Orice companie modernă de ameliorare a suinelor își structurează propriul program genetic pornind de la stabilirea clară a obiectivelor selecției, atât pe liniile materne, cât și pe cele paterne. În multe privințe, aceste obiective sunt similare multor programe de ameliorare, întrucât și caracterele ce se doresc a fi îmbunătățite pornesc de la aceeași realitate obiectivă: cerințele pieței la un moment dat. Dacă la începuturile științei ameliorării caracterele luate în calcul erau puține – nu mai mult de 2-3 – și presupuneau măsurători relativ simple, cum ar fi: sporul mediu zilnic, prolificitatea sau stratul de grăsime dorsal, azi, abordarea este mult mai complexă pentru că însăși piața producției cărnii de porc a devenit mult mai competitivă. Astfel, valoarea economică – și, implicit, financiară – a unui procent în plus de carne în carcasă sau a reducerii cu un singur procent a mortalității este alta acum, în condițiile în care costul materiilor prime, al energiei și al materialelor a crescut spectaculos, an de an.
În acest context a apărut și necesitatea ameliorării unor caractere care, prin mijloacele clasice de selecție, erau greu sau imposibil de măsurat și, deci, imposibil de îmbunătățit. În această categorie intră trasături cum ar fi consumul zilnic de furaj (posibilă azi cu acuratețe grație transponderelor și a stațiilor automate de furajare), robustețea sau rezistența înnăscută la anumite boli cu impact economic major (cum ar fi PRRS).
Colectarea datelor de performanță productivă
În principiu, nu este atât de dificil să colectăm informații referitoare la prolificitate (numărăm doar purceii fătați), la sporul mediu zilnic (ne trebuie doar un cântar!) sau la grosimea slăninii (ne trebuie doar un banal instrument de măsurare și o formulă matematică prin care se estimează procentul de carne în carcasă). Dificultatea însă constă în a aduna suficiente date astfel încât acestea să poată fi interpretate statistic și să ne ofere o imagine clară a direcției în care a luat-o valoarea fiecărui caracter. Or, asta nu se poate face cu acuratețe decât dacă avem un număr cât mai mare de măsurători, computere puternice care să le proceseze și geneticieni pregătiți anume pentru a le interpreta și pentru a trage concluziile. Spre exemplu, PIC a colectat în acest sens, numai în 2013, date privind robustețea și rezistența nativă la boli de la aproape 100.000 de porci.
Din ce ferme colectăm performanțele?
În sens clasic, toate companiile de ameliorare adună informații din nucleele genetice care conțin exclusiv animale din rase pure. Or, prin definiție, aceste ferme sunt dotate ireproșabil, atât cu echipamente, cât și cu oameni de calitate. Ca atare, denaturarea performanțelor exprimate de animale, din cauza acțiunii factorilor de mediu potrivnici, este minimă, înregistrându-se valori record la nivelul tuturor parametrilor productivi. Mai mult, nucleele genetice sunt, prin definiție, lipsite de boli și, prin urmare, valorile performanțelor vor fi superioare oricărei ferme comerciale standard. Deci, colectarea de date din acest tip de ferme nucleu este necesară, dar nu și suficientă, pentru că nu reflectă realist potențialul genetic al animalelor ce vor ajunge să producă în ferme comerciale. Acesta este motivul pentru care PIC colectează performanțe de producție nu numai de la rasele pure, ci și de la hibrizii din ferme comerciale, datele fiind apoi introduse în sistem pentru o mai corectă stabilire a valorii de ameliorare a tuturor animalelor de prăsilă livrate către fermier.
De ce sunt utile informațiile genomice?
În primul rând pentru că ne pun la dispoziție „amprenta” genetică unicat a fiecărui animal în parte, prin scanarea tuturor genelor pe care acesta le-a moștenit de la părinți. Pe același principiu se bazează și posibilitatea noastră, a oamenilor, de a ne testa ADN-ul și de a afla informații despre propriile origini îndepărtate. În cazul suinelor – dar nu numai – obiectivul este acela de a afla, cu cea mai mare precizie, care este gradul de înrudire între animalele ce vor fi selecționate, putând evita astfel unul dintre efectele negative ale ameliorării: consangvinizarea. De asemenea, putem identifica cu cea mai mare acuratețe animalele cu cea mai ridicată valoare genetică.
Fără selecția genomică, amelioratorii porneau de la două premise: 1) că fiecare descendent primește de la părinți câte 50% din gene – absolut corectă! – și, ca atare, că 2) toți descendenții sunt genetic identici – ceea ce nu este tocmai corect, decât în cazul gemenilor identici. Or, purceii dintr-un cuib pot fi considerați frați, dar nu pot fi considerați gemeni. Ca atare, genomul lor va fi diferit, moștenind fiecare câte o combinație a genelor parentale. Astfel, scanarea genomică ne permită să identificăm și să-i păstrăm pentru reproducere doar pe acei indivizi care sunt purtători ai combinațiilor genetice care ne interesează. Efectul este extrem de simplu: precizia selecției crește semnificativ iar probabilitatea ca respectivul animal (vier sau scroafă) să transmită la urmași genele (caracterele) dorite devine certitudine. Și, la toate acestea se mai adaugă un avantaj crucial: PIC poate să prevadă performanțele viitoare mult mai devreme față de momentul în care se manifestă – măsurabil – un anumit caracter (de exemplu, prin mijloace clasice nu se poate afla care va fi sporul mediu zilnic decât atunci când porcul ajunge pe cântar).
Dar să ne oprim aici! Ceea ce se desprinde ca și concluzie esențială este că, în ziua de azi, nici un fermier care și-a construit o afacere în acest domeniu nu poate să ignore impactul valorii genetice a animalelor fără să-și asume un risc financiar major.
DISTRIBUȚIA PERFORMANȚELOR PRODUCTIVE ÎN EFECTIVUL MATCĂ
