Un număr mai mare de animale pe flux determină probleme de eficienţă (densitate mare – spor mic – mortalitate mare, spaţiu insuficient de furajare/adăpare etc), la fel cum se întâmplă şi cu un număr prea mic de animale raportat la capacitate (costuri fixe „încărcate” pe un număr redus de porci).

În toţi aceşti ani în care am discutat despre rata fătărilor la scroafe în fermele româneşti, am constatat că valoarea lui este, cel mai adesea, o oglindă a interesului şi a profesionalismului personalului. Deci impactul omului este unul covârşitor faţă de toţi ceilalţi (condiţiile de întreţinere, furajare, nivel genetic etc).

Urmărirea valorii ratei fătării
Ce ne spune de fapt valoarea ratei fătării? În esenţă, vorbim de procentul de scroafe care au fătat din totalul scroafelor şi scrofiţelor însămânţate. În consecinţă, o rată a fătării de 88% ne spune că 88 din scroafele şi scrofiţele însămânţate au fătat, diferenţa de 12% fiind animale care s-au întors în călduri, au fost reformate sau au murit în acest interval de timp.
Rata fătării nu poate fi calculată decât cu condiţia conducerii unor registre de inseminare corecte, bazate pe individualizarea femelelor din efectivul matcă. Dar „registru” nu mai înseamnă azi hârtie şi un pix, ci programe de calculator din ce în ce mai moderne şi mai „prietenoase” cu utilizatorul.
Pentru a putea trage concluzii pertinente, statistic, rata fătării se raportează cel mai adesea la o perioadă de 12 luni. Calculul e cât se poate de simplu: împărţiţi numărul de scroafe care au fătat în ultimele 12 luni la numărul de scroafe şi scrofiţe însămânţate în acelaşi interval, iar rezultatul îl înmulţiţi cu 100. Ca să urmăriţi evoluţia acestui indicator, puteţi face astfel: renunţaţi la datele din luna 1 şi adăugaţi-le pe cele din luna 13 şi aşa mai departe.
Din păcate, urmărirea valorii ratei fătării la intervale mari de timp ne spune doar ce s-a întâmplat în urmă, posibilitatea noastră de a interveni corectiv fiind anulată. De aceea, pentru o evaluare în „timp real” construim un grafic al fertilităţii prin înregistrarea saptămânală a tuturor evenimentelor (inseminări, întoarceri în călduri, ieşiri din efectiv), în paralel cu setarea unei rate a fătării „ţintă”.
Acest tip de înregistrare a incidentelor, mai ales cum sunt întoarcerile în călduri la intervale neregulate sau întârziate, poate reprezenta un semnal de alarmă imediat, permiţând luarea unor decizii rapide şi prompte.

Pierdere de 10.000 de euro/boxă
În altă ordine de idei, rata fătărilor se constituie şi ca un indicator al eficienţei utilizării spaţiilor de fătare disponibile. Calculele demonstrază clar că impactul financiar al neutilizării unei singure boxe de fătare din fermă, pe durata unui an – în contextul unui flux de utilizare săptămânal – poate conduce la pierderi financiare ce depăşesc 10.000 euro.
Un alt element ce trebuie luat în calcul este cel din exemplul următor. În cazul în care capacitatea fiecărui compartiment din maternitate este de 16 boxe la fătare pe săptămână, la o rată a fătării de 85% va trebui să avem în vedere inseminarea a 19 femele. Dacă rata fatării în ferma noastră este constant la numai 75%, atunci numărul de femele ce vor trebui să fie inseminate săptămânal creşte la 21 scroafe/scrofiţe.
De regulă, în majoritatea fermelor se ia din start decizia de a insemina un număr mai mare de femele pe săptămână faţă de disponibilul de boxe, tocmai pentru a avea certitudinea că toate boxele de fătare sunt utilizate la maxim. Această inseminare supra-numerică este şi mai mult amplificată în lunile calde ale anului, când apar probleme de fertilitate.
Oricum, aceste decizii trebuie atent cântărite, iar implicaţiile lor trebuie preconizate. În caz contrar, putem ajunge la situaţia perturbării majore a întregului flux din fermă.
De asemenea, nu trebuie să uităm de costul pe care îl implică fiecare scroafă suplimentară adăugată în efectiv (furaj, întreţinere, echipamente de inseminare, personalul). S-a estimat că fiecare femelă inseminată suplimentar şi cazată timp de 7 săptămâni costă peste 45 euro. Ceea ce înseamnă că la o fermă de 350 de scroafe, costul anual al întreţinerii a 15% femele în plus se ridică la peste 15.000 de euro, adică minim 2 euro per porc vândut!
Ne oprim aici cu subiectul „rata fătării”, dar nu înainte de a preciza că scăderea valorii acestui indicator sub 82% reprezintă un motiv de alarmă maximă, ce nu trebuie sub nici o formă ignorat!!! Cine îl ignoră, o face pe banii lui!

MĂSURI CORECTIVE
Obţinerea constantă a unei rate reduse a fătării în fermă necesită ajustarea imediată a următoarele elemente:
– Managementul scroafelor la înţărcare şi în intervalul de timp până la montă;
– Atenţie sporită asupra modului în care sunt pregătite scrofiţele pentru intrarea la montă;
– Verificarea raţiilor furajere de lactaţie (scroafe) şi de creştere-dezvoltare (scrofiţe);
– Verificarea fertilităţii vierilor;
– Evaluarea condiţiilor de cazare, în special cele privind temperatura, lumina şi igiena;
– Stabilirea unui protocol clar de reformă voluntară a femelelor;
– Re-evaluarea personalului, a capacităţii acestuia de depistare şi înregistrare a căldurilor, corectitudinea/tehnica inseminării, atitudinea faţă de animale etc.

 Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)