La sfârşitul lunii februarie am vizitat ferma zootehnică aparţinând de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru cartof şi sfeclă de zahăr. Gazda noastră, Emil Neacşa, de profesie inginer zootehnist şi şef al sectorului zootehnic de peste 13 ani, ne-a prezentat istoricul, prezentul şi perspectivele acestei ferme, trecută prin vremuri bune şi perioade critice, dar care a reuşit să supravieţuiască şi să redevină un punct de referinţă naţional în ceea ce priveşte ameliorarea rasei BR.

În acest număr vă prezint date legate de organizarea fermei, structura furajeră şi producţia de lapte.

Baza furajeră

Suprafaţa pe care o lucrează ferma este de 400 de hectare, care asigură practic întreaga gamă de furaje necesare. Se cumpără doar proteicele vegetale, şroturile, premixurile şi aditivii furajeri, borhotul şi tăiţeii de sfeclă, specifici zonei, mai ales că, fiind cultivatori, se alocă o cotă de trestie de sflecă şi sectorului zootehnic.

Pentru acest an, ferma zootehnică a Institutului avea în planul de culturi o sută de hectare de porumb siloz, 90 ha de lucernă – culturi înfiinţate în diferite stadii de vârstă. Pe restul de syprafaţă s-au cultivat triticale, orzoaică, grâu furajer şi porumb boabe. Institutul cartofului este şi producător de sămânţă de cereale certificată.

Practic, triticalele, ca un hibrid interspecific, îşi manifestă efectul heterozis, automat producţia la hectar fiind mai mare, iar valoarea nutritivă mulţumitoare pentru hrana vacilor. „Ca urmare, preferăm să le cultivăm, pentru că tocmai asta ne interesează, plusul productiv la hectar”, spune Emil Neacşa.

În reţetele de furajare se foloseşte silozul de porumb, întotdeauna de calitate şi cu rezultate foarte bune în producţie. „Pentru mine porumbul siloz este baza, pâinea vacii, furajul cu care încep alcătuirea unei raţii, suportul pe care aşez celelate furaje. Este un furaj pe care dacă îl faci şi îl păstrezi în condiţii bune, nu-ţi poate aduce decât beneficii. Lucerna o folosim toată pentru fân”, spune Emil Neacşa.

Utilajele folosite în fermă sunt proprietatea Institutului. În ultimul timp s-au achiziţionat şi maşini agricole mai performante. Şeful fermei spune că prin suprafaţa şi baza materială de care dispun, îşi pot desfăşura activitatea fără să apeleze prea mult la terţi.

Producţia medie pe fermă

„Anul trecut l-am închis cu o producţie medie de 6800 litri pe cap de vacă. Progresul genetic într-o populaţie de taurine se realizează mai greu decât la alte specii, din cauza intervalului mare între generaţii, adică am pornit de la exemplare cu medie de trei mii şi în 13 ani aproape că am reuşit să dublăm cantitatea.

Important este că folosim la momentul acesta toate principiile unei ameliorări ştiinţifice, în sensul că utilizăm cea mai bună ofertă de material seminal congelat de pe piaţă, folosind taurii campioni ai lumii la rasa noastră”, explică şeful sectorului zootehnic.

În fermă se foloseşte şi cel mai bun MSC de Red Holstein, pentru infuzări, în direcţia corectării ugerului la Bălţata Românească, dar şi pentru a lucra genetic la nivelul aplombului şi al taliei animalului. Prin utilizarea acestei metisări, s-a obţinut un spor de 20 la sută. Infuzia se face o singură generaţie, după care are loc întoarcerea la rasa de bază, printr-o încrucişare de întoarcere (back-cross).

„Ca orice ameliorator, am urmărit ca generaţia de animale pe care o obţinem să fie superioară generaţiei parentale. Avem exemplare cu vârfuri de producţie, de peste 10 mii de litri pe lactaţia normală, aceasta însemnând că atunci când au vârf de lactaţie onţinem 48-50 litri de lapte pe zi.

Dar cel mai important parametru pentru mine este producţia la primipare, unde am reuşit să obţinem, în prima lactaţie, rezultate foarte bune. La ora actuală avem puţine primipare cu producţii sub şase mii de litri, ceea ce ne asigură o garanţie pentru generaţiile următoare”, afirmă Emil Neacşa.

Laptele este principala producţie a fermei. De aproximativ 10 ani de zile laptele este livrat la Prodlacta iar şeful fermei se declară mulţumit de colaborarea cu procesatorul: „colaborarea a fost benefică şi cu avantaje reciproce din ambele părţi.

Datorită faptului că avem un sistem de fătări şi însămânţări eşalonate pe tot parcusrsul anului, relaţia dintre furnizor şi procesator s-a putut baza pe nişte principii foarte clare, în sensul că noi am asigurat lapte tot anul, constant, nu doar în anumite perioade, ceea ce a dus la tratarea noastră ca şi client de prim rang. Nu discut politica de preţuri faţă de alte ferme/firme, ci politica noastră, în care noi spunem că am obţinut un preţ corect”.

