M-am hotărât să scriu acest articol la sugestia unui crescător de vaci cu lapte care mi-a spus, citez: „Dumneavoastră introduceţi fânul în raţiile care ni le daţi ca exemplu, dar, noi, unii dintre crescători, nu ştim aşa multe despre ce fel de fânuri putem folosi şi ce elemente nutritive asigură ele pentru animale”.
Ce efect au fibroasele asupra erbivorelor?
Furajele fibroase au un conţinut ridicat în celuloză, substanţă nutritivă de care erbivorele au nevoie. La rumegătoare, exceptând tineretul din categoria de vârstă de până la 8-9 luni, se consideră că limitele optime de conţinut în celuloză brută sunt de 23-25%, cu limite de toleranţă de 18-30%. Fibroasele pot asigura 20-40% din SU a raţiei la erbivore.
Pentru animale, celuloza reprezintă o substanţă cu importanţă în procesele de digestie, fiind principalul furnizor de energie pentru organism. Prin acizii graşi volatili (AGV) rezultaţi din degradarea microbiană a celulozei, se asigură 70-80% din necesarul de energie. Fânul contribuie la întreţinerea şi dezvoltarea simbionţilor ruminali şi la dezvoltarea tubului digestiv la tineret.
Fibroasele au o valoare nutritivă completă: singure în raţie pot asigura cerinţele pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi pentru o producţie de 1-3 litri de lapte la vacile în lactaţie. Dar, din cauza densităţii energetice reduse, dacă sunt administrate în cantităţi mari la vacile performere, limitează capacitatea productivă.
Sortimente furajere
Ca surse furajere, avem fânuri naturale – de câmpie, luncă, deal, munte, care au în general în compoziţia floristică 35-65% graminee, 8-35% leguminoase şi 10-20% plante din alte familii botanice. Pe lângă acestea, în tot mai multe ferme se gasesc fânuri cultivate, acestea putând fi: de leguminose – lucernă, trifoi, sparcetă; de graminee anuale şi perene – iarbă de sudan, lolium, golomăţ etc; amestecuri de graminee şi leguminoase anuale (borceagurile) şi perene; făina şi granulele de lucernă.
Pentru cei care doresc să îşi facă singuri raţiile, prezint în continuare aportul fibroaselor în energie şi proteină. În funcţie de provenienţa fânurilor şi de familia lor botanică, la 1 kg furaj asigură:
– fânurile naturale: 0,4-0,5 UN; 0,50-0,75 UNL; 0,50-0,68 UNC; 40-60 g PD; 45-60 g PDIN şi 55-65 g PDIE;
– fânuri de graminee: 0,5-0,6 UN; 0,80-0,85 UNL; 0,75-0,85 UNC; 60-70g PD, 60-75 PDIN; 65-75 g PDIE;
– fânurile de graminee şi leguminoase: 0,45-0,50 UN; 0,60-0,70 UNL; 0,50-0,70 UNC; 70-90 g PD; 60-70 g PDIN şi 55-70 g PDIE;
– fânuri de leguminoase: 0,45-0,50 UN; 0,70-0,78 UNL; 0,60-0,75 UNC; 90-120 g PD; 80-110 g PDIN; 50-80 g PDIE;
– făina de lucernă: 180 g PD.
De asemenea, fibroasele reprezintă o sursă importantă de săruri minerale, în special calciu (4-6 g kg la fânurile naturale şi de graminee; 10-13 g la fânul de lucernă) şi fosfor (1,5-2,5 g/kg).
Valoarea nutritivă a fânurilor este influenţată de compoziţia floristică, de faza de vegetaţie în momentul recoltării şi de condiţiile de preparare şi de păstrare.
Obţinerea fânurilor de calitate
Producerea fânurilor se realizează prin uscarea furajelor verzi provenite de pe pajişti naturale sau a plantelor cultivate în acest scop. Se recomandă recoltarea gramineelor la începutul înspicării, iar a leguminoaselor la începutul înfloririi.
