Evenimentul a avut loc, atât în format fizic, cât şi online, iar printre participanţi s-au numărat studenţi Erasmus+ din Algeria, Bosnia-Herţegovina, Haiti, Kenya, Mozambic, Nigeria, Tanzania, precum şi studenţi doctoranzi în cadrul universităţii timişorene, având ca speakeri cheie reprezentanţi ai mediului academic, ai societăţii Aquatim SA, principalul furnizor de apă din regiune, Biolchim Spa (Italia), și un fermier local.
Prezentările au avut ca scop evidenţiarea importanţei majore a apei, ca resursă vitală pentru întreţinerea vieţii pe pământ, şi posibila criză globală privind disponibilitatea acesteia, în special în regiunile mai calde şi mai uscate, din cauza schimbărilor climatice. „Evenimentul organizat în cadrul proiectului «European Universities designing the horizons of sustainability» s-a bucurat de un interes major, având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă 6 «Apă curată şi condiţii de salubritate pentru toţi», asumate în cadrul agendei 2030 privind accesul la apă de calitate pentru întreaga populaţie a lumii”, ne-a declarat Laura Şmuleac, managerul proiectului şi prodecan al Facultăţii de Agricultură din cadrul USVT.
Cifre care ar trebui să ne dea de gândit
Potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, aproximativ 1,9 miliarde de oameni trăiesc astăzi în zone afectate de lipsa apei, iar până în anul 2050 se presupune că numărul acestora s-ar putea dubla. De asemenea, ţinând cont de creşterea populaţiei globale din următorii ani, este de aşteptat ca la jumătatea acestui secol necesarul de apă al planetei să fie cu 30% mai mare decât în prezent.
Industria consumă 20% din resursele de apă, pentru producerea de energie și de bunuri, în timp ce agricultura utilizează 70% din necesarul mondial de apă, în mare parte pentru irigaţii, procentul fiind însă mai mare în zonele dens populate sau secetoase. Iar din restul de 10% rămas pentru consumul casnic, apa potabilă reprezintă mai puţin de un procent!