În Uniunea Europeană, cartoful timpuriu provine din zona mediteraneană, din ţări precum Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru, Malta dar şi din afara UE: Egipt, Maroc, Israel, Turcia ş.a.
Egipt: 3 recolte pe an, exporturi masive în UE
În Egipt, spre exemplu, cartoful se produce de trei ori pe an şi putem considera că aproape tot este extratimpuriu. Clima şi irigaţiile din Delta Nilului şi jumătatea din amonte de Deltă, pe ambele părţi ale fluviului, favorizează dezvoltarea cartofului cu perioada scurtă de vegetaţie. Aşa că forţarea (iarovizarea) nu este necesară.
Prima recoltă se realizează în luna februarie, rezultată din plantările din noiembrie precedent. Această producţie reprezintă 10 la sută din producţia totală a Egiptului. A doua recoltă, care reprezintă 20 la sută din producţie, se obţine în martie-aprilie. Numai din această recoltă egiptenii reţin sămânţa pentru plantările din toamnă.
A treia recoltă se obţine din plantările din februarie-martie şi se livrează în lunile mai-iunie. Aceasta reprezintă 30 la sută din producţia totală. Recolta de toamnă se obţine din plantările din august-octombrie şi asigură producţia în lunile decembrie-februarie. Aceasta reprezintă 40 la sută din producţia totală.
Cartofii obţinuţi sunt în general imaturi, foarte hidrataţi (apoşi) săraci în proteină şi carbohidraţi. Cartofii supradimensionaţi aprovizionează piaţa locală şi unele ţări arabe (printre care şi România!!!???), iar tuberculii normali merg la export. Egiptul, de altfel, este cel mai mare producător de cartof din Africa, ajungând la 2,6 milioane de tone de pe o suprafaţă de 105 mii ha, având un randament mediu pe hectar de aproape 25 tone.
Este unul dintre cei mai mari exportatori de cartofi din lume. Numai în Europa trimite anual 400.000 tone. După semnarea acordului cu UE în 2004 privind regimul exporturilor în sistem „duty-free” pentru 250.000 tone cartof anual, care reprezenta doar 60 la sută din totalul cartofului ajuns oficial în UE, presiunile Egiptului pentru liberalizarea întregului contingent de export a dat rezultate.
UE primeşte cartof proaspăt din Egipt în perioada cea mai dificilă, dar trimite în sezonul de toamnă europeană cantităţi mult mai însemnate de cartof de consum, proaspăt sau prelucrat, precum şi importante cantităţi de sămânţă.
Nigeria: cea mai slabă producţie din lume! Dar exportă…
Cea mai populată ţară din Africa, Nigeria, cultivă 270 de mii ha cu cartofi, preponderent timpurii şi extratimpurii, dar cu o producţie slabă, de numai 3,1 to/ha! Este cea mai slabă producţie din lume.
Consumul intern este foarte scăzut, de doar 3,2 kg/cap de locuitor. De aceea, Nigeria îşi permite ca din cele 843.000 tone produse anual să exporte în alte ţări africane dar şi în Europa.
Alte ţări exotice care produc şi exportă cartofi timpurii în Europa sunt Malawi – 185.000 ha (până şi Malawi!?), Maroc – 60.000 ha, Israel – 18.000 ha cu peste 550.000 tone, din care 250.000 tone pentru export, cea mai mare parte în Europa.
UE: politica „greilor” e exclusivistă!
Însă Europa Occidentală nu ar avea nevoie de cartoful timpuriu din exterior, deoarece producţia internă asigură excesiv consumul iar nivelul tehnologic de depozitare, conservare şi industrializare este super performant. Problema se pune altfel.
Europa Occidentală încurajează importurile de cartof timpuriu din ţările calde ştiind că, mai târziu, pentru asigurarea securităţii alimentare, aceste ţări vor importa poate de zece ori mai mult cartof din UE, atât pentru consum, dar şi sămânţă pentru reluarea producţiei sau cartof industrializat. Bineînţeles că excedentul importat de cartof timpuriu de către Franţa, Olanda sau Germania vine, pe alte căi, şi în România.
Politica perfidă a Uniunii Europene îşi are rădăcinile în perioada imediat următoare după căderea blocului sovietic. Atunci, în 1992, s-au împărţit sferele de influenţă pe produse între marile puteri, de teama „invaziei” producţiei din est. Printr-o hotărâre diplomatică (sub formă de recomandare dar urmată de investiţii comunitare de amploare), s-a constituit Grupul UE-5 de concentrare a producţiei de cartof, format din Germania, Olanda, Franţa, Marea Britanie şi Belgia.
