Problema este că această robusteţe le face mai puţin digerabile de către microorganismele din rumenul vacilor şi al oilor, fiind în acelaşi timp dificil de procesat în rafinăriile de biocombustibili. Dar acum o echipă multinaţională de cercetători, din Marea Britanie, Brazilia şi SUA, a identificat o genă implicată în rigidizarea pereţilor celulari a căror supresie a crescut eliberarea de zaharuri cu până la 60%.
În plantele create în laborator, o transgenă suprimă gena endogenă responsabilă pentru limitarea digestibilităţii polizaharidelor la aproximativ 20% din activitatea sa normală. În acest fel, biomasa produsă este mai puţin afectată de acest proces chimic decât ar fi într-o plantă nemodificată genetic.
Constatările prezintă, fără îndoială, un avantaj major în Brazilia, unde există o industrie bioenergetică în creştere, specializată pe producţia de etanol din resturi vegetale nealimentare, cum ar fi reziduurile de porumb şi de trestie de zahăr, dar şi din trestia de zahăr cultivată ca o plantă energetică dedicată. Creşterea eficienţei producţiei de bioetanol va ajuta la eliminarea dependenţei de combustibilii fosili şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
