Nu mai vorbim despre enormul capital electoral, mult încercat în anii de glorie ai alegerilor de orice fel, când se rup baierele sacilor cu subvenţii, cupoane şi alte dulci tentaţii şi mustesc platformele electorale de proiecte fabuloase. Desigur, toate acestea întru’ binele agriculturii.
Că agricultura noastră e permanent motiv de fală pentru politicienii mai mult sau mai puţin avizaţi să-şi exprime punctul de vedere în acest domeniu, se vede din afirmaţii care, de-a lungul vremurilor, au devenit adevărate sloganuri electorale. Vremea se schimbă, vremurile asemenea, însă discursul politicianului, chipurile adânc ancorat în realitatea agricolă, rămâne acelaşi.
Aşa că ni se aduce la cunoştinţă, cu o frecvenţă suprapusă calendarului electoral, că „avem un potenţial imens în agricultură”, „că agricultura românească ar putea hrăni 80 de milioane de oameni”, că „agricultura beneficiază în cutare an de multe sute de milioane de euro”, că „producţiile cerealiere sunt peste măsura aşteptărilor”etc.
Ei bine, multe dintre aceste ziceri sau preziceri fac mai mult rău decât bine pentru ceea ce se întâmplă cu adevărat în teren. Adică acolo unde vorbele contează mai puţin spre deloc. Unde circul politic, dezbaterile şi programele nerealiste nu se regăsesc în activitatea de zi cu zi a agricultorilor şi nici nu rezolvă problemele cu care aceştia se confruntă. Intervenţia statului trebuie să se regăsească pe piaţă acolo unde este nevoie şi când este nevoie.
Previziunile fanteziste, cu scop vădit electoral, pot încurca agricultura până la faliment. Iar facilităţile legislative, subvenţiile şi măsurile de piaţă trebuie obligatoriu să ţină cont şi de opinia avizată a celor care fac agricultură. Asta dacă tot ne dorim să ţinem piept concurenţei de pe piaţa comunitară sau măcar să demonstrăm că agricultura este într-adevăr o prioritate pentru noi.
Vorbele mari rămân doar vorbe, de regulă. Însă pot face şi multe stricăciuni. Citez, spre exemplu, un fragment dintr-un comunicat al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR): „Înainte, în timpul şi după încheierea recoltării culturilor de cereale şi rapiţă, ministrul Daniel Constantin a intervenit în piaţă, prin aprecieri asupra cantităţii şi calităţii producţiei, determinând o cădere masivă a preţului la produsele menţionate, România fiind singura ţară din Uniunea Europeană cu nivelul cel mai scăzut al preţurilor practicate de comercianţi. Consecinţa acestei intervenţii iresponsabile a fost extrem de păguboasă pentru producătorii români, dar şi pentru statul român.
(…) În ultima perioada au fost scoase de la rezerva de stat cantităţi importante de grâu, cu peste 6 luni înainte de recolta nouă. Aceste cantităţi, puse pe piaţă, au determinat scăderea importantă a preţului la grâu, în defavoarea stocurilor aflate la producătorii agricoli”. Aş adăuga că prognozarea producţiilor este probabil cel mai important mecanism de pe piaţa mondială, inclusiv în sensul echilibrării acesteia, dar că există instituţii specializate să facă asta.
Estimările în plus sau în minus, făcute mai mult sau mai puţin „după ureche”, şi mai ales atunci când vorbim de o piaţă destul de fragilă, pot dăuna grav agriculturii.
Recoltele bogate se obţin cu investiţii, cu ştiinţă, cu muncă multă şi de calitate. Deciziile politice bune pentru agricultură se vor regăsi cu siguranţă în producţii, la final de sezon. Însă „datul cu părerea”, acest sport naţional practicat şi de politicienii implicaţi sau nu în gestionarea agriculturii ar fi ideal să nu producă efecte… în câmp. Vorba ceea, în agricultură mai bine să „vorbească banii” decât gura lumii! Sau, şi mai bine: lăsaţi agricultura să vorbească!
