Pe Adrian Zăhan l-am întâlnit la una dintre măsuţele benzinăriei din Frata. Mă aştepta, altfel ar fi trebuit să fie la ferma cu vaci de lapte Bălţata Românească, tip Simmental, rasă dominantă prin aceste părţi.

Începuturi sumbre
Revoluţia din 1989 l-a prins pe Adrian îmbrăcat în uniformă de ceferist. Imediat după apariţia Legii 18/1991, tatăl lui a început demersurile pentru recuperarea pământului strămoşesc. Fără prea mare bătaie de cap, aşa cum s-a întâmplat în alte comune, bătrânul a reuşit să intre în posesia a nouă hectare de teren. Un bun început pentru o afacere în agricultură, deşi lucrurile erau departe de modul în care concepem astăzi o afacere în agricultură. ”În martie 1990 am cumpărat primul tractor, unul second-hand, producţie românească, dar consătenii mei au continuat să are cu caii mulţi ani. De cosit, coseam încă manual, prăşeam manual. Fânul îl strângeam cu furca şi grebla”, îşi aminteşte Zăhan. Tatăl lui pusese în funcţiune o reţea locală de colectat laptele, pe care îl livra unui procesator din Cluj-Napoca. Într-o zi neagră, o veste a căzut ca un trăsnet în mijlocul familiei: bătrânul lăptar a murit strivit de zid chiar de maşina de lapte! Fiul său a fost nevoit să ia o decizie majoră. A renunţat la postul de impiegat de mişcare în gara Turda şi s-a întors la Frata. Era în 1996. Vremuri incerte pentru toată lumea. Muncitorii din fabrici erau disponibilizaţi, sătenii supravieţuiau în noile condiţii economice, în timp ce şemecherii încasau comisioane grase din privatizarea companiilor construite în anii socialismului. Atunci s-au dat marile tunuri pe seama economiei naţionale, în timp ce sătenii, care nu lăsaseră nici ei cărămidă pe cărămidă din zidurile CAP-ului, practicau pe terenul recâştigat o agricultură medievală, rar ajutându-se de câte un tractor. ”Oamenii au împărţit animalele CAP-ului, în câteva luni nu a mai rămas acolo nici un animal, nici un utilaj. Animalele acelea au ajuns în final la abatoare”, îşi aminteşte fermierul.

Sala de muls
Pentru Zăhan nu mai exista altă opţiune decât să facă agricultură în satul lui. Ar fi putut totuşi pleca în străinătate ca mulţi alţi tineri, dar asta ar fi însemnat să lase baltă totul. ”Aveam şase vaci, cinci cai şi o 140 de oi. Noi aveam cea mai mare turmă din Frata. Produceam brânză şi o vindeam în sat. Îngrăşam tăuraşi şi îi vindeam pe piaţa liberă. Era o sursă bună de bani”, îmi spune Zăhan. După 1996, când a renunţat la meseria de ceferist, punând în cui chipiul şi uniforma albastră, şi-a găsit, până în 2007, un post de administrator la Napolact, marele procesator din Ardeal. În paralel, îşi vedea şi de ferma din Frata. Lucrurile se legau încet, dar sigur. ”Până în anul 2000, încă trăiai uşor cu cinci-şase vaci. După 2000, nu a mai fost posibil. A trebuit să cresc efectivul de vaci cu lapte. Acela a fost un an de răscruce pentru mulţi săteni. Unii au abandonat, alţii s-au dezvoltat”, precizează fermierul.
Creşterea numărului de vaci a necesitat şi investiţii în mecanizarea fermei. ”Am avut două cărucioare cu câte două aparate, iar laptele îl ţineam în tancul de răcire. Acum am o sală de muls, second-hand, adusă din Italia. Am cumpărat-o în 2011, anul când am construit ferma de acum. Sala de muls am cumpărat-o printr-un tip care lucra în Italia, iar acum acesta îi face mentenanţa. Italianul de la care am achiziţionat-o m-a rugat să o filmez când o pun în funcţiune şi să-i trimit înregistrarea, fiindcă el nu credea că va mai funcţiona”, îşi aminteşte fermierul.

