„Eu am crescut în bălegarul oilor”, îmi spune Dan Hornea. Tatăl lui a fost cioban la Colectiv, undeva în Bălceștii Gorjului. E o zonă în care aproape fiecare casă are și ceva oi în bătătură. La înmormântările de acolo se taie, și în ziua de azi, minim trei berbeci, altfel nu trece sufletul mortului în lumea drepților. Dar ciobanul și-a dat copiii la școală să-i facă domni.
Bălegarul copilăriei nu l-a lăsat în pace
Dan Hornea a absolvit liceul la Sadu. Un oraș situat la poalele Parângului, chiar la intrarea în Defileul Jiului. A lucrat trei ani ca prelucrător prin așchiere la Uzina Mecanică Sadu, o fabrică de armament care încă mai face armament pentru trupele NATO, dar și frigidere pentru segmentul HoReCa și pentru auto. Apoi a efectuat stagiul militar, cum s-ar spune mai pe românește „a făcut armata”, iar după lăsarea la vatră s-a transferat ca frezor la Uzina de Reparații Utilaj Minier din Târgu-Cărbunești. Pentru că era mai aproape de casă. A continuat să studieze și a făcut o școală de contabilitate. Apoi, după ce mineritul a început să scârțâie, a schimbat drumul spre inițiativa privată. Mai precis spre vânzări. Împreună cu prietenul său Petrică Răducan au deschis o agenție de asigurări, subsidiară a asigurătorului austriac UNITA. „Am făcut mulți bani în vânzări, cu o echipă pe măsură, construită în timp și, dacă nu se întâmpla necazul cu soacra mea, care a făcut un accident vascular, nu m-aș fi lăsat de acest job”, spune Dan Hornea. Am făcut și eu de nenumărate ori asigurări la agenția unde avea funcția de director. De fapt, așa l-am și cunoscut. Abia mai târziu am aflat că este fermier. Și că acesta e visul său.
Socrii l-au ajutat să-și îndeplinească visul de fermier
A avut norocul să se căsătorească cu fata unor oameni foarte gospodari. Bunicul soției, Filimon Romanescu, era de loc din Rugi (o localitate din nordul județului Gorj). Tânăr fiind, pleca cu căruța plină de fructe să le vândă prin târguri. Precupeț oltenesc. Așa s-a apucat să facă negoț. Samsărie, cum se mai spune pe aici. Cumpăra cu un preț și vindea cu altul. Uneori mai și păgubea, dar „de câștigi ori păgubești, tot negustor te numești”, își aduce aminte Dan Hornea de poveștile bâtrânului. Filimon Romanescu a intrat în atenția celui mai vestit samsar din Gorj, Mitru Ienei, care strângea animale pentru cel mai mare negustor din Gorj. Oile le duceau păscând, pe propriile lor picioare, spre Constanța iar porcii îi suiau în vagoane la gara Bărbătești, de unde plecau spre abatorul din București. Mitru Ienei a simțit în Filimon Romanescu talentul unui viitor mare negustor și i-a dat spre căsătorie singura lui fată. Fiică provenită din căsătoria lui cu Sprâncenata lui Împușcatul, o femeie frumoasă și vajnică pe care negustorul, mic de statură, o avea la inimă, deși era soția prietenului său. Prieten care a sfârșit împușcat în război. E o întreagă poveste aici…
Așa că Mitru Ienei le-a spus tinerilor să facă ei mulți copii. Și l-au ascultat; au făcut cinci. Cum Filimon Romanescu nu a mai putut continua negustoria după ce au venit comuniștii la putere, s-a apucat de legumicultură. De la urzici, până la struguri și gutui, ducea marfa peste munți, în Valea Jiului, acolo unde minerii aveau bani de făcut cumpărături. Tot nu s-a lăsat de negoț. Vindea și conserve, zacuscă, gemuri, magiun, dar și frunze de vie. Că erau mulți moldoveni dornici să cumpere așa ceva în Valea Jiului.
