O veche vorbă românească spune că zootehnia este cea care scoate sărăcia din casa omului. Numai că evoluţia societăţii româneşti, cu legile şi regulile care par cel puţin incomplete, pune la îndoială şansa zootehniei de a mai aduce bunăstare.
Marinel Rotariu este un fermier din comuna ieşeană Ruginoasa, unde se află Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, palat care a aparţinut iniţial familiei Sturdza, ambele familii strâns legate de anumite etape de reaşezare a ţărănimii şi a agriculturii româneşti: prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Ţăranii împroprietăriţi au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare.

TREI FRAŢI ŞI-O FERMĂ DE BOVINE

Aici, la Ruginoasa, Marinel Rotariu, împreună cu cei doi fraţi ai săi, exploatează aproximativ 200 de hectare de teren agricol, începând din 2006. Cu gândul de a creşte atât veniturile proprii, cât şi ale celor care au dat pământul în arendă, prin valorficarea superioară a unei bune părţi din producţia vegetală, în anul 2011 cei trei fraţi s-au îndreptat către activitatea de creştere a vacilor pentru lapte. ”Am început cu 13 capete, metis, iar după 2-3 ani, am cumpărat vaci din rasă pură Bălţata Românească, de la Staţiunea de Cercetare de la Suceava. Cu sprijinul zootehniştilor şi al medicilor veterinari din zonă, am oprit în fermă tot ceea ce a fost considerat a fi juninci valoroase, pentru a creşte efectivele. Astăzi, am ajuns la un efectiv total de peste 90 de capete, din care 15 capete de tineret”, explică Marinel Rotariu. Cu acest efectiv consumă, anual, aproximativ 25 ha de porumb siloz şi 17-18 ha de lucernă.

CUM SE DESCURCĂ?

”În ani precum a fost 2020, cu aşa o secetă, nu mai vorbesc despre pandemie, ne cuprinde disperarea, deoarece, pe lângă problemele legate de valorificarea producţiei, care se adâncesc în loc să se rezolve, apar şi enorme dificultăţi de susţinere a activităţii propriu-zise, de creştere şi exploatare a vacilor”, explica Marinel Rotariu.
În sectorul vegetal, a găsit o speranţă la Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Iaşi, organizaţie de care ”m-am apropiat în acest an, observând la alţi colegi fermieri că au avut de câştigat, fiind membri ACCPT, în primul rând prin reducerea costurilor de producţie, în urma negocierilor comune cu furnizorii, iar în al doilea rând prin informaţiile tehnologice şi nu numai”, preciza ieşeanul.

ZECI DE MII DE EURO INVESTIŢI

În ferma zootehnică a investit zeci de mii de euro, atât în îmbunătăţirea genetică a vacilor, cât şi în dotarea tehnică a fermei, cu gândul că veniturile vor fi pe măsură, mai ales că, în urmă cu un deceniu, preţul laptelui era mulţumitor, depăşind 1 leu/litru. ”Permanent am apelat la însămânţările artificiale, încercând să ajungem la rasă pură, pentru întreg efectivul de animale. Astfel, am reuşit să introducem vacile din fermă în Controlul Oficial al Producţiei de Lapte şi în Registrul Genealogic”, spunea fermierul.

PREŢUL MIC AL LAPTELUI E ”FANTOMA CARE MĂ URMĂREŞTE”

Din cauza lipsei continue de forţă de muncă, au fost nevoiţi să investească masiv în mijloace mecanice de lucru. Au achiziţionat tractoare cu încărcătoare, utilaje pentru încărcat dejecţii, remorci specializate pentru transportul dejecţiilor, pe lângă aparatura de muls, tancurile de răcire a laptelui, etc. ”Pentru toate, am contractat credite bancare, bazându-ne pe faptul că aveam contract de livrare a producţiei de lapte, la o firmă din România, preţul laptelui fiind convenabil. Numai că, în timp, deşi cheltuielile de producţie au crescut, ca urmare a creşterii raportului leu/euro şi, implicit, a preţurilor inputurilor, am constatat că laptele îl valorificam tot mai ieftin. Astfel, la această dată, preţul de 1 leu/litrul de lapte livrat la STAS (3,7 UG), a devenit fantoma care mă urmăreşte, zilnic. Pur şi simplu, nu ştiu cum trebuie să procedez, dacă lucrurile vor continua în acest mod, fiindcă am ajuns chiar în situaţia în care simţi că nimeni nu protejează producătorul autohton şi că trebuie să fii extrem de mulţumit şi de supus, dacă cineva acceptă măcar să primească producţia ta de lapte”, este mâhnit Marinel Rotariu.

