Cu cât privim mai mult un lucru, cu atât mai bine vom observa amănunte despre componenţa şi articularea unor laturi ale acestuia. Aceiaşi regulă se aplică şi în cazul în care trebuie să judecăm forma, structura şi alcătuirea ugerului, a membrelor sau a altor regiuni ale corpului vacilor.
Şi în acest caz pentru a înţelege cum trebuie să arate un uger care să funcţioneze cu maximum de intensitate şi într-o perioadă cât mai lungă de timp (cât mai multe lactaţii), trebuie să-l privim de mai multe ori şi să-l comparăm cu altele mai puţin corespunzătoare pentru a le fixa în memorie. Aceste sunt motivele care mă determină să continui prezentarea serialului de variante ale formei şi morfologiei ugerului la vaci.
În numărul trecut al revistei noastre am prezentat mai multe variante bune şi mai puţine bune ale adâncimii ugerului ale înălţimii şi lărgimii ugerului. În articolul de faţă vă prezentăm variante bune şi rele ale unui alt aspect important al ugerului.
Este vorba despre ataşarea ugerului la peretele abdominal
Ataşarea ugerului poate să se realizeze mai ales în spaţiul cuprins între membrele posterioare sau să se întindă mult sub abdomen, îndepărtându-se mult faţă de poziţia membrelor posterioare. Acel uger este preferat de către fermier care face un unghi de 180o între marginea anterioară a sa cu linia inferioară a abdomenului.
Este cu totul nedorit ugerul care face un unghi aproape de 90o cu abdomenul. El nu numai că nu este productiv dar este şi predispus la „deteriorări” mai frecvente. Să se observe mai jos cinci variante ale ataşării bune şi defectuoase ale ugerului la vaci.
Articol publicat în revista Ferma nr. 4(36)/2005
