Determinarea vârstei se bazează, în principal, pe studiul prezenţei şi formei incisivilor care se numesc astfel:
– cleştii, situaţi în mijlocul maxilarului inferior (mandibulă), au forma de lopată şi sunt cei mai înalţi;
– primii mijlocaşi, câte unul de fiecare parte a cleştilor, au aceeaşi formă ca primii, însă cu înălţimea mai mică;
– secunzii mijlocaşi au marginea superioară mai puţin evazată, sunt mai scurţi şi sunt aşezaţi de-o parte şi de alta a primilor mijlocaşi;
– lăturaşii sunt situaţi la extremităţi, sunt cei mai mici şi au formă tronconică.
Incisivii se găsesc doar pe mandibulă, pe maxilarul superior fiind înlocuiţi cu o formaţiune dură numită burelet (gingii) care favorizează ruperea plantelor. Aceştia pot fi de lapte sau permanenţi, diferenţa de mărime dintre ei fiind evidentă.
Incisivii de lapte sunt mici, înguşti, prezintă o gâtuitură evidentă şi au culoarea albă. Iedul şi mielul au 20 dinţi de lapte, dintre care 8 incisivi şi 12 premolari.
Incisivii permanenţi sunt mai mari, mai galbeni, dispuşi în formă de evantai, gâtul este mai puţin evident, iar marginea liberă tăioasă (câteva luni după ce au ajuns la nivel cu ceilalţi). Pe suprafaţa tablei dentare se poate observa o denivelare, numită creastă dentară.
Caprele şi oile adulte au 32 dinţi dintre care 8 incisivi, 12 premolari şi 12 molari.
În general, dinţii nu cresc pe măsură ce se tocesc; astfel, la bătrâneţe, după ce se uzează complet, rămân numai rudimente de coroană, subţiate şi cu slabă soliditate în alveole. Mandibula mai scurtă sau mai lungă decât maxilarul influenţează comportamentul de hrănire.

Ce anume examinăm şi cum interpretăm?
La aprecierea vârstei se ia în considerare tipul de dentiţie, numărul, mărimea, forma, precum şi gradul de tocire a incisivilor. Momentul apariţiei dinţilor este influenţat de gradul de precocitate al rasei.
Examinatorul stă în partea stângă a animalului, fixează cu mâna stângă capul, sub bărbie, iar cu cealaltă mână, trecută pe partea dreaptă a capului, împinge uşor buza inferioară în jos şi pune astfel în evidenţă incisivii, fără a deschide gura animalului.
• La un an şi jumătate (16-18 luni) cleştii de lapte sunt înlocuiţi cu cei permanenţi iar primii, respectiv secunzii mijlocaşi şi lăturaşii sunt de lapte (jumătate din grosimea celor permanenţi). Se poate observa diferenţa de mărime dintre ei fără nici un grad de uzură pe cleşti, care sunt mai mari şi cu marginea tăioasă.
• La 2 ani cleştii şi primii mijlocaşi sunt permanenţi şi secunzii mijlocaşi şi lăturaşii sunt de lapte. Cleştii prezintă o uşoară uzură pe tabla dentară (interiorul dintelui, unde este mai lat).
• La 3 ani cleştii, primii şi secunzii mijlocaşi sunt permanenţi şi numai lăturaşii sunt de lapte. Fenomenul de tocire apare doar la cleşti şi primii mijlocaşi.
• La 4 ani incisivii sunt toţi permanenţi şi tociţi, cu excepţia lăturaşilor care doar ce au crescut.
• La 5 ani toţi incisivii sunt permanenţi şi tociţi. Diferenţa între vârsta de 4 şi 5 ani constă în tocirea uşoară a lăturaşilor la 5 ani, iar la 4 sunt intacţi.
• La 6 ani cleştii sunt nivelaţi, în sensul că dispare cu totul creasta dentară (partea lată a dintelui). Primii şi secunzii mijlocaşi sunt numai tociţi.
• La 7 ani sunt nivelaţi cleştii şi primii mijlocaşi, iar secunzii mijlocaşi şi lăturaşii sunt doar tociţi.
• La 8 ani se nivelează şi secunzii mijlocaşi, rămânând tociţi numai lăturaşii.
• La peste 8 ani sunt nivelaţi toţi sau chiar au căzut. De obicei, cad în ordinea în care au crescut şi s-au uzat, adică dinspre mijloc spre margini (de la cleşti spre lăturaşi).

