În aceste sens, “dreptul de utilizare a logo-ului naţional, cât şi dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Brânzeturi cu denumirea Telemea de Sibiu revine exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judeţului Sibiu care respectă prevederile din caietul de sarcini şi sunt supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, precizează MADR.

Cei zece membri ai Asociaţiei Producătorilor de Telemea de Sibiu au depus la Bruxelles dosarul cu întreaga documentaţie necesară pentru ca brânza să fie recunoscută şi protejată şi la nivelul Uniunii Europene. „Aşteptăm să ne vină protecţia pe Uniunea Europeană. Dacă nu am avut probleme în ţară, sper să nu avem nici acolo!”, spune încrezător Florin Dragomir, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Telemea de Sibiu.
Între timp, criticile privind caietul de sarcini şi reţeta de fabricaţie a Telemelei de Sibiu nu au întârziat să apară. Însă toate acestea nu au fost întregistrate în termenul prevăzut de procedura legală, adică în timpul celor două luni în care proiectul a stat postat pe site-ul Ministerului Agriculturii pentru dezbaterea publică.

Contestaţii cam tardive…
Contestatarii au dat glas nemulţumirilor lor atunci când s-a constatat că unii producători nu mai pot vinde brânzeturi sub brandul protejat. „De ce nu au contestat reţeta cât a stat pe site-ul Ministerului Agriculturii?”, se întreabă Florin Dragomir. Şi tot el vine cu răspunsul. „Păi vă spun eu de ce e contestată de la Arad! Domnul Branga (Ioan Branga, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Mioriţa” – Arad şi directorul primei fabrici a crescătorilor de ovine din România – Cris Sib Lacto din Socodor, judeţul Arad – nota redacţiei) a văzut că nu mai poate să vândă Telemea de Sibiu şi de aici supărarea. Acolo se foloseşte mult lapte din Ungaria, se produce telemea cu lapte unguresc şi e scris Telemea de Sibiu. De aceea au sosit contestaţiile; i s-a interzis să mai vândă şi trebuie să schimbe eticheta”.
Dar „la ce să mai conteste acuma?”, se întreabă Florin Dragomir. „Nu mai are ce! Am fost şi la Ministerul Agriculturii şi s-a lămurit treaba. Noi când am făcut asociaţia, l-am invitat special. Au refuzat şi el şi mai mulţi ciobani; tot râdeau de noi că nu o să facem mare lucru. Am mai pornit o dată în 2014 şi ne-am poticnit. Şi uite, acum s-a făcut!”, a precizat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Telemea de Sibiu.

Reţeta este cea tradiţională
Florin Dragomir a răspuns şi acuzaţiilor privitor la denaturarea reţetei. „Am stabilit-o exact cum se face la noi, aici, în Sibiu, domnule! Ne-am făcut asociaţie, ne-am adunat acolo şi am respectat aşa cum se face telemeaua de Sibiu. Este aceeaşi reţetă, tradiţională. A fost pe site două luni. De ce nu ne-a contestat atunci? Puteau să spună cu nu-i reţeta bună! Noi ştiam practic să facem brânză, nu cunoşteam detalii chimice. Au venit specialiştii de la Certind şi ne-au supravegheat. Ne-au văzut toate punctele în care facem brânză. Nu am făcut-o de capul nostru!”, a adăugat oierul din Vurpăr.

Procentul de sare este acelaşi ca şi la Telemeaua de Ibăneşti
La principala critică potrivit căreia procentul de sare este prea mare, Florin Dragomir a răspuns: „Noi suntem certificaţi de Certind! Păi e o găselniţă, o chichiţă cu sarea! Telemeaua stă în saramură mult timp, noi nu dăm sare mai mult decât trebuie. De pildă, şi Telemeaua de Ibăneşti are 8% sare, altfel nu se ţine. Noi am făcut nişte analize la brânză şi ne-a ieşit saramura 7%. Noi am pus opt procente ca să fie o marjă în care trebuie să ne încadrăm”.
O altă acuză critica faptul că în caietul de sarcini nu s-a făcut nici o referite la transhumanţă. Florin Dragomir răspunde din nou: „Da’ ce, brânza se face în transhumanţă? Transhumanţa se face iarna şi atunci nu dau oile lapte! Sunt unii crescători de animale plecaţi la Tulcea, la Arad, ei nu sunt în transhumanţă, s-au stabilit acolo, au case, au tot ce le trebuie. Şi dacă fac brânză, să scrie telemea de oaie. Telemeaua de Sibiu s-a făcut în Sibiu! Iarba de aici nu se pune cu aia din Arad sau din Deltă!”, a susţinut preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Telemea de Sibiu.

„De ce să vindem minciuni?”
În concluzie, cu toate contestaţiile tardive, brânza „Telemea de Sibiu” se adaugă celor patru produse româneşti înregistrate pe sisteme de calitate europene. În curând, va veni şi confirmarea de la Bruxelles. Odată cu acest demers, s-a făcut niţică ordine în acest domeniu. O ordine mult aşteptată, după cum susţine Florin Dragomir: „Vedeţi, în ţară, toată lumea vindea pe acest brand – Telemea de Sibiu. În Bucureşti nu conta ce brânză era, se vindea ca Telemea de Sibiu. De ce să vindem minciuni?!”

TOATĂ LUMEA CONTESTĂ PE TOATĂ LUMEA
Despre caietul de sarcini, am cerut şi alte păreri. Dumitru Răduţ, director general SC CERTIND SA, organism de certificare independent, a susţinut că reteţa şi caietul de sarcini sunt proprietatea asociaţiei care a cerut certificarea produsului. “Aceasta este procedura. Întotdeauna, caietul de sarcini este supus analizei şi propunerilor mediului economic şi se fac critici asupra lui, iar cele corecte sunt luate în considerare şi introduce în document. Forma finală apare în momentul în care, fără nici un fel de modificare, caietul de sarcini este trimis la UE. Asociaţia a venit cu caietul de sarcini, este proprietara lui şi a reţetei de fabricaţie. Ceea ce ştiu eu este că fiecare vrea să facă Telemea de Sibiu: şi crescătorii de ovine din Satu Mare, şi cei din Dobrogea. Or, nu se poate acest lucru. Brânza de Sibiu este din judeţul Sibiu! E timpul contestaţiilor, toată lumea contestă pe toată lumea!”, opinează Dumitru Răduţ.

PROBLEME DE SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ
O părere avizată a fost emisă, la cererea redacţiei revistei Ferma, de către Daniela Borda, profesor la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi: ”Am citit caietul de sarcini. Aş putea face o remarcă, şi anume: comercializarea brânzei din lapte nepasteurizat înainte ca produsul să fie maturat timp de cel puţin o lună şi jumătate ar putea ridica probleme de siguranţă alimentară. Acest aspect nu este prezentat în caiet şi poate ridica multe semne de întrebare”.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)