La noi, oricine are cartof în saci coloraţi, sortaţi mai mărunt decât cartoful pentru consum, chiar şi pe marginea şanţului, şi scrie pe un carton că este de sămânţă, vinde material semincer mai ales că toate preţurile încep cu zero, virgulă, atâţia bani.

Doar Institutul de Cercetare şi Producţie a Cartofului Braşov vinde cu 1 leu/kg, ce-i drept cu TVA inclus, deci tot sub zero, virgulă, lei/kg. Superelita e chiar 1,1 lei/kg. Ce curaj să vinzi atât de scump!

Sămânţa necertificată se vinde cu voia autorităţilor

Institutul a trebuit să intre în jocul prost al pieţei interne. STATUL nu te obligă ca în Vest să vinzi o sămânţă cu documente de certificare şi de provenienţă legale, deoarece cumpărătorul român este ignorant. Dar şi pentru că, nu-i aşa, avem prea mult pământ, de vindem şi la alţii; cu 17 tone/ha anul trecut am făcut prea mult cartof. Ni s-a luat de atâta cartof pe toate drumurile.

Dacă făceam o producţie medie ca în Olanda, de exemplu, ce am fi făcut cu 12 milioane de tone de cartof? Şi cele 4 milioane ale României sunt prea multe! Iar acum tragem ponoasele.

Ministerul Agriculturii afişează pe site-ul instituţiei că în programul de culturi pentru anul în curs, cartoful se va planta pe 234.000 hectare. Dacă vom face 11 tone/ha – nu va mai fi un an atât de favorabil ca 2011! – iar vom ajunge vedete TV cu preţuri occidentale, Isărescu va critica lipsa de performanţă a fermierilor, apoi iar vom planta mai mult, încurajaţi fiind de preţuri, după care va veni un nou an de supraproducţie şi de preţuri de bătaie de joc s.a.m.d., până când, de atâta hărţuială o să ne lăsăm şi de cartof. De fapt, cu sămânţa care se plantează anul acesta nu va fi de mirare că vom produce atât de puţin.

Să fie mărunt – singura “certificare” a materialului semincer

Pentru cele 234.000 de hectare am fi avut nevoie de vreo 700 mii tone de sămânţă certificată, or în România, anul trecut, s-au produs mai puţin de 30 mii tone, în schimb oferta de vânzare pentru cartofi sămânţă este semnificativ mai mare. Tot cartoful mărunt este de sămânţă, fie că este sau nu este certificat. Aşa bătaie de joc ca la barabule, picioici, crumpi sau cum le-o mai fi zicând (cum să-i zic Solanum tuberosum?), n-am mai văzut!

Stau în pământ şi te chinui să-i scoţi aşa de negri şi plini de glod uneori în toamnele reci şi ploioase, putrezi şi urât mirositori, pentru mulţi aşa-zişi fermieri, ca nişte “bube, mucegaiuri şi noroi” amestecate… ca-n “Testamentul” lui Arghezi.

Cum să nu te revolţi faţă de prostia ca atunci când o sămânţă de orz, de exmplu, din afară, (care poate că a fost produsă de un fermier român) se vinde în România cu 500-600 euro/tonă faţă de 100-150 euro/tonă la orzul de consum (raport corect, de altfel!), accepţi să vinzi cartoful de sămânţă mai ieftin decât cel de consum (igoranţii spun că e mai mic şi atunci cum să fie mai scump!).

Cine-şi permite să importe?

Puţini şi-au permis să cumpere cartof sămânţă din import. Preţurile sunt între 500 şi 700 euro/tonă, adică 2-3 lei/kg, aşa cum, de altfel, ar fi aproape normal şi pentru semincerul român. Numai că la noi, politica se face doar declarativ, la nivel de mass-media şi între grupurile de interese. Puţini şi-au permis să cumpere cartof din import.

