”Mai mult decât atât, aş sublinia faptul că potenţialul terenurilor care pot fi afectate este de aproximativ 7 milioane de hectare. Dacă avem în vedere faptul că suprafaţa agricolă a României este de aproximativ 13 milioane de hectare, observăm faptul că aproape jumătate din teritoriul agricol al ţării prezintă diferite grade de afectare. Pe regiuni, pot semnala faptul că zonele agricole afectate foarte puternic de eroziune sunt cele din Moldova şi din Ardeal. În zona Banatului, gradul de afectare este mai redus, iar în sud situaţia este specială. Problemele sunt diferite, respectiv eroziune de suprafaţă, eroziune de adâncime, alunecări de teren. Vorbim, aici, despre terenuri din diverse categorii de folosinţă, respectiv arabil, pajişti, plantaţii etc. De exemplu, plantaţiile viticole sunt afectate de eroziune în proporţie de 51 la sută. De ce? Până în ziua de astăzi, majoritatea plantaţiilor viticole erau amplasate pe pante. Or, efectuarea lucrărilor din deal în vale, rândurile fiind descoperite şi pământul fiind numai bun de săpat, a creat condiţii perfecte pentru eroziune. Să ne înţelegem, eroziunea nu înseamnă numai desprindere, ci înseamnă desprindere – transport – depunere. Depunerea realizându-se în văi, în lunci ori în acumulări, este clar că aceste areale sunt, de asemenea, pierdute foarte rapid”, semnala Gheorghe Purnavel, directorul instituţiei vasluiene.
Pierdem 37 tone de pământ pe an!
Eroziunea medie anuală la hectar a terenului arabil se poate exprima în pierderea a 37 tone de pământ pe an. Aceasta înseamnă o pierdere anuală de aproximativ 14,2 mc/ha. Dar mult mai mult pierdem pe pajiştile naturale, din cauza faptului că au foat doar exploatate şi, în rest, au cam fost lăsate de izbelişte. ”Ce înseamnă pierderea de 14,2 mc/ha/an? Conform literaturii de specialitate, orice pierdere de pământ cuprinsă între 5 şi 15 mc/ha/an reprezintă o pierdere anuală de 0,3-0,9 centimetri de sol. Cifrele referitoare la situaţia concretă a României ne arată că în ţara noastră se pierde 1 cm de sol fertil într-un an sau o dată la patru ani. Situaţia este deosebit de gravă, deoarece, aşa după cum precizează ştiinţele pedologice, 1 cm de sol fertil se formează într-o perioadă cuprinsă între 100-300 de ani, în funcţie de roca parentală”, semnala Gheorghe Purnavel.
Principalii factori declanşatori ai eroziunii solului sunt cei naturali şi cei antropici. În centrul factorilor antorpici, care sunt şi cei mai periculoşi, se află OMUL, consideră directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului ”Mircea Moţoc” Perieni, judeţul Vaslui.
Soluţiile există! Cine le aplică?
De-a lungul timpului, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului ”Mircea Moţoc” a fost coordonator al programului naţional de cercetare privind eroziunea solului, având laboratoare în toată ţara, şi a elaborat un set de măsuri şi lucrări pentru combaterea acestui fenomen pagubos. Complexul de măsuri şi lucrări elaborat la Perieni pentru întreg teritoriul României a cuprins organizarea antierozională – reţea de drumuri, refacerea categoriilor de folosinţă etc -, agrotehnica antierozională, sisteme antierozionale de cultură, stabilirea structurii culturilor şi a asolamentelor, care pentru terenurile în pantă au un anumit specific, precum şi amenajarea formaţiunilor eroziunii în adâncime. ”Problema se pune în mod foarte exact, dacă vrem eficienţă în activitatea antierozională. Organizarea trebuie făcută prioritar la nivel de bazin hidrografic, indiferent de folosinţa terenului (pădure, păşune, comunitate etc) şi, apoi, la nivel de exploataţie, indiferent de profilul activităţii acesteia. Este deosebit de importantă constituirea în perimetre pentru care se vor propune soluţii de organizare a teritoriului agricol şi de exploatare agricolă durabilă, deoarece efectele pozitive vor fi pe areale mai mari şi pe termen mai lung. Cercetările de lungă durată efectuate au stabilit că introducerea unei agrotehnici corespunzătoare pe terenurile în pantă este condiţionată de sistemul antierozional şi de structura culturilor folosite. Stabilirea sortimentului de culturi pe terenurile în pantă trebuie să se facă ţinând cont de două criterii, respectiv protecţia solului şi realizarea unor bune producţii agricole”, preciza specialistul.
