Hrana alocată peştilor are un impact determinant asupra rezultatelor economice din fermele piscicole, respectiv asupra însuşirilor productive şi de sănătate ale biomasei piscicole, asociate calităţii nutritive şi organoleptice a cărnii obţinute.

Este cunoscut faptul că furajul se regăseşte într-o proporţie de circa 70% în costul fiecărui kilogram de carne obţinut, având o influenţă decisivă asupra profitului fermei, motiv pentru care însuşirile nutriţionale şi alimentare ale componentelor furajului, precum şi ale furajului în totalitate au fost şi vor reprezenta în continuare una dintre principalele preocupări ale nutriţioniştilor şi biotehnologilor.

Hrana ca factor de poluare

În ultima perioadă, pe lângă multitudinea de calităţi pe care trebuie să le deţină furajul, se mai adaugă un element de o importanţă din ce în ce mai mare: factorul poluant. ”În Piscicultura tradiţională, cum este şi cea românească, de tip extensiv sau semintensiv, mai ales în creşterea Ciprinidelor (crap, caras), se utilizează ca hrană diferite componente semiprelucrate sau neprelucrate (cereale, uruieli, gozuri, făinuri), grăsimi vegetale, şroturi, drojdii etc., gradul de valorificare a acestora de către peşti fiind de circa 5-7%. Restul de 93-95% este eliminat prin fecale şi urină în apă. (…) Furajele parţial transformate prin digestie, furajele neconsumate, precum şi dejecţiile, alături de alte suspensii organice, formează reziduurile organice dintr-un mediu acvacol. În timp, prezenţa şi acumularea unor cantităţi sporite induc mediului de cultură şi biomasei piscicole efecte negative”, explica Benone Păsărin, prorector al USAMV Iaşi, specialist în Piscicultură şi Acvacultură.

Efect toxic asupra peştilor

Unele dintre dezavantajele poluării apei din cauza unui management defectuos al furajării peştilor se referă la faptul că reziduurile organice induc o exacerbare a dezvoltării planctonului, fenomen cunoscut ca “înflorire a apei”, asociat întotdeauna cu reducerea cantităţii de oxigen din apă, cu acumularea de amoniac şi nitriţi şi cu creşterea stratului de nămol (mâl) din amenajările piscicole.
Potrivit specialiştilor din domeniu, prin însăşi degradarea (descompunerea) lor biologică, reziduurile organice presupun consum de oxigen solvit (dizolvat) în apă, fapt ce duce la o reducere a cantităţii totale existente. ”Descompunerea reziduurilor induce creşterea cantităţii totale de azot amoniacal care, pe lângă efectul toxic asupra peştilor, influenţează negativ volumul şi activitatea bacteriilor nitrificatoare, favorizând proliferarea bacteriilor heterotrofe. Orice categorie de suspensii, aşa cum sunt şi reziduurile furajere, constituie suport organic şi mediu prielnic de dezvoltare pentru diverşi agenţi saprofiţi şi paraziţi. Suspensiile de materie organică, în special cele nesedimentabile şi suspendate în masa apei (În scopul atingerii producţiilor planificate, dar şi pentru menţinerea calităţii apei de cultură, din punct de vedere al materiei organice reziduuale totale şi ca o rezultantă a considerentelor practice şi economice, alegerea soluţiei optime de furaj şi furajare va trebui să ţină cont de particulariţăţile mediului acvacol, asociate necesităţilor biologice ale speciei de cultură, precum şi categoriilor de vârstă cultivate.

Benone Păsărin: „În multe ţări, legislaţia de mediu impune monitorizarea strictă a impactului furajului administrat peştilor asupra apei de cultură, mergându-se până acolo încât fiecărei ferme de acvacultură să i se stabilească şi să i se impună o anumită cantitate de furaj ce poate fi utilizată în hrana peştilor pe durata unui sezon productiv”.

HRĂNIREA SUPLIMENTARĂ IMPUNE O REVIZUIRE ŞTIINŢIFICĂ A TEHNOLOGIILOR

Benone Păsărin a menţionat şi faptul că tehnologiile de creştere şi de exploatare a peştilor se vor baza pe hrănirea suplimentară, fapt ce va impune o revizuire ştiinţifică a calităţii şi originii componentelor din furaj (în special, sursele de proteină şi de grăsimi), practică asociată cu metodele de preparare şi de administrare a furajului. ”Deocamdată, furajul extrudat este considerat superior oricărui alt produs, permiţând o flotabilitate superioară, digestibilitate ridicată, conţinut echilibrat în proteine, hidrocarbonaţi şi grăsimi, fiind mai puţin poluant şi având o conversie mai bună, chiar dacă este cu 20-30 la sută mai scump comparativ cu alte forme de prezentare – brizură, pelete etc.”, sublinia Benone Păsărin.

Articol publicat în revista Ferma nr. 22/249 (ediţia 15-31 decembrie 2019)