Pentru cei mai mulţi, memorabile sunt versurile lui Arghezi “durerea noastră surdă şi amară/o grămădii pe-o singură vioara/pe care ascultând-o a jucat/stăpânul, ca un ţap înjunghiat/din bube, mucegaiuri şi noroi/iscat-am frumuseţi şi preţuri noi…” (Testament).
Europa, te iubesc, dar ori eşti ignorantă cu guvernanţii noştri, ori chiar îţi convine ce fac!

Importanţa cartofului de sămânţă

E atât de general enunţul din titlu încât probabil că mulţi cititori îl vor ignora. Dacă însă vor citi articolul din pagina anterioară, se vor întoarce cu mai mult interes la acesta.

Evoluţia geneticii şi ameliorării în lume a ajuns la un stadiu atât de avansat încât rolul seminţei în obţinerea unor producţii eficiente este o condiţie obligatorie. România a rămas (a regresat, de fapt!), din păcate, în domeniul seminţei de cartof cu mult în urma nivelului tehnologic din 1989.

Să zicem că n-ar fi nici o problemă, pentru că facem parte din marea Europă şi că benficiem oricum de cuceririle milenare ale civilizaţiei şi ştiinţei. Numai că noi nu aplicăm ceea ce am învăţat şi ceea ce ne dă Europa.

Şi atunci cum să nu crezi afirmaţia unui consumator educat care spunea: “am cumpărat în fiecare an cartof de la ferma de lângă oraşul nostru, dar în fiecare iarnă aruncam la curăţat mai mult decât puneam în oală, aşa că m-am învăţat minte: cumpăr din supermarket cât am nevoie, cartof frumos, curat şi sănătos”.

Ei, dacă e şi sănătos, mai putem sta de vorbă. Dar în rest, acest consumator are dreptate.
La noi nici măcar veriga de bază a tehnologiei cartofului nu se respectă: folosirea de sămânţă certificată. De ce este atât de important?

Defectele tehnologiei anterioare se moştenesc

În strategia cultivatorului de cartof, trebuie să fie foarte bine consolidat capitolul privitor la sămânţă. Când se discută de sămânţa de cartof nu se poate face o similitudine cu alte plante de cultură. Sămânţa de cartofi, mai bine zis, cartofii pentru sămânţă, e un purtător foarte fidel al unei tehnologii acumulate în câţiva ani, nu milenar, cum este sămânţa genetică din bacă sau sămânţa de iarbă, de exemplu.

Valoarea biologică, cea care răspunde de realizarea unei producţii eficiente, nu se poate menţine decât prin aplicarea unei tehnologii stricte cu rezonanţă într-un sistem zonal, regional, naţional, piramidal, în care cultivatorii de cartof pentru sămânţă trebuie să se supună unor reguli exacte, ştiinţifice, iar producătorul de cartof pentru consum să perceapă efectul economic al folosirii unei seminţe certificate ca material de plantat.

O sămânţă de cartof poartă în ea defectele tehnologiei anterioare: viroze, boli, stres fiziologic, defecte culinare, sensibilităţi de păstrare etc.

N-AVEM SĂMÂNŢĂ, N-AVEM NICI PRODUCŢII

Dacă în anii ’80, România se lăuda cu o producţie de peste 20 tone/ha la cartof, dar numai cu 2-3 mii kg/ha porumb, iată că în ultimii ani producţia la porumb s-a dublat iar la cartof a scăzut, în unii ani chiar la jumătate. Secretul este sămânţa.

Dacă s-ar da aceeaşi importanţă seminţei de cartof precum se dă celei de porumb, România ar fi aproape de performanţele occidentale la producţia de cartof. Numai că noi ne mulţumim cu puţin pentru că au alţii mai mult, chiar dacă mai scump. Ne e lehamite de ştiinţă, ca şi subsemnatului, de altfel, de atâta ”bla-bla” pe acest subiect. Aşa că, aş spune, “daţi publicitate!”

Totuşi, dacă aţi agreat vreodată un anumit soi de cartof, să ştiţi că acesta a provenit dintr-o sămânţă pe care nişte cercetători au lucrat cel puţin 15 ani.