Pregătirile pentru semănat încep imediat după recoltarea plantelor premergătoare în ceea ce priveşte terenul şi imediat după recoltat în ceea ce priveşte sămânţa (din loturile semincere) şi se încheie, desigur, în ziua semănatului.

Cum ne încadrăm în epoca de semănat?
Epoca optimă de semănat se poate respecta dacă terenul a fost pregătit corespunzător şi din timp, iar sămânţa este condiţionată şi tratată contra bolilor şi dăunătorilor, bacterizată etc. Totodată, semănătorile trebuie să fie în bună stare de funcţionare şi anterior s-a efectuat proba cu seminţe.
Este importantă respectarea epocii optime de semănat pentru a asigura parcurgerea normală a fazelor de vegetaţie, cu evitarea etapelor de stres climatic, cu maturizarea şi recoltarea în timp util şi cu posibilităţi de a face din fiecare cultură o bună premergătoare. Toate acestea sunt condiţionate de calitatea pregătirii patului germinativ, aspecte despre care am scris în numărul anterior al revistei Ferma.
Desigur, datele calendaristice privind epoca optimă de semănat pot fi schimbate în funcţie de evoluţia climatică a anului.
O atenţie deosebită trebuie acordată adâncimii de semănat, care este specifică fiecărei culturi, dar ea depinde şi de textura solului, de gradul de umiditate şi de nivelul la care aceasta se găseşte în sol, de felul germinaţiei (epigeică sau hipogeică), de lungimea coleoptilului, de mărimea seminţei (cantitatea de substanţe de rezervă din bob) etc.

Producţii ridicate asigurate prin densitate
Densitatea corectă de semănat este foarte importantă pentru creşterea uniformă a plantelor, pentru ca ele să beneficieze de spaţii egale pentru apă, hrană şi lumină, densitate care se poate realiza printr-o corectă reglare a maşinilor de semănat în funcţie de valoarea culturală a seminţei şi de portul plantei. La aceeaşi cultură, densitatea poate fi mai mare pe terenurile cu fertilitate ridicată şi în condiţii de irigare. La densităţi mai mici, dar cu plantele uniform repartizate, nu se înregistrează diminuări semnificative de producţie, deoarece plantele au capacitatea de “compensare”, realizând producţii mai mari. Densităţile prea mari însă duc la creşterea neuniformă a plantelor, la concurenţă, la dezvoltarea agenţilor patogeni, plantele au ţesutul mecanic mai slab şi sunt pedispuse la cădere, iar coacerea este neuniformă, eşalonată şi recoltarea îngreunată. Densitatea optimă a culturilor diferă atât în funcţie de caracteristicile soiului (hibridului), cât şi de nivelul de umiditate a solului la data semănatului. Densităţile pot fi schimbate în funcţie de evoluţia climatică a anului.

Cum semănaţi, aşa culegeţi!
Problema esenţială a reuşitei proceselor de germinare şi de răsărire constă în asigurarea contactului intim al seminţei cu stratul aşezat al solului şi prezenţa stratului de sol afânat deasupra seminţei.
În anii ’80, când răspundeam de cultura şi industrializarea sfeclei de zahăr, problema cea mai grea de rezolvat era asigurarea densităţii la această cultură. Deşi se foloseau cantităţi duble şi triple de sămânţă, cultura era tot cu goluri (sfecla de zahăr este foarte pretenţioasă la pregătirea patului germinativ şi la semănat). O primă cauză constatată a fost modul cum se pregătea terenul înainte de semănat, cu grapa cu discuri, la diferite adâncimi, cu mari pierderi de apă. Sămânţa ajungea la adâncimi diferite şi fie nu germina, fie germina dar nu ajungea la suprafaţă (se epuiza rezerva de hrană). Atunci, Institutul a interzis folosirea grapei cu discuri în primăvară şi în tehnologia de cultură a recomandat folosirea combinatorului pentru plante tehnice, care să afâneze solul numai până la adâncimea de semănat. Se foloseau semănători bune, SPC-6 (8), prevăzute cu brăzdare tip patină, de dimensiuni mici, şi prevăzute cu limitatori de adâncime, dar tot nu era rezolvată problema.
Mi-am amintit că în anii ’50, când eram elev la şcoala agricolă, când semănam morcov, pătrunjel, sfeclă roşie, după ce repartizam sămânţa în rigole, grădinarul ne obliga să călcăm peste sămânţă cu dunga piciorului pentru a lipi sămânţa de pământ, apoi o astupau cu pământ afânat şi răsărirea era asigurată.