De la vaci la… curci

Sectorul zootehnic de la Institutul Cartofului, condus de Emil Neacşa, cuprinde, pe lângă ferma de taurine şi o fermă de curci. Aceasta este practic singura fermă din România rămasă ca patrimoniu genetic şi recunoscută astfel.

Tocmai de aceea, timp de câţiva ani, ferma de curci a beneficiat de subvenţii destul de consistente pentru prezervarea speciei şi a curcilor considerate patrimoniu genetic al României. Aceste subvenţii s-au tot redus treptat, anul acesta fiind chiar modice, dar asta nu periclitează menţinerea efectivului actual.

Efectivul este de 4 mii de păsări adulte, care reprezintă matca şi reproducătorii pentru ferma de curci, dar se rulează în timpul anului 20 de mii de păsări, care ajung în gospodăriile populaţiei sau pe mesele consumatorilor şi care se livrează direct de la poarta fermei.

„Anul trecut a funcţionat foarte bine sistemul, suntem deja cunoscuţi. Păsările nu sunt crescute într-un sistem pur intensiv, ci semiintensiv cu o tentă mai bio, pentru că şi furajele le producem noi, nu cumpărăm furaje combinate şi astfel lumea apreciază calitatea cărnii şi modul de prezentare a carcaselor”, afirmă Emil Neacşa.

Cele două ferme sunt entităţi distincte, pentru că prin legile sanitar-veterinare trebuie să fie despărţite.

Păşunatul, cu adevărat rentabil

În fiecare dintre cele două ferme există un excedent de grajduri, care nu sunt populate. Din spaţiul total construit al sectorului zootehnic, doar 40-50 la sută din capacitate este ocupat şi aşa va şi rămâne pe viitor.

„Nu vom mai mări efectivul; 450 de capete de taurine reprezintă un efectiv staţionar numeric, pentru că trebuie să ne corelăm efectivele cu baza furajeră pe care o dezvoltăm, deoarece nu putem înfometa animalele. Deci vrem ceea ce creştem să creştem la optim, dar nici vorbă să punem în pericol hrănirea lor”, spune şeful fermei.

În momentul de faţă, un mare avantaj pentru activitatea zootehnică o reprezintă alternanţa în sistemul de creştere: 7 luni se merge cu vaca de lapte în sistem legat şi 5 luni se stă exclusiv afară pe păşune, care e aproape de fermă. În perioada de păşunat, animalele primesc suplimente de hrană. Păşunile sunt semănate cu graminee perene şi amestecuri de ierburi.

„Suntem mulţumiţi de această alternanţă de sistem, pentru că foarte importantă este stimularea funcţiei de reproducţie în sezonul cald, şi atunci apare avantajul mişcării, a valorificării influenţei soarelui, a factorilor de mediu. Bălţata stă cinci luni pe păşune zi şi noapte, indiferent de starea vremii şi nu sunt nici un fel de probleme.

Important este să asiguri parcelarea corespunzătoare a păşunii, să ai aducţiune de apă, să asiguri front de adăpare şi front de furajare, să asiguri necesarul de furaje şi în rest animalul îşi face treaba. Avem pe păşune platformă pentru muls mecanic, deci toate condiţiile.

În cele cinci luni de păşunat ieşim foarte bine din punct de vedere economic, pentru că automat creşte productivitatea muncii, iar preţul de cost pe care-l obţin în perioada de vară e mic”, explică Emil Neacşa.

Structura de personal

Investiţiile reduse în modernizarea fermei determină un necesar mai mare de personal. Întreg sectorul zootehnic (ferma de vaci şi ferma de curci) are 40 de angajaţi. Pentru a spori productivitatea şi pentru a motiva angajaţii, Emil Neacşa a implementat un sistem care şi-a dovedit eficienţa.

Astfel, mulgătorii sunt plătiţi în acord, adică în funcţie de cantitatea de lapte pe care o mulge fiecare, de procentul de grăsime pe care îl determinăm prin sondaj, de numărul de viţei pe care-i obţine de la lotul de care se ocupă, de sporul pe care-l fac aceşti viţei în primele două săptămâni de viaţă.

„Apare astfel un salariu cumulat şi am făcut în aşa fel încât să fie loturile echilibrate ca valoare. În vârfurile de producţie se ajunge la salarii de 2000 de lei impozabili”, explică şeful de fermă.

La tineret se procedează similar: lotul încredinţat unui îngrijitor este cântărit lunar, absolut toate datele se înregistrează şi, în funcţie de sporul pe care-l obţine şi de modul în care s-a interesat să meargă treaba în lotul lui, acesta este retribuit.

În fermă mai sunt doi medici veterinari, unul pentru ferma de taurine şi unul pentru ferma de curci şi un operator însămânţător.

„Una peste alta oamenii sunt mulţumiţi şi cointeresaţi. Pentru noi este foarte important să avem oameni stabili, să nu avem forţă de muncă într-o fluctuaţie continuă, pentru că vaca este un animal extrem de sensibil, îşi creează nişte reflexe condiţionate, cunoaşte îngrijitorul.

Sunt mulţi factori care pot să ne perturbe activitatea şi tocmai de aceea avem nevoie de oameni stabili, serioşi. În ecuaţia finală, sectorul este profitabil pentru toată lumea”, concluzionează Emil Neacşa.