Ne referim, desigur, la fondurile alocate suprafeţelor de păşunat care se află în administrarea primăriilor şi care, încă de la începuturile acordării lor, din 2007, au constituit pentru unii edili locali o resursă nesperată. Oriunde au ajuns banii în cazul primăriilor cu pricina, numai în păşuni nu!
Încurajaţi de acte normative permisive şi în lipsa unei foarte promise Legi a păşunilor care să reglementeze o dată pentru totdeauna cine şi cum are dreptul să utilizeze aceste suprafeţe şi ajutoarele financiare care le revin, primarii şi consilierii locali „certaţi” cu crescătorii de animale şi la strânsă concurenţă (evident, neloială!) cu aceştia, au descoperit posibilităţi nelimitate de a pune mâna pe banii care în oricare stat european au o destinaţie clară: întreţinerea şi îmbunătăţirea suprafeţelor de păşunat.
De ce la noi nu se întâmplă la fel? Pentru că la noi organismele abilitate de inspecţie şi control, precum şi cei ce veghează la buna elaborare a prevederilor legislative, se supun anumitor interese strâns legate de deciziile politice de la un moment dat.
Am scris şi vom mai scrie despre cei păţiţi care, în cel mai bun caz, au primit gratuit „dreptul” de a păşuna de la primării, printre bălăriile şi scaieţii care au invadat păşunile comunale şi, în cel mai rău caz, despre crescătorii care s-au trezit că nu mai au loc pe păşune, întrucât aceasta a fost cu generozitate oferită de către primari unor personaje cu care dezvoltă legături reciproc avantajoase şi afinităţi politice deopotrivă.
Însă dacă ar fi să întocmim un top al neregulilor pe care noi le-am întâlnit şi care ne-au fost aduse la cunoştinţă de către crescătorii de animale, probabil că am avea un singur loc pe podium: locul I, înmulţit însă cu câteva zeci de cazuri pe care cei cu putere de decizie se fac că nu le observă.
Au fost şi excepţii, ce-i drept izolate, de primari traşi de ureche că au cam exagerat cu „sustragerea” fondurilor pentru păşune. Efectul însă este comun şi dezolant, la fel ca peisajul sumbru dat de marea majoritate a păşunilor comunale, câte mai există, degradate şi chiar împădurite, care nu au simţit în nici un fel „binefacerile” banilor europeni.
Însă grav este că problemele continuă şi iau amploare de la an la an. Mă întreb oare cum ar reacţiona forurile europene dacă ar şti că o parte din banii pe care îi direcţionează către păşunile României sunt folosiţi la „stingerea” datoriilor acumulate de primării sau la finanţarea promisiunilor electorale? Pentru că da, asta e ultima tendinţă în moda impusă de un 2012 care se anunţă anul marilor provocări în materie de construcţii de fotolii edilice.
Sau idilice? De ce nu, din moment ce pretextul invocat de unii primari pentru acapararea fondurilor pentru păşuni în vistieriile primăriilor este, culmea, bunăstarea pastorală şi nemurirea satului românesc. Câtă ironie!