Contactul intim al seminţei cu solul
Pe baza acestor observaţii, în atelierul Institutului de sfeclă am adus următoarele modificări la SPC-6 (8):
– am montat în faţa brăzdarului un organ tip rariţă, minuscul, care înlătura bulgării, resturile vegetale şi stratul de sol uscat, pe 4-5 cm lăţime, pentru ca brăzdarul să pătrundă într-un teren reavăn, până la stratul aşezat pe care să depună sămânţa;
– în spatele brăzdarului am montat o rolă care să apese şi să aşeze sămânţa în stratul prelucrat.
Aceste modificări au dat bune rezultate, le-am publicat la timpul respectiv şi le-am prezentat Institutului de Mecanizare, care le-a agreat, urmând să le introducă în fabricaţie. Dar au venit evenimentele din ’89 şi totul s-a… pierdut!
Am întâlnit însă recent la compania Gaspardo o asemenea semănătoare de prăşitoare din gama MTR. Este de tip pneumatic, cu brăzdare dublu-disc, cu transmisie centralizată şi prin cardan la fiecare secţie de lucru. În faţa fiecărei secţii se găseşte un vârf frontal de spargere a bulgărilor, care trasează urma rigolei pentru seminţe, adâncită de brăzdarul dublu disc până la stratul aşezat, unde lasă sămânţa. De-o parte şi de alta a brăzdarului se găsesc două roţi care asigură reglarea cu precizie a adâncimii de lucru. Discul distribuitor este flancat de expulzator (răzuitor), care nu permite să treacă decât o sămânţă la fiecare orificiu şi sămânţa respectivă se deplasează spre sol, în rigolă, fără ricoşeu, asigurând menţinerea distanţei reglate între seminţe. Sămânţa ajunsă pe sol este apăsată şi fixată de roata tasatoare, asigurând contactul intim al seminţei cu solul. Din spate vin aripile care aduc pământul mărunţit cu care se astupă rigola. Roţile din spate, aşezate în poziţia ”V”, apasă din lateral solul spre sămânţă, iar deasupra seminţei solul rămâne afânat, pentru a uşura răsărirea.
Consider că o asemenea semănătoare este într-adevăr perfectă, dar numai când este corelată cu o pregătire optimă a patului germinativ.

SPOR DE RECOLTĂ FĂRĂ INVESTIŢII ÎN PLUS
Respectând cerinţele menţionate în acest articol privind epoca de semănat şi densităţile, se pot obţine culturi care asigură producţii ridicate fără investiţii suplimentare, ci doar prin aplicarea riguroasă a tehnologiei de cultură. Iată câteva exemple din experienţe de cercetare:
• Producţiile la porumb au variat astfel:
– 100% la cel semănat în epoca optimă – 8 aprilie; 92,4% – semănat la 1 aprilie; 86,6% – semănat la 22 aprilie; 75,2% – semănat la 6 mai;
– 100% la densitatea optimă de 80.000 b.g.; 90,4% – 60.000; 80,8% – 40.000; 93,2% – 90.000.
• Producţiile la floarea-soarelui au variat astfel:
– 100% la semănatul în 3 aprilie; 96,4% – 23 martie; 99,6% – 23 aprilie; 87,8% – 13 mai;
– 100% la densitatea optimă de 40.000; 83,7% – 20.000; 76,1% – 70.000.
S-a constatat că nivelul producţiei scade atât atunci când se însămânţează mai devreme, cât şi atunci când se întârzie semănatul faţă de epoca optimă.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 3/230 (ediţia 15-28 februarie 2019)