Pyxides se aplică în postemergenţă şi are o fereastră foarte largă de utilizare: de la două, până la nouă frunze ale porumbului. Recomandarea este de a fi aplicat cât mai devreme, deoarece buruienile în stadii mici de dezvoltare nu numai că sunt distruse mai eficient, dar nu au timp să concureze planta de cultură pentru apă, hrană, spaţiu de dezvoltare şi lumină.
Datorită ferestrei largi de aplicare, răsărirea eşalonată a porumbului (aşa cum se întâmplă de multe ori din cauza condiţiilor climatice) nu mai reprezintă o problemă în privinţa momentului optim de erbicidare.
Trei moduri de acţiune diferite
Datorită celor trei substanţe active, cu trei moduri de acţiune diferite, Pyxides de la Adama este erbicidul perfect pentru combaterea marii majorităţi a buruienilor monocotiledonate sau dicotiledonate, atât anuale, cât şi perene.
• Nicosulfuron este rapid absorbit de buruieni, mai ales prin frunze, dar şi prin rădăcini şi apoi se translocă atât ascendent, cât şi descendent în curentul de sevă până la nivelul meristemelor (punctele de creştere), unde provoacă dereglări ireversibile în diviziunea celulară.
• Dicamba acţionează prin stimularea creşterii celulare anormale în celulele meristematice. Acest lucru poate duce la blocarea ţesutului vascular floem, iar buruiana este distrusă prin înfometare: are loc o incapacitate de a transloca energia necesară în floem. Dicamba este absorbit rapid de rădăcina plantelor şi se translocă uşor în xylem şi în floem.
• Mesotrione acţionează prin întreruperea biosintezei carotenoizilor. Rezultatul este întreruperea procesului de sinteză a clorofilei (specific acţiunii substanţei active mesotrione este albirea frunzelor), conducând la decolorarea şi apoi la moartea buruienilor. Substanţa activă mesotrione este absorbită în principal foliar, dar şi prin rădăcini. Aceasta se translocă prin plantă atât prin xilem, cât şi prin floem şi este astfel distribuită în buruienile ţintă.
Rezultă astfel trei moduri diferite de acţiune, acest lucru determinând o eficienţă ridicată în combatere.
Text şi foto: ADAMA Agricultural Solutions
APLICARE ÎMPREUNĂ CU ADJUVANTUL ADIGOR
Pyxides de la Adama poate fi aplicat în doze de la 0,4 până la 0,6 kg/ha, în funcţie de gradul de infestare cu buruieni şi de spectrul de buruieni din terenul respectiv. Aplicarea se face împreună cu adjuvantul Adigor (1 l/ha), produs care vine la pachet împreună cu Pyxides.
Rezervorul de soluţie se va umple cu apă până la jumătate. Se începe agitarea, apoi se adaugă erbicidul. În acest timp se continuă umplerea rezervorului cu apă. Adjuvantul Adigor va fi adăugat atunci când rezervorul este aproape plin şi se agită în continuare. Aplicarea soluţiei trebuie făcută în cel mai scurt timp posibil după finalizarea amestecului.
Adigor este un adjuvant pe bază de ulei, special dezvoltat pentru a fi aplicat împreună cu Pyxides. Adigor ajută la o împrăştiere redusă a picăturilor pe plantă, distribuie uniform soluţia, îmbunătăţeşte absorbţia, mai ales în cazul buruienilor cu frunză cerată şi reduce riscul de spălare.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)