Scurt istoric al staţiunii
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului „Mircea Moţoc” Perieni, judeţul Vaslui a fost înfiinţată în anul 1954, ca Staţiune Experimentală a Institutului de Cercetări Agronomice din cadrul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii (prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 408 din 26 martie 1954). În anul 1957, fiind amplasată într-o zonă reprezentativă pentru fenomenele erozionale, la recomandarea academicienilor Mircea Moţoc şi Traian Săvulescu, a fost transformată în Staţiune de Cercetare pentru Combaterea Eroziunii Solului. În anul 1970, a fost transformată în Staţiune Centrală de Cercetare pentru Combaterea Eroziunii Solului, devenind şi titulară a Programului de Cercetare privind Eroziunea Solului, cu puncte experimentale şi unităţi pilot în toate zonele din ţară afectate de procesele erozionale. În anul 2006 (prin Hotărârea de Guvern 1881/2006 din 3 februarie), a fost transformată în Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni.
În anul 2017, a fost reorganizată sub denumirea Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului „Mircea Moţoc” Perieni, în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 423/09.06.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 469 (partea I) din data de 22.06.2017.
Suprafaţa deţinută şi exploatată de către Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Combaterea Eroziunii Solului „Mircea Moţoc” Perieni este de 825 ha – domeniul public al statului -, plus aproximativ 400 ha luate în arendă.
Gheorghe Purnavel: ”Activitatea umană, prin defrişări, prin arătură realizată în sistemul deal-vale, drumuri construite pe orizontul deal-vale şi, în general, prin exploatarea iraţională a terenurilor, determină accentuarea şi extinderea fenomenului de degradare a solului. Trebuie să ne gândim la durabilitate şi să renunţăm la a ne raporta doar la ziua de astăzi şi la ceea ce se poate câştiga pentru sine, acum. Urmaşii au dreptul la un teren la fel de fertil şi pe suprafeţe la fel de întinse precum au fost cele lăsate de înaintaşi”.
PIERDERILE DE SOL ŞI GRADUL DE ACOPERIRE A TERENULUI
În urma cercetărilor proprii, specialiştii vasluieni au făcut precizări privitoare la gradul de protecţie antierozională a unor culturi, precum ierburile perene, leguminoasele, cerealele păioase şi prăşitoarele, acestea având implicaţii importante în stabilirea structurii culturilor şi a asolamentelor pe pante. Pierderile de sol cresc pe măsură ce gradul de acoperire a solului scade. Un grad de acoperire de peste 75% a solului prezintă gramineele şi leguminoasele perene, fiind foarte bune protectoare. Cerealele păioase şi furajele anuale fac parte dintr-o a doua categorie a culturilor bune protectoare, cu un grad de acoperire a solului între 75% şi 50%. Culturi medii protectoare, asigurând un grad de acoperire a solului între 50% şi 25%, sunt leguminoasele anuale. Prăşitoarele sunt culturi slab protectoare, asigurând un grad de acoperire a solului sub 25%.
Despre asolamentele corespunzătoare grupelor de pante existente în exploataţia agricolă, precum şi sistemele antierozionale de cultură stabilite de Staţiunea Perieni citiţi în numărul viitor al revistei Ferma.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/229 (ediţia 1-14 februarie 2019)