SOLUŢII DE IEŞIRE DIN IMPAS…

Dacă în sectorul vegetal a identificat în judeţul Iaşi o asociaţie profesională la care să adere, pentru a găsi soluţii de ieşire din impas, în condiţiile pierderilor financiare determinate de seceta din anul 2020, în domeniul zootehnic nu vede prea multe şanse, acest sector devenind, deocamdată, povara care consumă bani şi nicidecum calea către ieşirea din sărăcie sau către bunăstare.
”În sectorul vegetal am împrumutat bani de la bancă, pentru a achita datoriile faţă de furnizorii de inputuri din anul 2020 şi, astfel, am putut primi din nou susţinere pentru înfiinţarea noilor culturi. ACCPT Iaşi a reuşit să negocieze preţuri avantajoase pentru membrii, astfel realizându-se economii de până la 100 euro/hectar, la anumite culturi, ceea ce contează destul de mult.
În sectorul zootehnic, ne mai ţin în viaţă doar subvenţiile, acei bani suplimentari pe care îi primim ca urmare a includerii în COPL. Altfel, nu am putea supravieţui, cu toate că nu socotim munca noastră non-stop, atunci când calculăm costul pentru fiecare litru de lapte şi când îl raportăm la preţul de valorificare a fiecărui litru de produs”, explică crescătorul.

O bancă pentru fermieri

Soluţia pe care ar sugera-o decidenţilor din ţara aceasta ar fi aceea de a înfiinţa o bancă specializată pentru afacerile agricole, care să acorde credite la dobânzi suportabile şi care să susţină, cu adevărat, producţia agro-zootehnică şi obţinerea de alimente, în România. ”Astăzi, noi avem credite cu dobânzi de 10-12-13%, în trecut plătind chiar şi 25%, în acele timpuri crezând că mi-a venit sfârşitul, ca producător agro-zootehnic. Cine vrea să audă şi să susţină sectorul de producere a hranei pentru români, să ştie că vrem o bancă specializată şi, dacă dovedim demnitate naţională, chiar o bancă românească de acest tip”, susţinea Marinel Rotariu.

Anul fără investiţii

Din cauza dificultăţilor enumerate, şi multe altele, fermierul ieşean susţine că în acest an nici nu se pune problema realizării vreunei investiţii noi, deşi ar fi nevoie de o dotare tehnică mai performantă, atât în ferma vegetală, cât şi în cea zootehnică. Aşteaptă, însă, să se finalizeze anul de producţie agricolă, care pare a avea premise ceva mai bune decât în anul 2020, iar, în funcţie de rezultate şi, inclusiv, de evoluţia situaţiei pandemică, alături de fraţii săi, va decide asupra priorităţilor legate de investiţiile viitoare şi, mai ales, asupra destinului fermei zootehnice.

PROCESAREA – UN PAS RISCANT
Un alt semnal de reţinut este cel legat de faptul că, de când preţul laptelui materie primă cunoaşte o scădere constantă, fermierul a studiat inclusiv ideea de procesare în sistem propriu a producţiei de lapte, dar analizele au relevat un nivel semnificativ al sumelor necesare pentru realizarea investiţiei, iar, pe fondul dificultăţilor legate de accesul la credite şi, ulterior, în supermarketuri, asociat actualei situaţii economice naţionale, pentru ferma sa, pe care o consideră mică, un asemenea pas ar putea aduce falimentul, nicidecum ieşirea din sărăcie.

Pur şi simplu îţi vine să strigi de supărare sau chiar să renunţi atunci când te vezi singur şi atât de neputincios, pe o piaţă dominată de forţe atât de bine organizate
MARINEL ROTARIU
Fermier din comuna ieşeană Ruginoasa

un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi