Boala este răspândită în prezent în toată lumea, producând pierderi în crescătoriile de păsări, prin mortalitate şi scăderea producţiei de ouă şi carne.

Boala este produsă de un virus, ce conţine ADN, încadrat în familia Herpesviridae; între tulpinile virale există diferenţe de patogenitate, fapt ce face dificilă diferenţierea între tulpinile virulente şi cele vaccinale. Virusul este sensibil la căldură şi la dezinfectante.

Caractere epidemiologice

Găinile sunt cele mai sensibile la boală. În afară de găini mai pot face boala, fazanii şi păunii. La găini boala poate să evolueze indiferent de vârstă, deşi cel mai frecvent afectate sunt găinile adulte (între vârsta de 4-8 luni).

Sursele de infecţie sunt păsările bolnave şi păsările trecute prin boală care rămân purtătoare şi eliminatoare de virus până la 15 luni de la data infecţiei. Virusul în crescătorie se răspândeşte numai la păsările din aceeaşi generaţie, astfel că în decurs de 10-14 zile este contaminată toată crescătoria. De la o fermă la alta virusul se poate transmite prin material biologic contaminat (păsări) sau prin intermediul surselor secundare contaminate.

Căile de infecţie sunt calea respiratorie, digestivă şi oculară.
Pătruns în organism, virusul se multiplică în mucoasa tractusului respirator. Celulele epiteliale infectate se desprind lăsând loc la edeme şi hemoragii traheale. Procesele inflamatorii se pot complica cu infecţii bacteriene supraadăugate.

Tabloul clinic

Perioada de incubaţie în infecţia naturală este de 6-12 zile. Există trei forme clinice: acută sau hemoragică; subacută sau catarală şi cronică sau difteroidă. În toate formele evolutive semnele clinice de bază constau în scurgeri nazale şi strănut.

Forma acută se caracterizează prin abatere, dispnee şi mucus sanguinolent. Producţia de ouă încetează. Pot să mai apară conjunctivită (uneori conjunctivite hemoragice) şi sinuzită infraorbitară. Îmbolnăvirile pot să ajungă la 90-100% din indivizii unei crescătorii, mortalitatea variind între 5-70% cu o medie de 10-20%.

În forma subacută, cu evoluţie mai puţin gravă se întâlnesc scurgeri nazale şi oculare persistente, conjunctivite, sinuzite, dispnee şi diminuarea producţiei de ouă. Morbiditatea şi mortalitatea sunt reduse, în jur de 2%, în general păsările se vindecă şi devin imune.

În forma cronică, păsările sunt slăbite, aparent sunt sănătoase, dar pot prezenta din când în când, accese de asfixie. La examenul laringelui pe mucoasă se pot observa depozite fibrino-cazeoase (aspect brânzos), care prin îndepărtare lasă mucoasa sângerândă.

Au mai fost descrise forme asimptomatice, produse de tulpini virale slab patogene, care pot fi puse în evidenţă doar prin examene de laborator.

La necropsie se constată exsudat sanguinolent în trahee. În cazurile cu evoluţie gravă se constată prezenţa sângelui pe cioc şi penele capului. Pereţii halelor pot fi murdăriţi de sânge. Mai pot fi afectaţi pulmonii şi sacii aerieni. În formele cu evoluţie îndelungată în laringe şi trahee este întâlnit un exsudat seromucos sau fibrino-cazeos.

Diagnosticul de laringotraheită infecţioasă se suspicionează în baza semnelor clinice şi a leziunilor necropsice. Pentru formele greu diagnosticabile se recurge la examenul de laborator.
Se va face diagnostic diferenţial faţă de micoplasmoza respiratorie aviară, pseudopesta aviară, difterovariolă, bronşita infecţioasă, coriza infecţioasă precum şi alte afecţiuni cu exprimare clinică asemănătoare.

Profilaxia generală, se bazează pe controlul circulaţiei păsărilor şi a inventarului avicol de la o fermă la alta.

Imunoprofilaxia se bazează pe utilizarea de vaccinuri vii atenuate. Se recomandă ca la imunoprofilaxie să se recurgă numai de necesitate, adică în acele zone în care boala evoluează frecvent, deoarece virusul persistă multă vreme în efectivele infectate şi vaccinate. Este important să se evite contactul dintre păsările vindecate şi imunizate, cu cele indemne de boală. Vaccinarea precoce a unui efectiv contaminat poate să confere imunitate exemplarelor încă neatinse de virus.

Vaccinurile vii contra laringotraheitei pot fi administrate sub formă de picături oculare, sau intranazale, în apa de băut, sau sub formă de aerosoli. Primele două modalităţi de administrare sunt mai frecvent utilizate. Administrarea sub formă de aerosoli deşi mai expeditivă este mai periculoasă, deoarece poate produce infecţii pulmonare şi contaminarea adăposturilor învecinate. Se preferă vaccinarea prin apa de băut, deşi aceasta dă rezultate variabile, deoarece cantitatea de apă consumată de fiecare pasăre este diferită.

Combaterea

Laringotraheita infecţioasă aviară este o boală ce se declară oficial şi ca urmare a prezenţei ei se instituie carantină de gradul III. Dacă boala apare ca focar primar într-o zonă indemnă cea mai recomandabilă măsură ar fi lichidarea efectivului, deoarece menţinerea fermei în exploatare este riscantă datorită purtătorilor de virus de lungă durată.

Dacă acest fapt nu este realizabil se trece la vaccinarea de necesitate, urmată de un complex de măsuri care vizează, izolarea funcţională a fermei, în vederea evitării difuzării virusului în teren.

Articol publicat în revista Ferma nr. 5(31)/2004