Agricultura no-till are un impact economic profund în SUA, oferind fermierilor economii financiare şi beneficii ecologice importante. Deşi tranziţia implică provocări iniţiale, avantajele economice şi sustenabilitatea pe termen lung consolidează această practică ca o strategie agricolă viabilă.
Potrivit unui raport al Departamentului Agriculturii din Statele Unite (USDA) publicat în 2022, trecerea de la lucrările convenţionale la sistemul no-till poate economisi aproximativ 3,6 galoane de combustibil pe acru anual (un galon este echivalentul a 13,6 litri, iar un acru reprezintă 0,4 hectare). La un preţ mediu al motorinei de 4,75 dolari pe galon, aceasta se traduce într-o economie de peste 17 dolari pe acru în fiecare an. Sau altfel spus, circa 42,5 dolari pe hectar!
Forţa de muncă şi uzura utilajelor
Pe lângă economiile de combustibil, fermierii americani beneficiază şi de reduceri în ceea ce priveşte costurile cu forţa de muncă şi întreţinerea echipamentelor. Un studiu a arătat că agricultura no-till poate economisi până la 72 de dolari pe acru (180 dolari/hectar) în costuri cu munca umană şi utilizarea echipamentelor, reducând totodată cu 69% emisiile de gaze cu efect de seră.
De asemenea, adoptarea practicilor de conservare a solului poate duce la economii suplimentare. Un alt studiu a estimat că trecerea la no-till poate reduce eroziunea solului cu 93%, ceea ce ar putea economisi fermierilor aproximativ 79,46 dolari pe acru (198,65 dolari/ha).
Citeşte şi:
Cu cărțile pe față despre NO-TILL
Reducerea costurilor şi creşterea randamentelor
Prin reducerea numărului de treceri, sistemul de agricultură no-till poate diminua consumul de motorină cu 50 până la 80%, generând economii importante de buget. Pe de altă parte, reduce cu 30 până la 50% costurile legate de forţa de muncă, faţă de un sistem convenţional de prelucrare a solului. De asemenea, în cazul în care sunt utilizate culturi de acoperire, no-till poate fi o metodă eficientă de prevenire a dezvoltării buruienilor, ceea ce înseamnă o diminuare a cheltuielilor pentru aplicarea erbicidelor. Nu în ultimul rând, experienţa americană a demonstrat că ameliorarea sănătăţii solului şi eficienţa utilizării apei, rezultate dintr-un sistem de agricultură no-till, pot contribui la creşterea randamentelor culturilor.
Ameliorarea genetică pentru adaptarea la no-till
Una dintre provocările iniţiale ale agriculturii no-till dincolo de Atlantic a fost adaptarea tehnologiei de semănat. Pentru că semănătorile nu erau proiectate pentru a crea un pat germinativ uniform, necesar pentru o germinare şi o răsărire corespunzătoare. La rândul lor, companiile producătoare de seminţe au început să clasifice hibrizii în funcţie de performanţa lor în sistemele no-till. Răsărirea rapidă este esenţială în agricultura no-till, iar hibrizii care nu răsar repede pot avea un impact negativ, mai ales atunci când se confruntă cu resturi vegetale şi cu temperaturi mai scăzute ale solului.
Durata până când planta ajunge să formeze un covor vegetal dens este, de asemenea, extrem de importantă în sistemul no-till. Acest covor vegetal are rolul de a reduce presiunea buruienilor prin umbrire. Toate aceste trăsături – calitatea seminţelor, răsărirea şi formarea rapidă a covorului vegetal – sunt importante pentru orice fermier, indiferent de sistemul de lucrări utilizat. În mod natural, companiile de seminţe au continuat să dezvolte hibrizi cu aceste caracteristici, care au devenit astăzi comune pentru majoritatea varietăţilor disponibile pe piaţă. Această evoluţie în strategiile de ameliorare a oferit fermierilor care practică no-till mai multe opţiuni în alegerea seminţelor.
Importanţa rotaţiei culturilor în sistemele no-till
Pe măsură ce cercetările despre agricultura no-till au avansat, a devenit evident că rotaţia culturilor poate fi o metodă eficientă de a reduce presiunile exercitate de buruieni, boli şi dăunători. În Dakota de Sud, cercetările s-au concentrat pe grâul de toamnă şi cel de primăvară, în condiţiile în care opţiunile privind introducerea unei alte culturi în rotaţie erau destul de limitate. Rezultatele au fost satisfăcătoare. Companiile producătoare de seminţe au început să dezvolte varietăţi de porumb şi soia adaptate mai multor regiuni ale ţării, care cresc mai repede şi asigură o producţie valoroasă, chiar şi în climate mai reci. În plus, au fost dezvoltate soiuri rezistente la secetă, oferind regiunilor mai aride posibilitatea de a explora noi perspective pentru rotaţia culturilor.
În Statele Unite ale Americii, o provocare majoră pentru no-till este aceea că rotaţia exclusivă porumb-soia nu este suficientă. Deşi această rotaţie performează mai bine decât monocultura de porumb, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că adăugarea celei de-a treia culturi, precum o cereală sau o leguminoasă, poate reduce semnificativ presiunea buruienilor, insectelor şi bolilor. Astfel, s-a demonstrat că o rotaţie solidă a culturilor poate reduce rezerva de seminţe de buruieni din sol cu până la 95%, odată ce culturile pretabile sunt disponibile.
