În funcţie de provenienţă, enzimele pot fi de natură endogenă, cum sunt cele produse de glande şi organe, sau de natură exogenă, respectiv produse de plante, bacterii, levuri, mucegaiuri.

Când sunt necesare enzimele exogene?

Utilizarea enzimelor în nutriţia animală se bazează pe două argumente de bază, şi anume:

• la animalele tinere (pui, purcei, viţei) maturizarea enzimatică este progresivă, iar una din perioadele cele mai critice este înţărcarea. În acest interval scurt se produce o trecere bruscă de la regimul alimentar lactat la cel “uscat” cu conţinut ridicat de amidon şi de celuloză brută. Pentru digestia acestor poliglucide sunt necesare cantităţi mari de amilaze (pentru amidon) şi de celulaze, care pot fi suplimentate în hrană prin diferite preparate comerciale.

• se ştie că animalele adulte dispun de sisteme enzimatice alcătuite din enzime proprii (dar care la rumegătoare nu sunt specializate şi pe scindarea pereţilor celulari ai furajelor), respectiv din enzime elaborate de microorganismele stabilite normal pe traiectul digestiv.

Simplificarea raţiilor furajere şi intensificarea creşterii animalelor poate genera insuficienţa unor enzime, iar prezenţa unor nutrienţi în cantităţi mari poate avea chiar un efect antinutritiv, cum sunt următoarele două situaţii:

– conţinutul ridicat în celuloză brută al raţiei se manifestă ca factor antinutritiv, deoarece afectează digestibilitatea tuturor nutrienţilor (deci şi a proteinei şi a amidonului) cu impact şi asupra indicilor bioproductivi (spor în greutate, nivel de producţie, consum specific). Bineînţeles că efectul este mult mai mare la animalele tinere (cu sistem enzimatic imatur) sau la monogastrice.

– prezenţa în cantităţi ridicate a PNA (poliglucidele neamidonoase), ca urmare a utilizării grâului, orzului, secarei, făinii de soia în raţia monogastricelor.

Una din posibilităţile actuale de contracarare a efectului antinutritiv al factorilor prezentaţi anterior este reprezentată de utilizarea enzimelor furajere. De fapt, cu aceste preparate se realizează o predigestie enzimatică, respectiv o scindare a macromoleculelor nutrienţilor până la nivele chiar de absorbţie şi de metabolizare de către organismul animal.

În tabel regăsiţi câteva tipuri de enzime cu efectul şi substratul ţintă.

Produse enzimatice

Întrucât enzimele acţionează numai asupra substratului specific pe care îl şi recunoaşte printr-un mecanism intim, pentru a le spori efectul şi eficacitatea, preparatele comerciale sunt de regulă amestecuri din mai multe enzime, devenind produse enzimatice complexe.

Deşi tehnologiile de producere a preparatelor enzimatice se cunosc, în prezent nu dispunem de produse indigene, piaţa românească fiind disputată, şi din acest punct de vedere, de diverse companii internaţionale.

Astfel firma Kemin Europa din Belgia oferă preparatul Kenzyme sub diferite denumiri, destinat porcilor şi păsărilor; compania Alltech (din SUA) oferă preparatul Allzyme BG (pe bază de beta-glucanaze) sau Allzyme FD (pe bază de lipaze şi proteaze); firma Finnfeeds are ca produse enzimatice seria Porzyme pentru porci şi Avizyme pentru păsări; firma Rhône – Poulenc Nutrition Animale dispune de gama Rovabio pe bază de beta-glucanaze sau xilanaze; produsul Roxazyme G al firmei Hoffmann – La Roche (Elveţia) este un preparat enzimatic complex ce conţine glucanaze, pectinaze, xilanaze, celulaze şi amilaze; produsul Natuphos este un preparat enzimatic pe bază de fitaze recomandat monogastricelor pentru îmbunătăţirea utilizării digestive a fosforului din fitaţi.

Alegerea preparatului enzimatic trebuie făcută în funcţie de indicaţiile din prospect, pentru structura de nutreţ combinat în care efectul este maxim, având în vedere şi condiţia de economicitate.

ENZIME FURAJERE EXISTENTE PE PIAŢĂ
(după ROTTER şi colab., citat de POP şi STAN, 1997)

EFECTELE PRODUSELOR ENZIMATICE

Efectul nutritiv şi productiv al acestor produse enzimatice se materializează prin:
– posibilitatea utilizării în proporţii mai mari în raţiile monogastricelor a unor componente furajere cu nivele mai ridicate de celuloză brută (orz, ovăz) sau de poliglucide neamidonoase (grâu, orz, secară);
– creşterea cu 6-8% a valorii energiei metabolizabile a grăunţelor de cereale;
– îmbunătăţirea indicilor de valorificare digestivă a substanţelor nutritive din nutreţurile raţiei furajere;
– creşterea sporului în greutate la tineret cu 5-8%, a producţiei (de ouă) cu 4-7%, în condiţiile reducerii consumului specific cu 6-7%;
– reducerea potenţialului poluant al dejecţiilor; de exemplu, fitazele diminuează cu peste 30% conţinutul în P al dejecţiilor de la suine şi păsări;
– îmbunătăţirea digestibilităţii şi a valorii nutritive a nutreţurilor celulozice administrate în hrana rumegătoarelor.