAN STANCU
USAMVB Timişoara