Când s-a însurat, Dan Hornea a nimerit în această familie de gospodari, care știa să facă bani și din piatră seacă. Și, ca și bunicul soției sale, a luat singura fată a negustorului-legumicultor. Dar, încetul cu încetul, el a schimbat grădinăritul cu animalele și negoțul cu distribuția de lapte și produse lactate. Cum spune Dan Hornea, bălegarul copilăriei nu-l lăsa în pace. Pentru că „nimic nu e mai frumos decât rumegatul oilor la ceas de seară”, susține tânărul fermier. Iar socrii l-au înțeles și l-au sprijinit. Acum are zece vaci de lapte, 130 de oi mame și 140 de capre. Și peste 15 hectare de muncit în Lunca Gilortului.
Dacă Romanescu a scos pietrele din oborul animalelor ca să facă grădini, a venit rândul ca Dan Hornea să ridice grajduri moderne peste grădini. Asta după ce și-a lărgit curtea foarte mult prin cumpărarea de teren. Iar acolo unde încă mai este în picioare casa fostului mare samsar, a construit în 2013 saivanul oilor și grajdul caprelor. Un saivan cu termopane. Iar în podul saivanului așază baloții de lucernă. Mai sus are un loc îngrădit unde oile stau seara la rumegat, în timpul sezonului cald. La umbra copacilor.
Fermierul mi-a povestit că anul trecut a strâns peste 10.000 baloți de lucernă de pe șapte hectare. „Dacă îi vindeam, obțineam jumătate de miliard de lei vechi. Mai mult decât aș lua acum pe toate oile”, socotește fermierul gorjean. Dar tot el spune că banii nu aduc fericirea.
Dacă asculți fermierul, aproape că nu mai zărești directorul de agenție. Dimensiunea umană e diferită. De la costumul pus la patru ace, la ținuta de fermier e diferență foarte mare. Dar e vorba de o diferență umană pozitiv-generoasă. Să auzi un specialist în vânzări asigurări de viață cum ascultă oile rumegând seara pentru a obține un strop de fericire este ceva minunat!
BANI EUROPENI INVESTIȚI ÎN UTILAJE ȘI SAIVAN
Când au apărut fondurile de preaderare, Dan Hornea a vrut să profite și el de oportunitate. A mers la Direcția Agricolă, pe la Prefectură, iar un inginer de acolo, în loc să-l încurajeze, l-a cam încurcat sfătuindu-l să-și vândă caprele unui amic de-al lui, spunându-i că „nu e ajutor mai mare decât cel pe care ți-l poți da tu”. Asta la încrâncenat și l-a determinat să acceseze în 2006 fondurile de preaderare. Și-a achiziționat utilaje pentru tractorul cumpărat cu banii de la nuntă. Își mai aduce aminte că pentru grădinile familiei și-a cumpărat un motocultor din banii de la botezul băiatului. A făcut o treabă bună pentru că motosapa face o muncă aproape cât cinci oameni odată. Acum băiatul are 18 ani și conduce tractorul. Motocultorul, cumpărat de la Mat Magrit Craiova, este în stare de funcționare foarte bună. Semn că utilizatorii îl exploatează cu simț de răspundere.
Dar, revenind la primul său proiect pe fonduri de preaderare, realizat în 2007, îmi spune că încă nu a terminat de achitat banii luați de la bancă pentru cofinanțare. A luat un credit pe zece ani, că altfel nu se încadra. În 2013 a implementat un proiect de 40.000 euro, pe tânăr fermier. A cumpărat teren agricol, mult mai mult decât avea asumat prin proiect, și din restul banilor a realizat saivanul. În plus, și-a mai cumpărat un tractor. Că acum sunt doi care pot lucra pământul.
Articol publicat in revista Ferma nr.10(171) 1 – 15 iunie 2016
