În accepţiunea restrânsă a termenilor, pentru un producător, drumul de la fermă la furculiţă ar trebui să fie cât mai scurt, ca şi cum am duce îmbucătura din farfurie la gură. Teoretic, nimic mai simplu. Practic, nevoia mondială tot mai stringentă de a aduce practicile agricole în acord cu mediul, pentru o gestionare durabilă a resurselor pământului pe care îl exploatăm pentru a ne asigura hrana, face ca acest drum să devină, în scurt timp, mai lung, mai costisitor pentru noi toţi şi cu foarte multe restricţii de… „circulaţie”.
Dacă până nu demult aveam senzaţia că România se cam zbate de una singură într-o comunitate europeană dominată, la nivel de politici agricole, de state din ce în ce mai „verzi”, iată că s-au mai trezit şi alţii că nu e chiar aşa de simplu să atingi obiectivele ambiţioase ale „Pactului Verde”, adică: reducerea utilizării pesticidelor cu 50%; reducerea consumului de îngrăşăminte chimice cu 20 de procente; creşterea suprafeţelor certificate ecologic cu până la 25%; mai puţin cu 50% antibiotice în zootehnie; 10% din suprafaţa agricolă scoasă din circuitul de producţie.
Reprezentanţii Copa-Cogeca, organizaţia care susţine fermierii şi cooperativele agricole din UE, a făcut publice câteva studii europene şi mondiale (realizate de USDA, HFFA Research, Centrul comun de cercetare al UE, Universitatea Kiel, Universitatea şi centrul de cercetare Wageningen – WUR) care arată negru pe alb că producţia medie europeană se va diminua drastic. Se estimează că impactul cumulativ al obiectivelor F2F (Farm to Fork) va duce la o scădere medie a producţiei de 10-20% şi chiar de 30% în cazul unor culturi. Mai mult, în declaraţia comună a peste 25 de organizaţii europene din sectorul agroalimentar se arată că producţia europeană de carne de vită va scădea cu 20% iar la porc se va înregistra o reducere medie cu 17%.
Cum se traduc aceste cifre? Scăderea veniturilor pentru producători, inclusiv prin creşterea costurilor de producţie, majorarea semnificativă a preţurilor pentru consumatori, dependenţa din ce în ce mai mare de importuri de materie primă din sectorul agricol.
Studiul HFFA concluzionează că, în medie, 67% dintre culturile arabile ale UE datorează creşterea randamentului inovaţiilor din cercetare iar fără îmbunătăţirile genetice din ultimii 20 de ani producţia vegetală ar fi fost acum cu cel puţin 20% mai redusă. Chiar şi aşa, cu menţinerea ritmului actual de producţie, între 2022 şi 2029, agricultura comunitară nu va face faţă pierderilor cauzate de implementarea strategiei F2F.
Uniunea Europeană încă nu a făcut o evaluare cuprinzătoare şi cumulativă a impactului obiectivelor „Farm to Fork”, ci doar analize parţiale sau izolate care nu reflectă viitorul producţiei agricole comunitare şi nu răspund la o întrebare esenţială: va reuşi UE să-şi asigure securitatea alimentară şi care sunt riscurile de consum la care vor fi supuşi cetăţenii europeni?!
NICOLETA DRAGOMIR, Senior editor Ferma Media Grup