Uscarea se poate efectua la soare (uscarea naturală), prin diferite procedee tehnice (uscarea artificială) sau combinat.
• Uscarea naturală se poate face astfel:
– pe sol, în brazde, la umiditatea de 25-30%, se adună în căpiţe de 200-300 kg până la uscarea definitivă;
– pe suporţi, când după ofilire furajul se aşază pentru uscare pe: prepeleci (300-600 bucăţi la hectar); capre piramidale (30-40 bucăţi la hectar) sau garduri suedeze (80-100 m/ha).
• Uscarea artificială – deshidratarea – se practică pentru obţinerea granulelor sau a făinii de lucernă. Se realizează în staţiile de deshidratare a furajelor verzi la temperaturi de 400-800oC.
• Uscarea combinată: furajul se menţine pe sol până la o umiditate de 35-40%, după care se balotează sau se transportă ca atare şi se realizează şire. Uscarea se continuă cu ventilatoare cu aer rece până la un conţinut de 16-17% apă.
Dacă prepararea nu se face corect, au loc pierderi de substanţe nutritive:
– pierderile prin respiraţie, până când substanţa uscată ajunge la 65%, se situează între 4 şi 15%;
– pierderile cauzate de factorii climatici – de origine solară sau pluvială – sunt de 5-16%. Ploile pot scoate dintr-un nutreţ 20% din proteină, 35% din glucide, 30% din P şi 65% din K;
– pierderile prin scuturare sau mecanice – din cauza detaşării frunzelor în cursul procesului de întoarcere a brazdelor – sunt mai importante la leguminoase decât la graminee;
– pierderile în perioada depozitării – la o umiditate de 15% – nu depăşesc 3-4% din SU. La o umiditate ridicată, prin mărirea temperaturii, ele pot creşte foarte mult: între 5 şi 50% pentru valoarea energetică şi 10-100% pentru proteina brută (Wahlen şi Geering citaţi de Stoica 1997).
Un fân de calitate rezultă când plantele au fost recoltate în faza optimă, conţinutul în plante necomestibile este sub 0,5%, cel în plante toxice nu depăşeşte 0,5%, gradul de scuturare este mai mic de 3%, plantele nu sunt alterate, prăfuite, tulpinile sunt fine cu frunze multe, mirosul este plăcut, aromat, culoarea este verde închisă iar umiditatea este de 13-15%.
La controlul calităţii se realizează un examen micologic şi eventual chimic, pentru evidenţierea prezenţei micetelor, a pesticidelor sau a conţinutului în nitraţi şi în nitriţi.
CE CANTITĂŢI DE FÂN PUTEM ADMINISTRA ANIMALELOR?
• 2(3)-10(12) kg – în medie 6-8 kg, la vaci
• 8-10 kg la taurii de reproducţie
• 3-5 kg la tineretul taurin de peste 12 luni
• 2-3 kg la tineretul taurin de 6-12 luni
• la ovine: 1-1,5 kg oilor, la berbeci 1,5-2 kg, la tineret ovin 0,5-1 kg
Nu numai erbivorele pot consuma fân, ci şi monogastricele. Astfel, făina de lucernă se utilizează în structura nutreţurilor combinate administrate suinelor şi păsărilor în următoarele proporţii: 5-8% la scroafele în lactaţie, 2-4% la scroafele în gestaţie şi 2-3% la păsări. Aceasta vine cu un aport proteic, ceea ce permite crescătorului să facă economie de şroturi, care sunt mult mai scumpe decât fânul.
LEGENDĂ:
SU – substanţă uscată;
UNL – unităţi nutritive lapte;
UNC – unităţi nutritive carne;
PDI – proteina digestibilă la nivel intestinal;
PDIN – proteină digestibilă la nivel intestinal permisă de conţinutul în azot al raţiei;
PDIE – proteină digestibilă la nivel intestinal permisă de conţinutul în energie al raţiei.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 2/207 (ediţia 1-14 februarie 2018)