S-au creat sisteme noi de identificare sub numele de DOP (denumire de origine protejată) sau IGP (indicaţie geografică protejată) sau STG (specialitate tradiţională garantată). Cadrul legal pentru aceste acţiuni este consfinţit prin Regulamentul Consiliului CE nr 3/2008 din 17.12.2007.
Astfel, începând cu anul 2008 proiectele de finanţare se repartizează în special pe aceste criterii, iar începând cu 2012 recomandarea UE prin PAC este să se desfiinţeze treptat subvenţiile şi alte ajutoare financiare pentru cultivatorii de cartofi care nu fac parte din „sistem”. Punct!
Culmea (!), deşi Polonia a fost cel mai mare producător de cartof al UE în momentul intrării în Comunitate, a fost ignorată, recomandându-i-se să scadă suprafaţa pentru că productivitatea este slabă şi sistemul organizaţional este depăşit. Polonia producea în 1970 aproape 50 milioane tone cartofi (era colosul lumii în producţia de cartof), în 1990 peste 36 milioane tone, iar acum mai puţin de 9 milioane tone. Atunci, ce să mai vorbim de România?
România: DA potenţial, NU piaţă, NU preţ, NU asociaţii, DA IMPORTURI!
Marile organizaţii profesionale din UE -5, cum ar fi VLAM – Belgia, CNIPT – Franţa, AGF – Olanda, au creat proiectul de promovare POTATOMANIA, finanţat de UE şi orientat agresiv spre cucerirea exclusivă a pieţii cartofului în Europa şi în lume. VLAM, de exemplu, ca Asociaţie de Marketing Agricol din Flandra, promovează prin sisteme sofisticate de publicitate întreaga lume, virtuţile consumului de cartof flămând.
Actriţa şi cântăreaţa Nathalie Meskens, cea mai în vogă artistă din Belgia, filmează pe câmp, în depozite, în magazine şi în bucătării pentru clipurile care vor cuceri consumatorii de cartofi din întreaga lume.
Pe de altă parte, din Turcia, de exemplu, vine în România produsul Mr. Kumpir, un concept revoluţionar de fast-food pe bază de cartof copt umplut cu diverse ingrediente (ciuperci, brânză, măsline, carne de pui etc.), asezonat cu topinguri la alegere (maioneză, muştar, ketchup, sosuri picante).
Conceptul este optim pentru centre comerciale şi mall-uri dar puţin pretenţios ca investiţie de amenajare (10-15 mp).
De ce am deviat de la subiectul din titlu cu toate aceste poveşti? Pentru că, din păcate, în România, atât la cartoful timpuriu cât şi la cartof în general, „trenul” s-a cam îndepărtat de gara noastră. Nici măcar nu se mai aude şuierând.
Fără asociaţii profesionale puternice, pe care după cum aţi văzut nici UE nu le dorea, nu putem conta pe o rentabilitate liniară la fermierii de cartof. Decepţiile mari (acest an, de exemplu), deşi rare, te duc la faliment.
CARTOFUL TIMPURIU ÎN ROMÂNIA
A produce cartof timpuriu în România este o loterie, pentru că, nefiind corelat cu politicile marilor jucători din Europa, nu poţi decât din întâmplare să cucereşti un segment temporal din piaţa internă. În nici un caz nu putem vorbi de export.
Ca să fii rentabil în producerea cartofului timpuriu trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
– producţia să se realizeze cât mai devreme (sfârşit de mai, început de iunie);
– randamentul la hectar să fie de minim 15 tone;
– preţul de livrare să fie de cel puţin 1-1,2 lei/kg;
– desfacerea să o poţi realiza integral în maxim 2-3 zile de la recoltare.
Aceste condiţii sunt necesare pentru că:
– costul de producţie pe hectar la cartoful timpuriu este mai mare decât la cartoful de consum obişnuit, putând să ajungă şi la 15.000 lei/ha;
– cartoful timpuriu este perisabil, păstrarea îndelungată produce pierderi prin deshidratare dar mai ales prin depreciere;
– recoltarea şi livrarea imediată asigură înfiinţarea altei culturi succesive pe terenul eliberat pentru îmbunătăţirea randamentului final pe hectarul cultivat.