Avantajele noii cooperativizări
Adrian Zăhan a reuşit să acceseze 25.000 de euro din fondurile europene. ”M-am ales cu o semănătoare şi cu un teren de 5,5 ha”, precizează interlocutorul meu.
Un pas important pentru fermier a fost înscrierea în Cooperativa ”Someş-Arieş”. O vreme a activat şi în structura de conducere. ”Un avantaj major este siguranţa livrării laptelui. Apoi, preţurile la inputuri sunt negociate de cooperativă în avantajul membrilor. Contractele sunt încheiate în iarnă. Eu sun la cooperativă şi cer, de pildă, 3 tone de şrot de floarea-soarelui. În două zile, şrotul e la mine în fermă. Cine are surplus de cereale poate vinde prin cooperativă, dar sunt puţini care au în plus. Noi folosim recolta din câmp pentru hrana animalelor. Desigur, trebuie să mai şi cumpărăm. De exemplu, porumb, şrot de floarea-soarelui, de soia”, îmi expune fermierul avantajele de membru cooperator.

Spirit critic
Privesc prin geamul mare al benzinăriei dealurile domoale ale Fratei. Arăturile urcă până pe culme. Verdele grâului alternează cu brunul brazdelor. Văd şi un solar lung, pe o coastă de deal. Prin grădini, primăvara risipeşte frumuseţea albă şi delicată a florilor de vişin. E timpul să ne ridicăm de la măsuţa benzinăriei şi să mergem la ferma din marginea satului. Zăhan şofează şi vorbeşte: „Eu sunt mai critic de felul meu, spun lucrurilor pe nume. Unora nu le convine, dar aşa sunt eu”. Soseaua ajunge pe culmea dealului, apoi coboară spre fermă. Aici sunt 70 de vaci cu lapte, dar efectivul total ajunge la 130 de animale. Văcuţele lui Zăhan produc zilnic 900 litri de lapte. ”Am vaci de 9000 de litri de lapte, dar şi de 5000 de litri. Contează foarte mult şi genetica”, mă lămureşte fermierul. Reproducţia o asigură prin montă artificială, cu material seminal cumpărat de la Semtest-BVN din Sângeorgiu de Mureş. ”Vine un tehnician şi face însămânţările, îl plătesc eu, nu prestează prin cooperativă”, adaugă Adrian.
Mi-am luat la revedere de la Adrian, dar a doua zi l-am reîntâlnit pe fermier la Târgul agricol Agraria. A avut două juninci expuse în boxă în cortul Zootehnica Show, dar a umblat mult şi pe la standurile cu maşini agricole, vrând neapărat să cumpere o remorcă tehnologică. A privit, a comparat şi a rămas să se decidă. Cu sau fără remorcă tehnologică, ferma sa din Frata e bine pusă la punct, iar cu un fermier ca Adrian Zăhan ai convingerea că zootehnia, creşterea vacilor de lapte, e pe mâine bune.

Dumitru NEDELCU

Adrian Zăhan: „Mie mai mult îmi place să mi se spună ţăran decât fermier. Cine e ţăran adevărat are caracter, e om cu principii”.

VREMURI BUNE LA FRATA
Îl întreb pe Adrian Zăhan cum evaluează cei 30 de ani scurşi de la Revoluţie. ”Am evoluat mult. Stăm mult mai bine decât în anii ’90. Înainte făceam 2500-3000 de grâu/ha, iar acum sărim de 5000 t/ha. Dacă vorbim de utilităţi în comună, de asemenea, am evoluat. Avem canalizare, reţea de apă potabilă, şosele asfaltate, teren de fotbal, sală de sport. E important să spun că 23 de foşti colegi de-ai mei din şcoala generală sunt cu domiciliul stabil în Frata, nu au plecat”, îmi răspunde clujeanul. Ca agricultor, ar vrea să vadă mai multă mecanizare în ferme, dar pentru asta e nevoie de bani, însă mulţi fermieri nu sunt capitalizaţi. Recunoaşte importanţa sprijinului cuplat pentru zootehnie (SCZ), al cărui cuantum a fost iniţial de aproape 1000 de euro/cap de bovină eligibilă, dar care a scăzut apoi de la un an la altul. ”SCZ s-a resimţit în ferme, a fost consistent”, consideră Adrian. Principalul obiectiv al fermierului este să-şi înnoiască parcul auto. Deţine o proprietate de 70 ha, din care teren arabil 50 ha şi păşune 20 ha. A mai luat în arendă 30 ha. ”Din păcate, terenurile aici sunt fărâmiţate. Sătenii îşi cam lucrează singuri terenurile; greu găseşti să arendezi”, îmi spune gazda mea.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 8/235 (ediţia 1-14 mai 2019)