Uzura incisivilor şi momentul în care cad este foarte mult influenţată de precocitatea rasei şi de regimul alimentar. Furajele grosiere sunt mai tari, abrazive şi accelerează acest proces. Diferenţa de vârstă, în anumite situaţii precum cele menţionate, poate fi încadrată în intervalul 6 luni până la un an.
Determinarea vârstei după dentiţie nu este un proces uşor, pentru că animalul nu stă liniştit “ca la dentist”, ci face tot ce îi stă în putere ca să scape, motiv pentru care trebuie cunoscute teoretic toate etapele descrise anterior. În final, experienţa îşi spune cuvântul.

Sorin-Octavian VOIA
Ioan PĂDEANU
USAMVB Timişoara

LA CE NE FOLOSEŞTE EXAMINAREA DENTIŢIEI OILOR ŞI CAPRELOR?
Aprecierea vârstei după dentiţie este una dintre metodele practice cele mai exacte şi este necesar să fie cunoscută de toţi crescătorii. Bineînţeles că dacă dorim să ştim cu precizie care este vârsta putem consulta registrele de montă şi fătări, unde trebuie să fie notat fiecare ied sau miel în momentul aplicării crotaliei, care, conform Ordinului MADR nr. 22/2006, se face în ambele urechi (o crotalie simplă şi una electronică) la cel mult 48 de ore după fătare.
Sunt situaţii însă când nu avem acces la registre şi dorim să alegem oile sau caprele bătrâne cât mai expeditiv. Pe de altă parte, poate vedem în târg animale care ne interesează, vrem să le cumpărăm, dar nu ştim vârsta şi trebuie să credem ceea ce ne spune vânzătorul. De asemenea, nu sunt rare cazurile în care se pierd crotaliile, în special dacă au una singură, şi nu mai ştim numărul matricol. Am dat doar câteva motive pentru a justifica de ce este necesar să cunoaştem vârsta după dentiţie.

CONSECINŢE ALE UTILIZĂRII GREŞITE A TERMENILOR
În ultima perioadă am fost sunaţi „în disperare” de către mai mulţi solicitanţi de berbeci cu Certificate de Origine pentru a fi depuse respectivele Certificate de Origine la APIA în vederea eligibilităţii la acordarea Sprijinului Cuplat Zootehnic pentru ovinele acelor solicitanţi. Cu unii dintre acei solicitanţi am purtat discuţii, mulţi spunându-ne în mod triumfător că s-a dovedit faptul că nu sunt suficienţi berbeci cu Certificate de Origine pentru ovinele care sunt în COP în România. Acceptând (în mod superficial) spusele lor, într-adevăr nu sunt suficienţi asemenea berbeci; dar, dacă avem în vedere faptul că COP-ul este parte a adevăratei selecţii de rasă şi nu un pretext pentru încasarea SCZ-ului, când doar se mimează COP-ul, berbecii menţionaţi ajung şi chiar prisosesc, dacă ne informăm de pe internet cine şi ce are de vânzare în acest sens.
Foarte păguboasă este şi sintagma „SCZ – subvenţia mare”, înţelegându-se că este un drept al tuturor oierilor, aşa încât ne-am confruntat cu felurite reclamaţii până la nivel de Bruxelles. SCZ nu este nici un fel de subvenţie, ci doar UN SPRIJIN FINANCIAR pentru realizarea de performanţe în zootehnie şi se acordă NUMAI CRESCĂTORILOR DE ANIMALE PROFESIONIŞTI (şi nu tuturor celor care se laudă că menţin tradiţia fără nici o legătură cu performanţa de producţie).
În concluzie, berbeci înscrişi în Registrul Genealogic de rasă sunt suficienţi pentru cei ce realizează cu adevărat selecţia de rasă la ovine, nefiind suficienţi şi pentru „vânătorii” de „subvenţie mare”, total indiferenţi la calitatea genetică a ovinelor pe care le prăsesc. (Vasile Turculeţ)

Un articol publicat în revista Ferma nr. 13/218 (ediţia 1-14 august 2018)