Așa își începe Maestrul George Ostroveanu editorialul pe care-l semnează în nr. 48 al revistei „Profitul agricol” din 17 decembrie 2014. Nici nu știu ce e mai odios… paralelismul dintre latifundiarii care asigură „pâinea noastră cea de toate zilele” și rugăciunea „Tatăl nostru” sau umilirea celor 99% de fermieri ai țării care n-au nici de-o mămăligă pe zi de fiecare român! 

Desigur, prin cifre eronate, Maestrul minimizează și mai mult rolul păturii de mijloc din agricultură și pune semn de egalitate între latifundiari și marii fermieri ai României agrare. Or, latifundiarii notabili ai patriei dețin împreună în jur de 3% din suprafața agricolă arabilă a țării, nicidecum jumătate.

Este binecunoscut atașamentul Maestrului G. Ostroveanu față de „valorile” latifundiarilor, pe care le promovează în revista pe care o conduce și din virtuțile cărora și-a făcut instrument de marketing. Desigur, e mult mai ușor să câștigi aurul latifundiarilor (vezi Cooperativa Muntenia, jocul piramidal pe care G. Ostroveanu și A. Rădulescu l-au creat și din care au ieșit câștigători, în timp ce „99%” dintre fermierii care au mușcat din această păcăleală spoită plâng și acum) decât să scrii pentru cei mulți, dinspre care mulțumirea pecuniară vine mai greu…

O fi bine cu latifundiarii pe post de pâine zilnică, Maestre, dar oare cât ne costă pâinea făcută de latifundiari? S-a tras doar puțin vălul în perioada asta și au început să curgă milioanele de euro din pâinea neagră! Vă recomand spre lectură un articolul interesant, publicat pe ziarpiatraneamt.ro: „TCE 3 BRAZI – Cel mai profitabil faliment”. După ce, anul trecut, societatea a solicitat în instanță falimentul, au ieșit la iveală datorii de peste 63 de milioane de euro, și astea raportate în anul 2012. Până în 2014 s-au mai adunat bani la datoria celei mai mari latifundii din țară… 

Dar cât de scumpă o fi pâinea celorlalți latifundiari din grupul select „1%”? Ne gândim la Adrian Porumboiu și Comcereal-ul pe care-l administrează, Ioan Niculae de la Interagro, la libanezii de la Agro Chirnogi care se „bucură” și ei de atenția DNA. Și alții. Oare eforturile prea mari de „albire” a pâinii să fi dat pe dinafară? Sau poate oamenii latifundiarilor – cei mai tari din Ministerul agriculturii – au început și ei să bată în retragere?

Valeriu Bulgaru scrie în „Reforma agrară din 1921” că Petre Carp, șeful Partidului Conservator și un mare latifundiar, declara cinic, la un an după ce conservatorii au înăbușit Marea Răscoală de la 1907 într-o baie de sânge, că „adevăratul părinte al țăranului este proprietarul”. La peste o sută de ani de la Răscoală, întâmplător sau nu, ministrul agriculturii este șeful Partidului Conservator, promovat și el de un latifundiar, avându-l alături pe Daniel Botănoiu – creația personală (declarată!) a lui G. Ostroveanu. 

În acest fel, societatea agricolă românească, aflată încă în curs de dezvoltare, prinde aspecte de Lumea a Treia, pe tiparul statelor africane și sud-americane, cu latifundiari foarte puternici, susținuți de stat (în speță, de Ministerul agriculturii) și clasa mare și medie a fermierilor practic fără putere – financiară și mai ales decizională. Această dezvoltare anacronică a sistemului agricol de la noi este surprinsă de Traian Vedinaș în lucrarea „Introducere în sociologia rurală”: „Despre tiparul dezvoltării Lumii a Treia s-a afirmat că este unul al , ce se caracterizează în special prin risipirea muncii și risipirea resurselor, iar dezvoltării sunt distribuiți într-o fracțiune foarte modestă a populației”.

Majoritatea latifundiarilor momentului sunt pe tapet cu tot felul de probleme, economice și juridice, iar în joc sunt foarte mulți bani. Deposedați chiar și de banala mămăligă pe care, în viziunea „Profitului agricol”, cei 99% dintre agricultorii țării nu și-o permit, primim la schimb pâinea „neagră” și foarte scumpă a „latifundiarilor noștri cei de toate zilele”. Care, invocând falimentul, ne lasă cu o căruță de datorii…

Maestre G. Ostroveanu, am scris și noi despre latifundiarii țării. Despre tehnologiile agricole moderne, despre producții, despre un potențial valorificat în sensul bun al cuvântului. Dar n-am făcut din asta un deziderat. Nu ne-am delimitat de cei mulți care duc în spate agricultura, ci am susținut de la bun început ferma de familie – indiferent de mărimea ei. Și nu i-am aruncat în derizoriu pe cei care nu au încă puterea financiară să fie demni de nasul unora ca d-voastră!