Un rol important în toleranța legumelor la secetă îl joacă și textura solului. Un sol cu textură grea nu va permite dezvoltarea unui sistem radicular profund, chiar dacă vom cultiva o specie cu o astfel de rădăcină, și în acest caz toleranța la secetă va fi sub cea la care ne așteptăm.

De regulă, nu se poate vorbi, în cazul legumelor, de un sistem radicular foarte profund. Adâncimea rădăcinilor variază între 30 și 80 cm, astfel:

– mică, 30-45 cm: ardei, broccoli, ceapă, conopidă, porumb dulce, praz, spanac, țelină, varză, varză chinezească, varză de Bruxelles;

– mică-medie, 40-50 cm: castraveți, morcov, pătlăgele vinete, pepeni;

– medie, 46-60 cm: fasole și mazăre de grădină, sfeclă;

– mare, peste 60 cm: dovleac, fasole Lima, pătrunjel, revent, salată de căpățână, sparanghel.

Impactul secetei în funcție de stadiul de vegetație al plantei

Legumele sunt afectate nu numai de lipsa apei, în general, dar și de momentul în care se produce. Astfel, dacă este la începutul sezonului, întârzie maturarea și reduce producția. Dacă lipsa de apă apare spre sfârșit, reduce calitatea, fie nutrițională, fie tehnologică, chiar dacă producția totală nu este afectată. Uneori și 2-3 zile de lipsă a apei afectează calitatea comercială. Dacă perioada de lipsă a apei se prelungește, scade greutatea medie a fructelor, se pierde din aroma acestora și implicit se reduce nivelul producției. Lipsa de apă combinată cu temperaturile ridicate determină suprapunerea fenofazelor, coacerea prematură, producții mai mici. De asemenea, combinarea acestor doi factori conduce la creșterea procentului de flori avortate. Crește procentul de fructe moi, crăpate, incomplet polenizate, deformate.

O dereglare fiziologică foarte des întâlnită în condițiile secetei este putregaiul apical produs de deficitul de calciu. În acest caz, un procent ridicat de fructe de ardei gras, gogoșar și ardei lung, tomate, vinete și castraveți nu mai poate fi comercializat. În același timp crește procentul de solide solubile, de alcaloizi ș.a.

Starea fitosanitară a culturilor de legume afectate de secetă

Crește atacul unor dăunători – păianjenul comun și cel lat, tripșii, afidele, musculița albă și diverse omizi. Necazul cu acești dăunători este că o bună parte din fructe nu mai au aspect comercial, dar și mai grav este faptul că unii dintre ei sunt vectori de viroze. Astfel, incidența virusurilor crește semnificativ, cu repercusiuni negative asupra producției. Deși într-o măsură mai mică, există unele probleme și cu agenții patogeni. În condiții de secetă, crește atacul de făinare la castraveți, pepeni, dovlecei, dovleci, ardei, tomate, morcov, bame. Într-o oarecare măsură crește și incidența verticiliozei la ardei, pătlăgele vinete și bame.

Direcții de acțiune pentru a minimiza efectele secetei

Modificările climatice, ca urmare a încălzirii globale, impun o regândire a strategiei de redresare, consolidare și dezvoltare a legumiculturii în România. În final, enumerăm succint câteva orientări în acest domeniu:

– regândirea și refacerea zonării și microzonării legumiculturii;

– dezvoltarea durabilă a sectorului de legume protejate, cu o rată medie de creștere a suprafețelor de solarii moderne de minim zece la sută anual;

– alegerea soiurilor/hibrizilor toleranți la secetă, după o prealabilă testare;

– introducerea de noi specii atât din alte zone ale lumii, cât și din flora spontană;

– reducerea suprafețelor de câmp cultivate cu legume, prin condiționarea existenței surselor de apă și prin alegerea celor mai productive terenuri, concomitent cu creșterea producției pe unitatea de suprafață, în medie cu circa 30 la sută;

– pregătirea adecvată a solului pentru plantare, ca și efectuarea lucrărilor de întreținere a acestuia, cu reducerea la minimum a pierderilor de apă;

– pregătirea corespunzătoare a materialului biologic pentru plantare, privind călirea răsadurilor, vigoarea acestora, precum și starea fitosanitară;

– reducerea pierderilor de apă din sol prin folosirea diferitelor materiale de mulcire;

– folosirea materialelor de umbrire, pentru reducerea incidenței radiației calorice;

– folosirea fertilizanților foliari pe bază de Ca, Mg și diverși regulatori de creștere;

– utilizarea produselor care diminuează evapotranspirația plantelor;

– extinderea perdelelor de protecție și a cultivării legumelor în culise;

– realizarea unor programe computerizate de calcul a normelor de udare și de irigare pentru legumele de bază din principalele areale legumicole;

– extinderea sistemelor de irigare localizată;

– utilizarea eficientă a tuturor surselor de apă posibile pentru irigare;

– menținerea unei structuri și fertilități adecvate a solului;

– creșterea capacității de reținere a apei a solurilor;

– realizarea unui control optim al buruienilor;

– menținerea unei stări bune de sănătate și nutriție a plantelor.

MĂSURI IMEDIATE ȘI DE PERSPECTIVĂ:

Ca urmare a manifestărilor climatice la nivel global și la nivel regional în România, se impun o serie de măsuri imediate, cât și de perspectivă:

• reabilitarea sistemelor de irigații, cu deosebire în arealele puternic afectate de încălzirea globală și acolo unde legumicultura are o pondere importantă; 

• un efort mai mare al Guvernului de susținere a cercetării în acest domeniu; ne referim la continuarea și adâncirea studiilor de creare a unor hibrizi de legume românești adaptați acestor noi condiții (mazăre și fasole de grădină, castraveți, tomate, ardei gogoșar, pătlăgele vinete, salată, spanac, varză de vară și de toamnă, morcov, ceapă și alte specii la care amelioratorii dețin material biologic valoros);

• în același timp nu sunt lipsite de interes reluarea unor cercetări experimentale legate de modificarea tehnologiilor de cultură: este vorba de precizări noi privind zonarea legumiculturii, de perioada de înființare a culturilor, de extinderea sistemelor de fertigare localizată, de aplicarea unor substanțe bioactive de stimulare a fotosintezei și a absorbției radiculare, de creștere a coeficientului de utilizare a apei, de reducerea pierderilor de apă prin evapotranspirație;

• de asemenea se impun o serie de măsuri care să determine creșterea suprafețelor de legume cultivate în diferite sisteme: mulcire, tunele joase, tunele înalte și solarii foarte înalte (minim 5,5 m).

Articol publicat in revista Ferma nr.17(178) 1 – 15 octombrie 2016